Există experiment literar?

Posted on 17/05/2009. Filed under: Există experiment literar? | Etichete:, , , , , |


Cum şi ce ar trebui să fie EXPERIMENTUL LITERAR

books

Este deja un loc comun, îndeosebi în domenile de investigare şi analiză a limbajului, faptul că limba este vorbită exact pe măsură uitării ei, de către vorbitor. Însuşirea limbii, în copilărie, se face inconştinent, iar vorbirea limbii, în mare măsură, se realizează tot printr-un proces inconştient. Dacă ar fi să conştientizăm, pe deplin, sensurile şi semnificaţiile cuvintelor pe care le folosim, dacă ar trebui, de fiecare dată când nu suntem siguri asupra sensului unui termen, să consultăm dicţionarul, nu am mai ajunge să comunicăm. Tocmai datorită acestei stări de lucruri destui gânditori au sugerat, de-a lungul timpului, că, de fapt, limba ne vorbeşte pe noi, şi nu invers… Uitarea limbii, de către noi înşine, constituie, totuşi, o exprimare puţin forţată, dat fiind că nu poţi uita decât ceea ce ai cunoscut, cândva… Partea cea mai interesantă este că limba dispune, totdeauna, de raţiuni care o scutesc de intruziunea arbitrarului, în constituirea sa ca organism coerent şi funcţional, şi, deşi această constituire nu se realizează decât prin noi, indivizii, ea nu ne aparţine decât într-o măsură pe care nu o putem aproxima satisfăcător. Ca multe alte lucruri, limba este un fenomen care fiinţează în noi înşine, prin noi înşine, devenind noi înşine. Acest proces misterios, care ajunge să dea seama de chiar identitatea noastră, ne rămâne, în multe privinţe, străin. De aici şi contrarierea spiritului, când, încercând să-l desluşească, are parte de neaşteptate surprize…

Nu este lipsit de un real folos, în acest context, demersul contemporan (dar cu rădăcini vechi, în istoria reflexivă a omenirii) de a investiga locurile comune ale gândirii şi ale limbii… în speranţa că, astfel, s-ar putea contura noi sensuri ale evoluţiei spirituale viitoare, dincolo de limpezirile de moment. Un astfel de loc comun este, în opinia mea, şi acela desemnat prin noţiunea de experiment literar. Ce este, ce ar trebui să fie un experiment literar?

Din punct de vedere epistemologic, experimentul este un proces provocat de agentul cunoscător conştient, constând în modificarea cel puţin a unei variabile, din câmpul unui fenomen familiar, în scopul de a se observa derularea respectivului fenomen în acest nou context. Cu alte cuvinte, experimentul, în accepţiunea sa ştiinţifică, se reduce, în esenţă, la un control riguros al condiţiilor, în vederea sesizării mai precise a legilor. Să consultăm, însă, o sursă autorizată: experimentul este un procedeu de cercetare în ştiinţă, care constă în provocarea intenţionată a unor fenomene în condiţiile cele mai propice pentru studierea lor şi a legilor care le guvernează (DEX 1998).

Mai există încă un sens, al termenului, utilizat cu precădere în artă, în mod particular în literatură, care s-ar limita la folosirea cu caracter experimental a unor modalităţi şi tehnici noi (NODEX 2002).  Totuşi, se observă, această definiţie nu poate fi înţeleasă în absenţa aprofundării definiţiei precedente, deoarece acest caracter experimental, la care ea trimite, este cât se poate de ambiguu. Suntem expediaţi, aşadar, la înţelesul termenului experiment, definit mai sus, se vede, exclusiv în accepţiunea ştiinţei moderne. Ne-o spune aceeaşi sursă: experimental desemnează ceva care ţine de experiment, care este bazat pe experiment, care rezultă din experiment (NODEX 2002). Până aici, aşadar, nici un indiciu care să ne lămurească asupra specificului noţiunii de experiment literar! Iar dacă vrem să o facem cantonându-ne de celălalt înţeles al termenului experimental, anume bazat pe experienţă, rezultat din experienţă, cu titlu de încercare (DEX 1998), ceea ce corespunde întru totul sensului slab al termenului experiment (DEX 1998, NODEX 2002 etc), nu putem spera la o mai fericită lămurire. Aceasta întrucât termenul experienţă se referă la totalitatea cunoştinţelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacţiunii materiale dintre om şi lumea exterioară (DEX 1998), respectiv la un ansamblu de cunoştinţe, într-un domeniu de activitate, achiziţionate în procesul practicii îndelungate (NODEX  2002), putând avea şi sensul general de încercare, probă făcută personal cu un lucru (DN 1986). Aşadar, aproape orice poate constitui o experienţă, dat fiind că orice lucru, eveniment, fenomen etc, odată trecut prin filtrul propriei conştiinţe, a şi devenit o experienţă neînstrăinabilă a acesteia. Să însemne, aceasta, că orice încercare literară poate să treacă drept experiment literar? Cu siguranţă, revendicarea sensului general al termenilor experiment, experienţă, nu are cum să fie mulţumitoare pentru teoreticianul literaturii sau pentru scriitor. Iar sensul restrâns, am văzut, nu aduce prea multă lumină, în problema care ne interesează, trimiţându-ne către experimentul ştiinţific, nu către cel literar.

Poate ar trebui să ne oprim exclusiv asupra celui de-al doilea sens, menţionat mai sus, al termenului experiment (NODEX 2002): folosirea (şi în acest punct vom omite menţiunea cu caracter experimental) unor modalităţi şi tehnici noi.  Intrăm, astfel, direct pe terenul istoriei literare, deoarece numai cunoscând foarte bine trecutul literar va putea cunoaşte, cineva, care modalităţi literare şi care tehnici literare sunt noi… În primul rând, termenul modalitate este extrem de ambiguu, iar, în al doilea rând, termenul tehnică este oarecum nepotrivit, unui domeniu de creaţie atât de spontan, de alunecos, precum literatura (şi, în genere, arta), care refuză aplicarea rigidă, premeditată a unor mijloace, după ce ele au fost definite, în prealabil, în vederea unui scop precis. Oricum, se pare că ne apropiem, totuşi, de un liman: şi modalitatea, şi tehnica, trimit la un ansamblu de procedee, deprinderi folosite într-un domeniu de activitate în vederea atingerii unui scop (DEX 1998, NODEX 2002). Şi în acest punct, însă, insistenţa asupra importanţei conştientizării scopului creaţiei, de către creatorul însuşi, este de natură să provoace destule şi serioase dispute… Mai mult decât atât, cu această precizare ne vedem aruncaţi, iarăşi, în câmpul istoriei literaturii şi al istoriei criticii literare. Să însemne, oare, că numai un cunoscător meticulos al istoriei manifestărilor literare ar putea avansa, la un moment dat, un experiment literar? Sau, poate, oricine are dreptul să creeze, să inoveze, în universul procedeelor şi tehnicilor literare, fără însă a fi îndreptăţit să pretindă ca valorizarea proprie, a respectivelor achiziţii, să fie în mod automat şi recunoscută, de către ceilalţi? În acest caz, numai persoana ce reprezintă o autoritate, în domeniu, ar putea cataloga, un procedeu, o inovaţie, o invenţie, drept experiment literar…

Mai există, însă, o cale de natură să faciliteze accesul la o mai subtilă înţelegere (din punctul meu de vedere) a subiectului de faţă. Ceea ce am omis, mai sus, din raţiuni metodologice, are puterea să ne ofere un indiciu preţios, care să arunce o cu totul altă lumină asupra noţiunii de experiment literar. Folosirea cu caracter experimental a unor modalităţi şi tehnici noi (NODEX 2002) poate însemna că analogia cu experimentul ştiinţific, a experimentului literar, nu este chiar atât de forţată. Cel puţin o caracteristică a experimentului ştiinţific nu a fost luată în considerare, până acum: teoria asupra realităţii (sau numai asupra unui aspect al ei) din perspectiva căreia sunt operate modificările variabilelor, modificări ce delimitează edificiul teoretic experimental. Fără o asemenea vedere prealabilă, asupra stării de lucruri, asupra desfăşurării fenomenului studiat, fără cunoaşterea teoretică provizorie a legilor care îl guvernează şi fără o minimală anticipare a rezultatelor intervenţiei experimentale, în câmpul realităţii, experimentul propriu-zis nu este posibil. Ulterior, în urma înregistării rezultatelor efective ale experimentului, are loc confruntarea cu anticipările premergătoare experimentului, iar analiza acestei confruntări conduce la modificarea teoriei… După care cercul se repetă, de fiecare dată la un alt nivel.

De ce nu ar sta lucrurile în mod similar şi în ceea ce priveşte experimentul literar? Ar însemna ca scriitorul să dispună de o teorie, de o viziune, proprie sau nu, asupra unui aspect al fenomenului literar (limbaj/metalimbaj, proces de comunicare, proces de creaţie, simbolistică, semioză, critică/metacritică etc.), iar modificarea uneia din variabilele (respectiv microvariabilele) acestuia să fie realizată tocmai în vederea accederii la o mai bună înţelegere a sa! Experimentul literar ar constitui, în acest context, o tentativă de aprofundare, un act de cercetare propriu-zis, ale cărui rezultate, în cazul reconsiderării teoriilor existente, sau al promovării unora noi, nu ar putea fi omise de către istoria literară! Creatorul ar aduce nu numai o formă nouă, în istoria literară, pe care criticii să o evalueze, ulterior, căznindu-se să-i arate importanţa sau insignifianţa, eventual să o localizeze într-o taxonomie anume, să-i precizeze ascendenţii şi descendenţii, ci ar releva un aspect esenţial, al actului literar, într-o manieră convingătoare, care l-ar impune de la sine. E drept, scriitorul ar trebui, inevitabil, să fie dublat de un teoretician – şi nu unul oarecare, ci unul care să intervină, critic, în procesul propriei creaţii şi al variantei ei colective. Dar, şi poate că acesta este faptul cel mai semnificativ, demersul său s-ar constitui într-un act critic care determină, în chip decisiv, actul critic comun, în sensul că critica literară nu ar mai avea libertatea de a ignora, faptul, fără a se descalifica, definitiv, pe sine!

Înclin să cred că acesta este sensul tare al noţiunii de experiment literar. Celălalt, sensul slab, îl văd asemeni unei plase cu ochiuri largi, foarte largi, pe care pescarul, dorindu-şi cu obstinaţie peştişorul de aur, o aruncă, aleator, în noi şi noi ape, fără a se alege decât cu efortul steril al căutării literare (sau pseudoliterare) de sine.

Problema este: câţi dintre scriitori s-ar mai încumeta, în acest caz (al asumării sensului tare), să folosească, cu privire la propria creaţie sau a celorlalţi, noţiunea de experiment literar ?

NOTĂ

DEX 1998: Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998

NODEX 2002: Noul dicţionar explicativ al limbii române, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2002

DN 1986: Dicţionar de neologisme, Florin Marcu şi Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: