Şi îngerii sunt ca noi !

Posted on 22/07/2009. Filed under: Şi îngerii sunt ca noi | Etichete:, , , , , , , , , , , , , |


Daniela STRUNĂ

sau destinul apocaliptic al îngerilor

Despre îngeri s-a tot vorbit, în ultimii ani (succesul cărţii „Despre îngeri”, a lui Andrei Pleşu, ar fi doar unul din exemplele ce îmi vin în minte), într-o vreme în care noi, oamenii, înstrăinaţi din ce în ce mai mult faţă de noi înşine, părem a avea nevoie, mai mult ca oricând, de ei. Ei bine: s-a vorbit, şi iarăşi s-a vorbit, însă puţini şi-au închipuit că lumea îngerilor ar putea fi „povestită” şi altfel.

Expoziţia Danielei Strună, al cărei vernisaj a avut loc în ziua de 17 iulie 2009 în cadrul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Sala Manuscriptum, ne întâmpină tocmai cu o altfel de „poveste” despre misterioasa, contrarianta lume a îngerilor. Genericul sub care proaspăta absolventă a Facultăţii de Arte Plastice din Iaşi şi-a aşezat tablourile – Şi îngerii sunt ca noi ! – nu poate decât să provoace, din start, la meditaţie. Pentru mine, unul, ca individ care o cunosc încă din clasa a IX-a, din vremea când i-am fost profesor, la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, provocarea este cu atât mai mare. Nu în fiecare zi un fost elev te provoacă de la înălţimea de la care îţi face plăcere ţie însuţi să fii provocat ! Şi chiar dacă se întâmplă ca, în evoluţia respectivului elev, profesorul să nu fi pus nici o piatră, nici o temelie durabilă, faptul de a-l descoperi ca fiind dăruit, cu totul, lumii spiritului, reprezintă – credeţi-mă – un miracol. Însuşi procesul maturizării spirituale este un fapt miraculos, iar când sâmburele acestei maturizări a existat tot timpul în proximitatea ta, fără ca tu, unul, să fi intuit, aceasta, nu poate decât să te pună pe gânduri. Nu este cazul meu, aici, pentru simplul fapt că nu am avut prea mult ocazia să zăbovesc, în anii de liceu, ca profesor, în preajma pictoriţei. Mai ales că îmi repugnă, cu totul, calitatea de profesor. Modul în care mă raportez la expoziţia Danielei Strună se rezumă exclusiv la statutul meu de individ uman, iar faptul că – în calitate de profesor – am cunscut-o, cândva, îl socotesc ca un accident fericit, de care acum mă mândresc.

O întrebare, cel puţin, se ridică de la bun început: dacă îngerii sunt ca noi, ce nevoie mai avem, noi, de ei ?! Cum arată o lume a îngerilor în care nu ne găsim decât pe noi înşine? Lumea îngerilor-oglindă, va să zică ?! Privind tablourile Danielei Strună, cu greu am putea s ne recunoaştem chipurile. Dar aceasta nu se datorează aparentei distorsionări a realităţii, în imagistica plastică a Danielei, ci faptului că distorsionată este tocmai imaginea noastră despre noi înşine! Atât de distorsionată, încât, privindu-ne alter-ego-urile îngereşti, dublul nostru ceresc, păzitor al sufletelor noastre schimonosite, nu ne mai recunoaştem ! Îngerii ne apar ca fiind suferinzi, în calitate de victime ale unei apocalipse la care nu se aşteptau ! IAr apocalipsa aceasta este generată, bineînţeles, de vieţuirea lor în proximitatea fiinţelor umane. Modul de a fi uman este molipsitor, prea molipsitor, prin mediocritatea nivelului său comun, nici măcar îngerii neizbutind să i se opună! Suferinţă, tensiune, sforţate, elan, încercare, disperare, graţie, profunzime, armonie, toate se amestecă într-un creuzet al imaginaţiei creatoare care dă naştere unor forme pe care, vrând-nevrând, trebuie să le găzduim. Culoarea este temperată, deloc stridentă, formele sunt creionate timid, fără a violenta spaţiul perceptiv, imagistica capătă contur, treptat, de la exploziile de lumină şi culoare până la plăsmirile mimând concreteţea, evoluând perpetuu, printre liniile, tuşele întretăiate ce refuză solidificarea, rigiditatea.

Cea de-a treia expoziţie a Danielei Strună reprezintă una dintre cele mai curajoase şi de succes pe care un autor dorohoian le-a susţinut, în ultimul deceniu. Cu atât mai curajoasă cu cât este vorba de o absolventă a facultăţii de arte plastice ieşene, promoţia 2009. Cuvintele criticului de artă Valentin Ciucă surprind, destul de precis, coordonatele acestui act, ca şi acelea ale directorului Bibliotecii „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Ion Bordeianu:

Vernisajul s-a încheiat cu un montaj video realizat de Daniela Strună şi Ioan Pricop, pe care îl redau, aici – cu permisiunea autoarei, bineînţeles. Merită să-l vizionaţi, vă asigur:

Nu în ultimul rând, fotografiile realizate la faţa locului ar putea să ofere o percepţie mult mai apropiată de adevăr celor care nu au posibilitatea de a vizita, zilele acestea, expoziţia:

Invitatia

CV ul

IMG_5356

IMG_5360

IMG_5362

IMG_5363

IMG_5364

IMG_5365

IMG_5366

IMG_5367

IMG_5368

IMG_5347

IMG_5348

IMG_5349

Criticul de artă Valentin Ciucă şi autoarea tablourilor, artista Daniela Strună:

IMG_5353

Vederea de ansamblu din celălalt capăt al Sălii Manuscriptum:

IMG_5369

Unul dintre tablouri nu mai poate fi admirat, în clipa de faţă, în galerie. Este vorba de Luptătorul:

IMG_5354

El se află, în prezent, în camera mea de lucru:

camera mea panorama

Spiritul acestui luptător, reprezentat excepţional de Daniela Strună, veghează, de acum încolo, fiece gând pe care-l voi naşte în acest spaţiu. Fie ca înţelepciunea şi armonia, pacea interioară, spiritul măsurat şi ingenios, tensiunea creatoare, măiestria tahnică, de regăsit, toate, în acest tablou, să ne întâmpine şi în viitoarele expoziţii ale Danielei Strună !

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Un răspuns to “Şi îngerii sunt ca noi !”

RSS Feed for – o  lume  privită  din  lumea  mea – Comments RSS Feed

Un talent innăscut care poartă amprenta unei copilării nu tocmai fericită, presupun, în calitate de unchi, care o cunoaşte totuşi prea puţin. Dar munca, tenacitatea, seriozitatea şi puterea voinţei de-a reuşi în viaţă o vor propulsa pe un podium al artiştilor de valoare, fără îndoială.
Luptă! Şi roadele nu vor întârzia să apară.
Nu ştiu de ce, dar mă gândesc şi la Mădălina Lefter care a făcut să vibreze inima italienilor dar şi a românilor deopotrivă, cu o interpretare unicat in istoria indelungată a piesei sale de succes – “Io vivrò senza te”.
Ţara, cea mai rămas din ea, are nevoie de ambasadori frumoşi.
Aşteptăm o expoziţie chiar şi în capitală, de ce nu?
Succes, Daniela!


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: