ESEU

Există experiment literar?

Posted on 17/05/2009. Filed under: Există experiment literar? | Etichete:, , , , , |


Cum şi ce ar trebui să fie EXPERIMENTUL LITERAR

books

Este deja un loc comun, îndeosebi în domenile de investigare şi analiză a limbajului, faptul că limba este vorbită exact pe măsură uitării ei, de către vorbitor. Însuşirea limbii, în copilărie, se face inconştinent, iar vorbirea limbii, în mare măsură, se realizează tot printr-un proces inconştient. Dacă ar fi să conştientizăm, pe deplin, sensurile şi semnificaţiile cuvintelor pe care le folosim, dacă ar trebui, de fiecare dată când nu suntem siguri asupra sensului unui termen, să consultăm dicţionarul, nu am mai ajunge să comunicăm. Tocmai datorită acestei stări de lucruri destui gânditori au sugerat, de-a lungul timpului, că, de fapt, limba ne vorbeşte pe noi, şi nu invers… Uitarea limbii, de către noi înşine, constituie, totuşi, o exprimare puţin forţată, dat fiind că nu poţi uita decât ceea ce ai cunoscut, cândva… Partea cea mai interesantă este că limba dispune, totdeauna, de raţiuni care o scutesc de intruziunea arbitrarului, în constituirea sa ca organism coerent şi funcţional, şi, deşi această constituire nu se realizează decât prin noi, indivizii, ea nu ne aparţine decât într-o măsură pe care nu o putem aproxima satisfăcător. Ca multe alte lucruri, limba este un fenomen care fiinţează în noi înşine, prin noi înşine, devenind noi înşine. Acest proces misterios, care ajunge să dea seama de chiar identitatea noastră, ne rămâne, în multe privinţe, străin. De aici şi contrarierea spiritului, când, încercând să-l desluşească, are parte de neaşteptate surprize…

Nu este lipsit de un real folos, în acest context, demersul contemporan (dar cu rădăcini vechi, în istoria reflexivă a omenirii) de a investiga locurile comune ale gândirii şi ale limbii… în speranţa că, astfel, s-ar putea contura noi sensuri ale evoluţiei spirituale viitoare, dincolo de limpezirile de moment. Un astfel de loc comun este, în opinia mea, şi acela desemnat prin noţiunea de experiment literar. Ce este, ce ar trebui să fie un experiment literar? (mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...