Daniel Corbu

Apocalipsa de fiecare zi

Posted on 01/05/2009. Filed under: Daniel Corbu | Etichete:, , , , |


apocalipsa-de-fiecare-zi

             Daniel Corbu este un spirit prin excelenţă reflexiv, care îşi exprimă trăirile, gândurile şi concluziile, cu aceeaşi uşurinţă, în registrul creaţiei şi criticii literare, deopotrivă. În ultimul său volum de poezie, Apocalipsa de fiecare zi (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2009), autorul ieşean exploatează această veleitate a sa în manieră lirică, eul său, laolaltă cu lumea din care face parte, constituind, deopotrivă, subiect şi obiect al actului reflexiv.

            Volumul, apărut la 25 de ani de la debut, poartă pecetea unei maturităţi creatoare de necontestat. Gândul curge fără poticniri, cuvintele se înşiruie firesc, fără a da, măcar o clipă, impresia că fluxul lor ar fi forţat (de vreo rimă încăpăţânat urmărită de autor, de exemplu, sau de vreun artificiu introdus capricios, cum se întâmplă, de regulă, la autorii tineri, îndeosebi, şi nu numai). Ba chiar se poate vorbi de oroarea de jonglerii stilistice, a lui Daniel Corbu, atenţia lui îndreptându-se cu precădere asupra efortului dezvăluitor de adevăruri profunde, greu perceptibile şi mult mai greu exprimabile „în cuvinte potrivite” (parafrazându-l pe Arghezi) de către poet. Astfel se face că metafora, atunci când survine în poem, se dăruieşte, spiritului, aproape fără a fi sesizată, în consistenţa şi menirea ei. Este, aceasta, dimensiunea reflexivităţii poetice ajunsă la apogeul ei. (mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Daniel Corbu şi Urmele lui Dumnezeu

Posted on 13/04/2009. Filed under: Daniel Corbu | Etichete:, , |


URMELE LUI DUMNEZEU de Daniel Corbu
şi
AVANGARDA DEPĂŞIRII POSTMODERNISMULUI

La douăzeci şi cinci de ani de la debutul în volum, poetul, eseistul, criticul şi prozatorul Daniel Corbu se înfăţişează conştiinţei literare româneşti cu un grupaj de nouăsprezece scurte naraţiuni, al cărui titlu – Urmele lui Dumnezeu şi alte povestiri (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2009)– ne oferă, din start, una din cheile multiplei provocări la care ne face părtaşi. Dincolo de constatarea că Urmele lui Dumnezeu reprezintă, totodată, titlul ultimei povestiri a volumului, rămâne de desluşit – pare a ne spune autorul – modul în care lucrurile mai pot fi dibuite, astăzi, după urmele pe care le lasă timpului, sau, mai mult chiar, ideea că toate cele din lume nu pot fi cunoscute şi aprehendate decât după urmele pe care le lasă, în trecerea lor grăbită spre inevitabilul şi omniprezentul final.
Proza scurtă a lui Daniel Corbu are darul de a nu se lăsa mult curtată: caracterul ei incisiv, provocator, paradoxal, îl smulge, pe cititor, intenţiilor sale iniţiale, oricare ar fi ele, asemeni unui curent venit foarte aproape de mal, care ia cu el barca şi o poartă, repede, dar nu spre aval, ci către amonte, înspre izvoarele vieţii, ale creaţiei. Deschiderea acestei cărţi, chiar şi numai simpla ei răsfoire, se prezintă, astfel, ca o fatalitate: este imposibil ca cititorul, odată începând, o povestire, să nu o ducă până la sfârşit! Este, bineînţeles, o fatalitate pozitivă, o raritate, aş zice, în peisajul prozei literare contemporane de la noi. (mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...