Fotogramele lui Marius Petrescu

Posted on 11/01/2012. Filed under: Marius Petrescu - fotograme | Etichete:, , , , , , , , , , |


Este o caracteristică binecunoscută a curentului cultural postmodernist de a reda, obiectelor lumii noastre, un al rost decât acela pentru care ele au fost concepute. Fenomenul de numește recontextualizare, iar el dobândește virtuți artistice în măsura în care ajunge să sintetizeze, într-un întreg unitar, semnificații inedite și frumusețea estetică, altfel spus în măsura în care obiecte care nu reprezintă, în ele însele, opere de artă, precum bețele de chibrit, dobândesc, în urma recontextualizării și resemnificării, autentică valoare artistică. Cazul fotogramelor lui Marius Petrescu se încadrează perfect în acest orizont contemporan de abordare, înțelegere și reprezentare a lumii. Ceea ce, la o primă vedere, poate să pară un joc fără miză, se prezintă, la o analiză atentă și debarasată de prejudecăți, ca o altfel de panoramă a lumii cotidiene. Cu siguranță, s-ar putea găsi multe modalități de a realiza suprafețe artistice utilizând bețe de chibrit, dar modalitatea descoperită și aplicată de către Marius Petrescu îl singularizează. Rezultatul este, de fiecare dată, neașteptat: bețele de chibrit prind viață și devin entități autonome, plăsmuind o lume ce încearcă să se detașeze de statutul de simplu avatar al lumii noastre. Este expresia realului talent artistic de a realiza opere noi, pe care, după ce le privim, ne este greu să ne imaginăm că a existat un timp în care ele nu au existat. Or, cine și-ar mai putea imagina, în ceasul acestei expoziții, lumea, fără fotogramele lui Marius Petrescu ? Le-am numit astfel în urma unei inspirații de moment, dar, chiar dacă termenul ”fotogramă” are, în mod curent, un alat înțeles (imagine de ansamblu, dar suficient de detaliată, utilizată în topografie și cartografie), laolaltă cu înțelesurile termenului ”gramă” (un tip specific de scriere, de comunicare), am optat pentru a realiza și eu operația tipic postmodernă, anume recontextualizarea, scoaterea unui lucru din mediul său obișnuit și calchierea sa pe un altul, în scopul lărgirii semnificatului. Nici că era posibil un demers mai potrivit pentru o provocare artistică care, ea însăși, constituie o încarnare inedită a acestui procedeu. Ce ne comunică, în fond, fotogramele artistului dorohoian Marius Petrescu ? Înainte de toate, o viziune extrem de sugestivă asupra nimicniciei vieților noastre, asupra micimii și efemerității destinului uman: imitînd lumea noastră, omuleții constituiți din atât de banalele bețe de chibrit nu fac decât să îi ilustreze adevăratele dimensiuni. Pe cât de nesemnificative par bețele de chibrit, raportate la dimensiunile spațial-temporale ale lumii umane, pe atât de nesemnificativă este, în fond, lumea umană, raportată la infinitatea universului. Pe cât de efemeră este existența uni băț de chibrit, menit să ardă și să se mistuie într-o clipită, pe atât de efemeră și de repede uitată este existența noastră individuală. Pe cât de fragile sunt combinațiile din bețe de chibrit, de natură a se sfărâma la cea mai puțin neatentă manipulare, pe atât de fragilă este constituția noastră trupească. Dar, mai presus de toate, pe cât de banale sunt reproducerile faptelor noastre cotidiene de viață, la o altă scară decât aceea cu care ne-am onișnuit, pe atât de banale sunt rezultatele eforturilor noastre de a ne afirma în calitate de ființe culturale, dat fiind că până și modalitățile cele mai comune în care ne exprimăm, în societate, poartă pecetea culturalului. Suntem ființe culturale și, prin orice am face, în viața de zi cu zi, dăm glas acestei naturi intrinseci, ilustrând nivelul cultural care ne caracterizează. Din acest punct de vedere, mersul pe stradă este un act cultural, războiul este un act cultural, munca și activitățile gospodărești, sportive, de divertisment, de relaxare, de joc, sunt acte culturale, ca și modalitățile de exprimare a afecțiunii sau momentele cruciale ale existenței pământești, percum nașterea, căsătoria, moartea. Or, toate aceste aspecte se regăsesc în fotogramele lui Marius Petrescu, ele însele acte culturale, care ne descoperă o modalitate nouă, provocatoare, de abordare a acestor aspecte esențiale ale existenței umane. Despre fiecare plăsmuire fotogramatică (atenție, această variantă a termenului ne sugerează existența unei noi gramatici, de natură să ghideze înțelegerea, în culisele acestei noi forme de exprimare artistică) s-ar putea vorbi mult. O să mă opresc la două dintre fotogramele propuse de Marius Petrescu în cadrul acestei expoziții, anume la acelea dintre ele care aruncă într-o cu totul altă lumină întregul demers. Mai întâi, constatăm cu uimire faptul că, într-una din fotograme, omuleții din bețele de chibrit contemplă, în cadrul unei expoziții, fotogramele înseși! Tablourile constituite din oamenii din bețe de chibrit ajung astfel să se reflecte în conștiința acelorași oameni alcătuiți din bețe de chibrit! O imagine mai plastică a conștiinței de sine, de care dispun acești omuleți, nici că era posibilă. Diferența aparentă, dintre lumea oamenilor din bețe de chibrit și lumea oamenilor trăitori în trupuri de carne și sânge dispare definitiv. Înțelegi, instantaneu, că omuleții din bețe de chibrit suntem noi, priviți din perspectiva unui ochi care nu acceptă să fie obstaculat de prejudecățile materialului din care este constituit, un ochi care nu se limitează la perspectiva vizibilului, câtă vreme vizibilul – oricât de ciudat ar putea să pară – este expresie a cărnii, a ochiului de carne. Din această perspectivă, viziunea ochiului interior, necarnal, ar putea să rostească, despre noi înșine, adevăruri nebănuite, adevăruri mult mai adevărate. Culmea este că, în cadrul expoziției care suscită interesul oamenilor din bețe de chibrit, există și o sculptură reprezentând un chip uman în carnalitatea sa comună, ceea ce confirmă, o dată în plus, autoreferențialitatea umanului, prezentă în arta lui Marius Petrescu. Cea de-a doua fotogramă asupra căreia am ales să mă opresc este reprezentată de cei trei omuleți din bețe de chibrit înlănțuiți, în cerc, într-o horă a focului, foc sacru care, dând naștere unui relevant ritual, devine expresia sacrificiului de sine. Focul care ne mistuie este, de fapt, tocmai cel căruia îi datorăm existența, căci… cine și-ar putea imagina, propria viață, în absența unui foc lăuntric menit să dea sens tuturor actelor cotidiene, banale, efemere ? Văd această fotogramă ca pe o extraordinară parabolă a sacrificiului. Remarc seninătatea neforțată celor trei omuleți din bețe de chibrit, care nu se crispează, care nu abdică, în fața durerii. Regret, totodată, că aceste imagini nu au fost imortalizate într-un film care să fie proiectat în ceasul vernisajului acestei expoziții: ar fi constituit cel mai reușit discurs de natură a prefața acest eveniment cultural unic, în fața căruia cuvintele cu mare greutate își pot trasa și individualiza calea. Focul interior este, în fond, un foc al efortului conștiinței care realizează autoreferențialitatea, năzuința sa de a se cunoaște, de a se lua în posesie în orizontul unui înțeles nestatic, căci în lumina acestui foc ardem, ne mistuim, fără a putea să dispunem de o altă iluminare, finală, în afara actului mistuirii de sine… Fără îndoială, fotogramele îl mistuie, zi și noapte, pe Marius Petrescu. Mintea sa caută, clipă de clipă, mijloace neobișnuite de a pune în scenă o nouă perspectivă asupra noastră înșine. E un efort sinuos, dureros, constant, de a scruta lumea, de a o privi și înțelege așa cum nimeni altcineva nu o mai înțelege. E rezultatul unei reeducări a minții și a sufletului, care poartă pecetea inconfundabilă a cunoașterii și a realizării artistice autentice. Bine ai venit printre vizionarii artei neconvenționale, Marius Petrescu !

 

Ciprian Voloc

13 decembrie 2011

______________

Spre final, inserez, spre buna dumneavoastră lectură, și o poezie dedicată artistului Marius Petrescu și realizărilor sale, poezie concepută de Nicu Anton, membru al Cenaclului dorohoian Editor:

 

Fotomodele cu scăfârlie

 

Fiind poet, tu m-ai rugat

Să-ți scriu o poezie

Despre cum ai asamblat…

Arta… dintr-o singură cutie !

 

Subțirei, cu capul zvelt ,

Se aprind dintr-o scânteie;

Idealul lor preasfânt…

A lui Prometeu, idee !

 

Doar menirea lor străbună

E ca ei… să nască focul !

Un artist – nepus pe glume

Le-a dat viață, întrutotul…

 

El, din bețe face staruri –

Un Gepeto mai modern…

Pozele i-s mărturie

Vieții existente-n lemn.

 

Și așa, la viață nouă –

De vedete consacrate,

Fără una, fără două,

S-au lăsat, toate, pozate !

 

Iată, astăzi, rezultatul…

Câtă muncă e în el !

El – artistul, fotograful:

Un da Vinci mai rebel !

 

Nicu ANTON

________________

Cei care inca nu au vizitat expoziția de la Casa Municipală de Cultură din Dorohoi, pot vizualiza lucrările pe blogul autorului: http://mariuspetrescu.com/category/chibrite/

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Înscrisuri de toamnă

Posted on 26/10/2011. Filed under: Crâmpeie lirice | Etichete:, , , , , , , , , , |


 

Toamnă I

 

e ceva nefiresc

cu această toamnă,

greierii par a-şi fi stins

mai devreme

neconsolata lacrimă

de cântec,

timpul se scurge

înapoi, beteag

lăsându-ne să-mbătrânim

către un loc

în care nu ne mai aşteaptă

nimeni…

dumnezeu se va fi aflat

cu mult înapoi

undeva, aproape de facerea lumii

opunându-se timpului

care l-a făcut să uite

îndeletnicirile lumii acesteia…

 

e o toamnă nebună,

nebună de dor

după tot ce

ar fi trebuit să fie

îndrăgostiţii îşi scuipă

unul altuia, pe buze

iubirea,

jurând să se facă, dincolo,

grădinari ai prafului din oasele

trupului lor,

firav, bolnăvicios

şi-atât de singur.

 

oare să mai fi fost

o aşa toamnă

în  care oboseala faţă de orice toamnă

să poarte o iubire

mai doritoare de moarte?

lipsesc, înţelepţii de odinioară,

trădarea zeilor

le-a pecetluit uitarea

cu zborul etern

în clepsidră…

tânguitor omagiu

al zorilor inimii,

amanetaţi betegi

întomnaticelor vise de mâine…

 

 

Toamnă II

 

toamna virgină şi-alină mormântul

cu frunze de foc

greierii-şi sapă cântul

în moarte,

tot mai adânc, până la osul

demiurgului,

pitit în lumină.

 

nu-i visul de demon,

nu-i zborul de prunc

alai de bocire-mpreună,

botez în cristelniţa

surpării-n lăunt’,

dor de-nviere

prins în tăciune!

 

e ultima nadă,

potirului sfânt

încrustându-şi trădarea

–       din vecie nostalgic

după ciorile-cârd –

răbufnind de toamnă

murdară, sublimă, fugară…

 

 

Toamnă III

 

se transformă, murirea,

se dizolvă, rodirea

liniştit, cu ghimpii

calcă Duhul roua

ierbii ne-ncepute

murg, visează murgul,

dor, visează dorul,

lacrimii se roagă

tainele

ursite-n şoapte.

 

aprinşi, peste ape

pescăruşii se scufundă-n moarte

rămăşiţa lunii

picură în suflet

singură, poteca

îşi caută nume

altul decât cel plecat

pribegilor adormiţi

pe treptele din urmă.

 

risipită, toamna

îşi amână somnul,

se întoarce, duhul,

îngerului mut:

rostuindu-se uimirii

vitraliilor de frunze,

imn din carnea cărnii

împărtăşaniei demult.

 

 

Toamnă IV

 

înţărcatu-mi-am patimile

în toamna din urmă

de atâta frumuseţe

fără de cântec stinsă

cu dinţii

din moaştele dorului smulgând

petice

de lumină bolnavă,

în toate

icoană-veşmânt

căzută pe buzele stânii,

părăginită rugă

spre ceruri răpusă –

visatu-m-a toamna

venind cu cocorii

ofrandă de sânge

înmugurind sub pământ,

visatu-m-a toamna

ca suflet, în trupu-i

din ochi alăptând

cenuşa-i dimineţilor

de moarte sătule…

 

 

Toamnă V

splendoare

de toamnă timidă, bolnavă

culorile

nu mai vor să moară,

născute-alai

se-nghesuie, tandru,

în braţe de mame

ca prunci hărăziţi

capcanelor de aştri.

 

şi greierii tac,

doar ciorile cântă

trec stoluri de suflete

ca doruri

răpuse de timp –

reîncarnarea supremă ochind –

cu râuri de lumină

plătindu-şi vămile

paradisului

de pe pământ.

 

nu se-nfioară deloc

dumnezeul

de câinii cei slobozi

ce-au abdicat de la moarte

lăsând lacrima sfântă

s-o spintece timpul:

de-atâta orbire

în inima  toamnei

adulmecă scâncetul

ierbii tânjind după floare

priveghind rătăcirea

amintirilor

veşnic virgine…

______________________________

Aceste 5 poeme, scrise de mine pe când eram în Dorohoi, au fost citite în cadrul şedinţei din 25 octombrie 2011 a CENACLULUI EDITOR, desfăşurată în cadrul Casei de Cultură din Dorohoi: http://dorohoinews.ro/cultura-433-Exerci%C8%9Biu-de-toamn%C4%83-t%C3%A2rzie-%C3%AEn-Cenaclul-Editor.html

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Poezia copilăriei… în viziunea copilăriei: Ana-Maria Gîbu

Posted on 11/10/2011. Filed under: Ana-Maria Gîbu | Etichete:, , , , , , , , , , , |


Gânduri… prilejuite de lectura volumului „Cafea cu zâmbet de rebelă”, de Ana-Maria Gîbu

Voi recurge la o prezentare punctuală şi sintetică a modului în care am receptat acest al doilea volum al Anei-Maria Gîbu, dat fiind că avem de-a face cu un volum eclectic, în care se regăsesc multiple tranziţii între vârstele şi etapele, biologice şi spirituale, pe care le-a traversat autoarea în ultimii doi ani, cât s-au scurs de la publicarea precedentului volum („Grădina mea”, Editura Lumen, Iaşi, 2009).

A. Problematica volumului poate fi grupată, din punctul meu de vedere, în următoarele secvenţe:

– Mai întâi, ar trebui să aflăm ce e poezia, pentru Ana-Maria Gîbu. După cum ne sugerează chiar ea, poezia e … „cântec de Liră / sub streaşină / de suflet” („Dorinţă”, p. 9); e… o boală: „Sunt bolnavă / de poezie” (p. 24); e… „Dans” (p. 57); e… „lacrima” ce „naşte destin”, prizonieratul „între cuvinte” („Destin”, p. 116); „vis spre infinit”, caracteristic unei persoane care nu se sfieşte a-şi mărturisi dorinţa ascunsă de a fi „poet de geniu” („Crez”, p. 119).

– În al doilea rând, ar trebui să cunoaştem ce e poetul, pentru Ana-Maria Gîbu. Poetul e … cel ce „scutură cuvinte-flori”, ce se aşterne „covor spre ţară” („Poetul – suflet de cireş”, p. 121); poetul e… „înger al cuvintelor”, precum Grigore Vieru, în poezia pe care i-o dedică: „Poetul înger” (p. 123); e persoana care „se scaldă în fantrasme” („Te chem”, p. 124); poetul e… „Lira din cele patru puncte cardinale” („Lira de nord”, p. 137).

– În al treilea rând, e interesant de reflectat asupra leit-motivului central, al volumului, dinspre care e dirijată percepţia asupra întregii construcţii, anume conceptul de fată rebelă: „fata rebelă” („Zâmbind, schimbă subiectul discuţiei”, p. 10); „Cafea cu zâmbet de rebelă” (p.20);

B. Cam acestea ar fi reperele generale ce conturează ambientul liric în care suntem invitaţi, odată cu citirea acestui volum. Însă ceea ce contează, într-o şedinţă de cenaclu, este privirea critică, asupra volumului. Din perspectiva acesteia, consider că poeziile prezentate în acest volum nu formează un bloc unitar. Ele reflectă mai multe epate, biologice şi spirituale, prin care a trecut autoarea. Or, cum vârsta la care se află ea (14 ani) nu se caracterizează prin echilibru şi stabilitate, pentru simplul motiv că schimbările survin cu rapiditate, adesea fără ca autoarea însăşi să le sesizeze, creaţiile sale reflectă, din plin, acest proces. Am împărţit, din acest motiv, poeziile volumului „Cafea cu zâmbet de rebelă” în mai multe categorii:

– Poeziile ce ilustrează strigăte ale copilăriei (dar nu orice fel de strigăte, ci strigăte metamorfozate liric), tributare anumitor naivităţi tipice copilăriei, dar constituindu-se, totodată, în mărturii ale purităţii sufletului de copil: „Vreau să…” („Vreau…”, p. 12); „Am puterea / să opresc timpul” („Am puterea…”p. 16), „Orchestraţie printre îngeri” (p. 30), „Pe pământ avem de toate” (p. 38), „Alegerea îţi aparţine” (p. 40), „Crimă cu premeditare” (p. 44), „Sunetul” (p. 36), „Viaţă de ciocolată” (p. 51), „Beep” (p. 56), „Taifas” (p. 73), „Vreau să ajung” (p. 76), „Miracolul naşterii” (p. 77), „Extemporal de vară” (p. 93), „Baba Toamnă” (p. 99), „Toamna trecea…” (p. 101), „Gând despre Unire” (p. 102), „Este iarnă!” (p. 103), „Mister” (p. 108), „Te chem” (p. 124), „Poveste pe gheaţă” (p. 127), „Vis cu Eminescu” (p. 128), „Mângâiere unui rătăcit” (p. 133), „Imn” (p. 134).

– Poeme se conţin semnele depăşirii obsesiilor şi formelor mentale tipice copilăriei şi preadolescenţei, făcând tranziţia spre maturitate: „Zâmbind, schimbă subiectul discuţiei”, (p. 10) „Protest” (p. 17), „Cafea cu zâmbet de rebelă” (p.20), „Amintiri” (p. 22), „Capcana…” (p. 33), „Viaţă” (p. 37), „Flirt” (p. 45), „Zâmbete amăgitoare” (p. 47), „Roata se întoarce” (p. 63), „Secret ascuns” (p. 64), „Univers paralel” (p. 65), „Însemnări” (p. 70), „Frunza” (p. 85), „De ce?” (p. 86), „Timp” (p. 92), „Apus” (p. 97), „Începuturi” (p. 106), „Comori” (p. 112), „Îndemn” (p. 113), „Daruri” (p. 115), „Amintiri de azi” (p. 120), „Rugăminte” (p. 135), „Vise” (p. 136).

– Poeme ce încearcă să aprofundeze trăiri afective necunoscute copilăriei: „Trandafir alb” (18), „Mi-am găsit de lucru” (p.23), „Mărturisire” (p. 27), „Nu vreau să mai mint” (p. 29), „Sunetul” (p. 36), „Interviu – ce este iubirea?” (p. 41), „Mrturisirea unui orb” (p. 54), „Taine” (p. 88), „Război” (p. 104), „Te văd!” (p. 105), „Vis” (p. 117).

– Poeme-tablou, poeme-frescă, smulgând crâmpeie greu perceptibile, din lumea trecătoare şi imortalizându-le liric: „Protest” (p. 17), „Constatare” (25), „Fără lumina nopţii” (p. 49), „Omul cârtiţă” (p. 50), „Jurasic Park” (p. 53), „Pânze la bărci” (p. 60), „Globul s-a încălzit” (p. 67), „Dar” (p. 81), „Călătorie de-o zi” (p. 84), „Cred” (p. 87), „Enigmă” (p. 111), „Scrisoare către Moş Ioan Roată” (p. 125), „Scrisoare către Veronica Micle” (p. 129), „Scrisoare către Eminescu” (p. 130),

– Poeme ale reflexivităţii ce se revendică de la universalitatea spiritului: „Vă întreb” (p. 28), „Captiv în timp” (p. 32), „Geneză” (p. 34), „Răscolind prin muzica ta” (p. 66), „Semn” (p. 109), „Se ascunde Dumnezeu” (p. 110), „Destin” (p. 116), „Spectacol neregizat” (p. 118), „Eminescu-i aici” (p. 132).

– Poezii sintagmatice, lipsite de un mesaj univoc, în care versurile constituie sintagme de sine stătătoare care pot intra şi în alte combinaţii decât cele alese de către autoare: „Agenda copilului…” (p.13); „Şi mâine va fi o zi” (p. 69), „Bucăţi de rai” (p. 75), „Nedumeriri” (p. 78), „Zănaticul primăverii” (p. 79), „Călătorie” (p. 80), „Spring” (p. 83), „Idilă” (p. 89), „Aventuri” (p. 90), „Comori” (p. 112).

– Poeme în care este prezent ludicul, joaca cu cuvintele, fără o coerenţă deosebită a conţinutului: „La 13 ierni” (p. 46), „Definiţii” (p. 48), „Te-ai dezasamblat” (p. 52), „Jurnal plictisitor” (p. 58), „Greva foamei” (p. 61).

– Poeme în care sunt de întâlnit unele exprimări greoaie; mă voi limita la două exemple, aici: „Am puterea / să rup din mare / s-o dau, de sete / la porumbeii de praf / la scatiii de vânt…”(pp. 15-16): era mai lesne de folosit o altă formă a dativului: „S-o dau, de sete / porumbeilor de praf / scatiilor de vânt…”; de asemeni, versul… „de sete” ar putea fi eliminat, fără nici o pierdere penru ansamblul construcţiei. În poezia „Amintiri de azi” (p. 120), în versurile 2 şi 8 „care” poate fi înlocuit cu „ce”, pentru a se contura o rimă perfectă; în versul 23, expresia „chiar dacă” poate fi înlocuită cu „chiar de” – motivaţia acestor substituţii este rima fixă, a poemului, care a obligat şi obligă creatorul să găsească soluţiile cele mai potrivite tiparului liric ales.

– Poezia naturii, a anotimpurilor, cu o pondere semnificativă, în volum ( peste 50% ), reflectând tendinţa sufletului încă viu, de copil, de a rezista închistării în formule abstracte şi rigide, a vieţii, catacteristică existenţei mature.

C. CONCLUZII

– În ansamblu, volumul reflectă tendinţa poetei de a se autodepăşi, în registrul exprimării lirice, evoluţia ei din ultimii doi ani fiind o certitudine. Din punctul meu de vedere, marele câştig, al acestui volum, e reprezentat de categoria pe care am numit-o poemele reflexivităţii, dar nu sunt de ignorat nici poemele care aprofundează trăirile afective necunoscute copilăriei, nici cele care trădează semnele tranziţiei către maturitate, nici cele sintagmatice (conform clasificării de mai sus). Volumul se adresează, cu precădere, tinerilor ce sunt de o vârstă cu autoarea, dar şi adulţilor care vor să o cunoască; pentru adulţi, poezia ce abordează tematica copilăriei este scrisă, de obicei, tot de către adulţi, şi din acest punct de vedere volumul de faţă e o provocare. Adultul are o altfel de viziune asupra copilăriei, transfigurată, analitică, a posteriori. Perspectiva adultului este dinafară, e o percepţie mai obiectivă (şi în acelaşi timp mai nuanţată, afectiv) decât cea dinăuntru. Or, Ana-Maria Gîbu ne vorbeşte încă, despre copilărie, dinăuntrul vârstei copilăriei. De aici particularităţile sale lirice, subliniate mai sus, dar şi acele virtuţi, ale poeziei sale, care ne fac să ne amintim cât de curaţi, cât de puri am fost şi noi, cândva, şi cât de uşor am renunţat la cea mai mare parte a viselor copilăriei… după cum va renunţa, inevitabil, autoarea însăşi. Dialectica procesului e simplă: nu renunţi, nu te maturizezi. Sau: câtă renunţare, atâta maturizare. Lumea este un joc, dar un joc în care, odată cu înaintarea în vârstă, se joacă din ce în ce mai dur… şi pe un „teren de joacă” tot mai limitat.

– În mod cert, Ana-Maria Gîbu, înfăţisându-ni-se aşa cum este ea, în haina cuvintelor, dovedeşte un gest de mare curaj, consituindu-se un exemplu pentru cei de vârsta ei şi pentru noi, adulţii. Din punct de vedere tehnic, nivelul la care a ajuns este unul foarte ridicat, cu mult deasupra limitelor vârstei biologice şi spirituale preadolescentine, probând virtuozitate, ingeniozitate şi talent. Din punctul de vedere al conţinutului, nivelul impus de vârsta biologică şi spirituală preadolescentină este depăşit în primul rând prin poemele reflexivităţii (vârful aisbergului, situat deasupra apei), situaţie asupra căreia am insistat deja. Este mare lucru, ca o persoană se se autodepăşească astfel, chiar dacă o face de numai câteva ori, prin puţine poeme. Timpul este, să recunoaştem, de partea Anei-Maria Gîbu. Privirea critică, aici exprimată, se limitează a da glas, lucrurilor, aşa cum le-a văzut, fiind nevoită să recunoască potenţialul uriaş, de urmărit în viitorul apropiat, al acestei poete dorohoiene emblematice pentru o întreagă generaţie. Felicitări şi la mai mult, Ana-Maria !

Ciprian Voloc,

7-8 octombrie 2011

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

In Memoriam GRIGORE VIERU – Dorohoi, 2010

Posted on 03/02/2010. Filed under: ANUNTURI | Etichete:, , , , , , , |


VĂ  AŞTEPTĂM !!!

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Cenaclul EDITOR – 11 septembrie 2009

Posted on 11/09/2009. Filed under: Editor 2009 | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , |


Întâlnirea Cenaclului Editor, din 11 septembrie 2009, de la Casa de Cultură din Dorohoi, a debutat sub semnul misterului. Faptul că, în şedinţa anterioară, Corneliu Drescanu îi sugerase, Andreei Tudosă, să-şi deseneze gândurile, s-a dovedit a fi unul inspirat: desenul Andreei, pe care-l reproduc mai jos, a adus, în prim-planul discuţiei, problematica misterului.

Purificare - Andreea Tudosa

Ce mai semnifică misterul, astăzi, în secolul XXI de la Hristos ? Ce loc suntem dispuşi să-i acordăm, în vieţile noastre ? Cum anume putem ajunge să-l percepem, în manieră autentică ? Cum se explică opacitatea generală faţă de latura misterioasă a existenţei ? De unde absenţa entuziasmului, inclusiv a entuziasmului creator, azi ? E posibilă, arta, în general, şi poezia, în particular, în absenţa raportării la mister ?

Aceste întrebări, şi multe altele, şi-au căutat, răspunsurile, în dezbaterea care a urmat – una dintre cele mai interesante dintre cele cărora le-a fost gazdă şi martor Cenaclul Editor, în cei trei ani ai săi de existenţă. Aurelian Antal a fost, fără doar şi poate, vioara întâi, a întâlnirii, el fiind secondat, cu succes, de Corneliu Drescanu, Robert Lupaşcu, Andreea Tudosă, Valuţa Murariu, Nicu Anton şi subsemnatul. Pentru cei interesaţi reproduc, în cele ce urmează, firul evenimentelor, prin chiar înregistrările de la faţa locului:

Concluzia finală a acestei dezbateri ad-hoc (nu a constituit o dezbatere prestabilită) a fost formulată, într-un final, de către Valuţa Murariu: misterul este reprezentat de OM, în general. Nu de femeie, nu de bărbat, ci de OM, pur şi simplu. Omul reprezintă primul şi cel din urmă mister, pentru conştiinţa umană. Iar diminuarea capacităţii de a percepe misterul vieţii, al existenţei, este expresia directă a degradării acestei conştiinţe, în timpurile de astăzi.

PARTEA A DOUA, a cenaclului, a constat (mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Cenaclul EDITOR – 24 august 2009

Posted on 31/08/2009. Filed under: Editor 2009 | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , |


Anul 2009 s-a anunţat, de la bun început, ca un an de criză, dintr-o multitudine de puncte de vedere: astrologic, financiar, politic, spiritual etc. Deşi nu s-a încheiat, încă, putem afirma că faptul s-a repercutat şi asupra creaţiei şi activităţii literare, cel puţin la nivelul Cenaclului Editor. Nu există, însă, circumstanţele unui pesimism absolut, dovadă modul în care s-a desfăşurat cea dintâi şedinţă a anului 2009: fără a beneficia de o publicitate deosebită, au fost prezenţi opt cenaclişti: Alex Mihăescu, Tania Miclescu, Andreea Tudosă, Diana Drescanu, Corneliu Drescanu, Robert Lupaşcu, Nicu Anton şi subsemnatul.

Prima parte a întâlnirii s-a rezumat la un schimb constructiv, fructuos, de impresii, care au creionat activitatea literară şi profesională a celor prezenţi, în vara anului 2009

Cea de a doua parte a întâlnirii a adus, în prim-planul atenţiei, două din membrele lotului botoşănean al Olimpiadei Naţionale de Limba şi Literatura Română din 2009: Andreea Tudosă şi Tania Miclescu.

La debutul ei în cenaclu Andreea Tudosă a lecturat o serie de gânduri, de cugetări proprii, fapt care i-a determinat pe cei prezenţi să remarce înclinaţia către filosofie, a autoarei, ca şi nevoie imperioasă de limpezire, pe care ea o resimte. Redau câteva dintre memorabilele şi stranile maxime: „resurecţia logicii poate fi considerată o revelaţie, însă este doar confuzia unui eu ce zboară pe aripile altui zburător, inconştient de coloristica sentimentelor pe care le posedă”; „în plan spiritual, echilibrul defineşte idealul ce pare mai accesibil”; „eşti pregătit pentru un zbor spre trecut, întru declanşarea anamnezei unei vieţi anterioare?”; „e greu de crezut că am putea trişa în faţa unei inevitabile transvoluţii, însă gradul de adaptabilitate al unei fiinţe umane este condiţionat de motivaţia ce domină subconştientul”; „ar face un minut diferenţa? Am putea acorda, din cele şaizeci de secunde însuşite în taină, treizeci de secunde laturii materiale, şi treizeci de secunde laturii spirituale? Să fie oare acesta, echilibrul după care tânjesc atât de multe persoane?”; „demitizarea are drept consecinţă uitarea în ruină. Ai evada, în trăire, dacă o forţă transcendentă ţi-ar arăta acul ceasornicului înlemnit, la o oră distanţă de ultimul tren?”; „acest autograf, reprezentat de dorinţa de a scrie, de a mâzgăli măcar un rând din opera lumii, constituie urmele unei treceri fantomatice printr-un timp şi un spaţiu bine definit. Materializarea unui sentiment se realizeaz prin intermediul scrisului, acelaşi scris ce anticipează destine, cu acelaşi condei ce a semnat multe sentinţe hieratice”.

Apogeul şedinţei de debut a Cenaclului Editor din vara anului 2009 a constat în lectura a două poeme semnate de Tania Miclescu, componentă deja cunoscută, a cenaclului. Comentariile realizate la faţa locului le redau, în cele ce urmează, în paralel cu reproducerea poemelor, aşa cum au fost ele prezentate, în manuscris:

ÎNGERI


la apus

se izbesc corbii de oglinzi,

se-nchină

şi mor îngeri;

e epitaful lor

la scrierea Cuvântului

când restul e doar lut

şi lege

că îngerii sunt demoni purificaţi

prin bocetul prelung

al păcatului răstignit pe lumină.

GRĂDINA

Mi s-a transformat

sângele în nisip

căutând să cresc

laurii

în cel mai noroios pântec.

Istoria a devenit

bilet de adio la timp;

Dumnezeu s-a scris

întâia dată prescurtat

iar grădina mi-a putrezit.

Ingrată e creşterea invers !

Cenaclul de vară EDITOR se pregăteşte, acum, de cea de-a doua şedinţă din 2009… Oare ce surprize o să-i mai rezerve… muzele ?



Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Cenaclul EDITOR 2009

Posted on 21/08/2009. Filed under: ANUNTURI | Etichete:, , , , , , , , , |


afis cenaclu EDITOR 2009

Cenaclul EDITOR: loc al lecturii libere, al opiniilor şi dezbaterilor.

Prima şedinţă din 2009.

Toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi !!!

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Experimentul de la Ipoteşti

Posted on 07/08/2009. Filed under: Experimentul de la Ipoteşti | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , |


EXPERIMENTUL DE LA IPOTEŞTI

JURNAL DE CENACLU – 1 august 2008

Şedinţă comună a cenaclurilor

EDITOR  (Dorohoi)  şi  CONSTANTIN  DRACSIN  (Botoşani)

Cenaclu la Ipotesti

I.

În faţa Casei Armatei din Botoşani, cenacliştii se adună, treptat, şi împărtăşesc unii altora impresiile ultimelor cărţi citite. Într-una din secvenţe, Vasile Iftime dă glas versurilor unor poeme din ultimul volum al lui Daniel Corbu – Apocalipsa după Corbu.

Vasile Iftime: “De două anotimpuri scriu neîntrerupt această scrisoare/Îmi amintesc amintiri fericite…. Îmi spunea uneori mama: Fericirea ta mă sperie……….”. E pentru tot muritorul…

Ciprian Voloc: Nu forţează expresia, nu forţează…

Ciprian Şoptică: El renaşte, reînvie, ce face…?

Vasile Iftime: Îmi place chestia asta : “Fericirea ta mă sperie…”

Ciprian Voloc: Are leit-motivul acesta care revine… Şi pe leit-motivul acesta a construit totul şi déjà este destul de bun pentru ca el singur să facă întreg poemul. Dacă, pe lângă acest leit-motiv, mai sunt de întâlnit două-trei reuşite, déjà e destul.

Vasile Iftime: Şi începutul, scurt: “Nici eu nu voi muri de-nţelepciune”…

Ciprian Voloc: Oricum, ce ai citit acum este un poem cu tentă autobiografică. Merge pe biografismul celebru al anilor 80.

Ciprian Şoptică: E şi timpul, la el…

Ciprian Voloc: Doar că, într-adevăr, el nu foloseşte un limbaj deocheat… Şi Petruţ Pânvescu, şi el e cu biografismul, la greu… Cred că e stilul dominant, la el…

Vasile Iftime: De la o vreme, dar… cartea lui ce mai bună, aia… Câmpia cu numere, acolo nu-i…

Ciprian Şoptică: Nu, dar v-am spus, e şi un vârf.. când te gândeşti la trecut… Când ai tentă autobiografică de mic, atunci nu-i bine, căci îţi faci testamentul înainte de a… Cât eşti tânăr, visează şi tu la iubire, la.. eu ştiu… frunză verde, la…

Ciprian Voloc: Dar e clar că nu poţi fi judecat decât prin reuşitele tale, prin stilul tău, care trebuie să fie personalizat, nu prin vocea comună a unei epoci…

Vasile Iftime: La Petruţ, Câmpia cu numere e o carte valabilă… Acum, ce încearcă el, mai recent, pe de o parte o să atragă critici, deoarece mulţi îl aruncă în partea aia, către Sorescu…

Ciprian Voloc: Bine, dar critica oricum o atrage orice poem, bun sau rău, reuşit sau nereuşit, problema este dacă critica e favorabilă sau nefavorabilă… Nicolae Căruntu, la o întâlnire din urmă cu un an sau doi, i-a şi spus că e “sorescian”…

Ciprian Şoptică: Păi dacă e din zona aia, a lui Sorescu..

Cezar Florescu: Plus că i-a spus cineva că încercările lui de grafică, anumite stilizări, îl apropie de Dracsin…

Ciprian Şoptică: E “dracsino-sorescian”…

Ciprian Voloc: Bine, dar nu-i ceva rău să te apropii.. Rău e să copiezi… Şi mai rău e să nu te apropii cu nimeni…

Ciprian Şoptică: E o simbioză…

Vasile Iftime: Nu, e dracsino-petruţian…

Ciprian Voloc: Dacă ar aude Petruţ… Dar îi spunem şi lui, oricum…

Vasile Iftime: Dar eu îi spun frecvent, el mă ştie…

Ciprian Şoptică: Când vine, îi spunem: “Domn Petruţ, v-am tras o sentinţă…”

Ciprian Voloc: Treaba unui cenaclu e să spui în faţă… Şi-nainte ca omul să publice, dacă poţi să-l ajuţi… că déjà după ce a publicat e târziu…

Ciprian Şoptică: Eu m-aş bucura să excelez în stilul lui Sorescu sau al lui Blaga…

Vasile Iftime: Să mai citesc din cartea lui Corbu: “A venit şi duminica pedepselor… Prin odăile prin care ne-am iubit s-a lăsat noaptea… Şi o Meccă insuportabilă şi-arată evidenţa… plouă… cresc sânii femeilor… mă scriu şi mă şterg… sângele e împins de un sânge mai vechi……..”  Asta cu “mă scriu şi mă şterg…”, mă gândeam la altceva…

Ciprian Voloc: Da, a folosit… cam brutal a introdus, poate, expresia… El a vrut să spună, cred, că îşi scrie, numele, şi-l şterge… Eu aş fi ales o altă exprimare… Dar a ales-o intenţionat,. E clară treaba, aşa că… (mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...