Fotogramele lui Marius Petrescu

Posted on 11/01/2012. Filed under: Marius Petrescu - fotograme | Etichete:, , , , , , , , , , |


Este o caracteristică binecunoscută a curentului cultural postmodernist de a reda, obiectelor lumii noastre, un al rost decât acela pentru care ele au fost concepute. Fenomenul de numește recontextualizare, iar el dobândește virtuți artistice în măsura în care ajunge să sintetizeze, într-un întreg unitar, semnificații inedite și frumusețea estetică, altfel spus în măsura în care obiecte care nu reprezintă, în ele însele, opere de artă, precum bețele de chibrit, dobândesc, în urma recontextualizării și resemnificării, autentică valoare artistică. Cazul fotogramelor lui Marius Petrescu se încadrează perfect în acest orizont contemporan de abordare, înțelegere și reprezentare a lumii. Ceea ce, la o primă vedere, poate să pară un joc fără miză, se prezintă, la o analiză atentă și debarasată de prejudecăți, ca o altfel de panoramă a lumii cotidiene. Cu siguranță, s-ar putea găsi multe modalități de a realiza suprafețe artistice utilizând bețe de chibrit, dar modalitatea descoperită și aplicată de către Marius Petrescu îl singularizează. Rezultatul este, de fiecare dată, neașteptat: bețele de chibrit prind viață și devin entități autonome, plăsmuind o lume ce încearcă să se detașeze de statutul de simplu avatar al lumii noastre. Este expresia realului talent artistic de a realiza opere noi, pe care, după ce le privim, ne este greu să ne imaginăm că a existat un timp în care ele nu au existat. Or, cine și-ar mai putea imagina, în ceasul acestei expoziții, lumea, fără fotogramele lui Marius Petrescu ? Le-am numit astfel în urma unei inspirații de moment, dar, chiar dacă termenul ”fotogramă” are, în mod curent, un alat înțeles (imagine de ansamblu, dar suficient de detaliată, utilizată în topografie și cartografie), laolaltă cu înțelesurile termenului ”gramă” (un tip specific de scriere, de comunicare), am optat pentru a realiza și eu operația tipic postmodernă, anume recontextualizarea, scoaterea unui lucru din mediul său obișnuit și calchierea sa pe un altul, în scopul lărgirii semnificatului. Nici că era posibil un demers mai potrivit pentru o provocare artistică care, ea însăși, constituie o încarnare inedită a acestui procedeu. Ce ne comunică, în fond, fotogramele artistului dorohoian Marius Petrescu ? Înainte de toate, o viziune extrem de sugestivă asupra nimicniciei vieților noastre, asupra micimii și efemerității destinului uman: imitînd lumea noastră, omuleții constituiți din atât de banalele bețe de chibrit nu fac decât să îi ilustreze adevăratele dimensiuni. Pe cât de nesemnificative par bețele de chibrit, raportate la dimensiunile spațial-temporale ale lumii umane, pe atât de nesemnificativă este, în fond, lumea umană, raportată la infinitatea universului. Pe cât de efemeră este existența uni băț de chibrit, menit să ardă și să se mistuie într-o clipită, pe atât de efemeră și de repede uitată este existența noastră individuală. Pe cât de fragile sunt combinațiile din bețe de chibrit, de natură a se sfărâma la cea mai puțin neatentă manipulare, pe atât de fragilă este constituția noastră trupească. Dar, mai presus de toate, pe cât de banale sunt reproducerile faptelor noastre cotidiene de viață, la o altă scară decât aceea cu care ne-am onișnuit, pe atât de banale sunt rezultatele eforturilor noastre de a ne afirma în calitate de ființe culturale, dat fiind că până și modalitățile cele mai comune în care ne exprimăm, în societate, poartă pecetea culturalului. Suntem ființe culturale și, prin orice am face, în viața de zi cu zi, dăm glas acestei naturi intrinseci, ilustrând nivelul cultural care ne caracterizează. Din acest punct de vedere, mersul pe stradă este un act cultural, războiul este un act cultural, munca și activitățile gospodărești, sportive, de divertisment, de relaxare, de joc, sunt acte culturale, ca și modalitățile de exprimare a afecțiunii sau momentele cruciale ale existenței pământești, percum nașterea, căsătoria, moartea. Or, toate aceste aspecte se regăsesc în fotogramele lui Marius Petrescu, ele însele acte culturale, care ne descoperă o modalitate nouă, provocatoare, de abordare a acestor aspecte esențiale ale existenței umane. Despre fiecare plăsmuire fotogramatică (atenție, această variantă a termenului ne sugerează existența unei noi gramatici, de natură să ghideze înțelegerea, în culisele acestei noi forme de exprimare artistică) s-ar putea vorbi mult. O să mă opresc la două dintre fotogramele propuse de Marius Petrescu în cadrul acestei expoziții, anume la acelea dintre ele care aruncă într-o cu totul altă lumină întregul demers. Mai întâi, constatăm cu uimire faptul că, într-una din fotograme, omuleții din bețele de chibrit contemplă, în cadrul unei expoziții, fotogramele înseși! Tablourile constituite din oamenii din bețe de chibrit ajung astfel să se reflecte în conștiința acelorași oameni alcătuiți din bețe de chibrit! O imagine mai plastică a conștiinței de sine, de care dispun acești omuleți, nici că era posibilă. Diferența aparentă, dintre lumea oamenilor din bețe de chibrit și lumea oamenilor trăitori în trupuri de carne și sânge dispare definitiv. Înțelegi, instantaneu, că omuleții din bețe de chibrit suntem noi, priviți din perspectiva unui ochi care nu acceptă să fie obstaculat de prejudecățile materialului din care este constituit, un ochi care nu se limitează la perspectiva vizibilului, câtă vreme vizibilul – oricât de ciudat ar putea să pară – este expresie a cărnii, a ochiului de carne. Din această perspectivă, viziunea ochiului interior, necarnal, ar putea să rostească, despre noi înșine, adevăruri nebănuite, adevăruri mult mai adevărate. Culmea este că, în cadrul expoziției care suscită interesul oamenilor din bețe de chibrit, există și o sculptură reprezentând un chip uman în carnalitatea sa comună, ceea ce confirmă, o dată în plus, autoreferențialitatea umanului, prezentă în arta lui Marius Petrescu. Cea de-a doua fotogramă asupra căreia am ales să mă opresc este reprezentată de cei trei omuleți din bețe de chibrit înlănțuiți, în cerc, într-o horă a focului, foc sacru care, dând naștere unui relevant ritual, devine expresia sacrificiului de sine. Focul care ne mistuie este, de fapt, tocmai cel căruia îi datorăm existența, căci… cine și-ar putea imagina, propria viață, în absența unui foc lăuntric menit să dea sens tuturor actelor cotidiene, banale, efemere ? Văd această fotogramă ca pe o extraordinară parabolă a sacrificiului. Remarc seninătatea neforțată celor trei omuleți din bețe de chibrit, care nu se crispează, care nu abdică, în fața durerii. Regret, totodată, că aceste imagini nu au fost imortalizate într-un film care să fie proiectat în ceasul vernisajului acestei expoziții: ar fi constituit cel mai reușit discurs de natură a prefața acest eveniment cultural unic, în fața căruia cuvintele cu mare greutate își pot trasa și individualiza calea. Focul interior este, în fond, un foc al efortului conștiinței care realizează autoreferențialitatea, năzuința sa de a se cunoaște, de a se lua în posesie în orizontul unui înțeles nestatic, căci în lumina acestui foc ardem, ne mistuim, fără a putea să dispunem de o altă iluminare, finală, în afara actului mistuirii de sine… Fără îndoială, fotogramele îl mistuie, zi și noapte, pe Marius Petrescu. Mintea sa caută, clipă de clipă, mijloace neobișnuite de a pune în scenă o nouă perspectivă asupra noastră înșine. E un efort sinuos, dureros, constant, de a scruta lumea, de a o privi și înțelege așa cum nimeni altcineva nu o mai înțelege. E rezultatul unei reeducări a minții și a sufletului, care poartă pecetea inconfundabilă a cunoașterii și a realizării artistice autentice. Bine ai venit printre vizionarii artei neconvenționale, Marius Petrescu !

 

Ciprian Voloc

13 decembrie 2011

______________

Spre final, inserez, spre buna dumneavoastră lectură, și o poezie dedicată artistului Marius Petrescu și realizărilor sale, poezie concepută de Nicu Anton, membru al Cenaclului dorohoian Editor:

 

Fotomodele cu scăfârlie

 

Fiind poet, tu m-ai rugat

Să-ți scriu o poezie

Despre cum ai asamblat…

Arta… dintr-o singură cutie !

 

Subțirei, cu capul zvelt ,

Se aprind dintr-o scânteie;

Idealul lor preasfânt…

A lui Prometeu, idee !

 

Doar menirea lor străbună

E ca ei… să nască focul !

Un artist – nepus pe glume

Le-a dat viață, întrutotul…

 

El, din bețe face staruri –

Un Gepeto mai modern…

Pozele i-s mărturie

Vieții existente-n lemn.

 

Și așa, la viață nouă –

De vedete consacrate,

Fără una, fără două,

S-au lăsat, toate, pozate !

 

Iată, astăzi, rezultatul…

Câtă muncă e în el !

El – artistul, fotograful:

Un da Vinci mai rebel !

 

Nicu ANTON

________________

Cei care inca nu au vizitat expoziția de la Casa Municipală de Cultură din Dorohoi, pot vizualiza lucrările pe blogul autorului: http://mariuspetrescu.com/category/chibrite/

Anunțuri
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

In Memoriam GRIGORE VIERU – ediţia a II-a

Posted on 16/02/2010. Filed under: In Memoriam GRIGORE VIERU | Etichete:, , , , , , , , , , |


In Memoriam „GRIGORE VIERU”  – Dorohoi, ediţia a II-a, 12 februarie 2010

Grigore Vieru, la numai un an de la moarte, a intrat în legendă. Numai că legendele, pentru a rămânea vii, trebuie, în permanenţă, repovestite. Asta încercăm noi, câţiva dorohoieni izolaţi şi uitaţi de lume, să facem, an de an, în preajma zilei de naştere a poetului Grigore Vieru… zi de naştere care, culmea, coincide cu profana sărbătoare a Zilei Îndrăgostiţilor… Ediţia a II-a nu a avut, nici pe departe, strălucirea celei dintâi… Aceasta şi deoarece impresiile vii, generate de dispariţia, din lumea aceasta, a lui Grigore Vieru, s-au mai estompat. Uitarea îşi face – bine – treaba… Faptul că încă încercăm să i ne opunem denotă că mai avem niscaiva speranţe în puterea cuvântului, a spiritului, în acest ceas crepuscular al istoriei. Câteva secvenţe…

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 3 so far )

Cenaclul EDITOR – 11 septembrie 2009

Posted on 11/09/2009. Filed under: Editor 2009 | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , |


Întâlnirea Cenaclului Editor, din 11 septembrie 2009, de la Casa de Cultură din Dorohoi, a debutat sub semnul misterului. Faptul că, în şedinţa anterioară, Corneliu Drescanu îi sugerase, Andreei Tudosă, să-şi deseneze gândurile, s-a dovedit a fi unul inspirat: desenul Andreei, pe care-l reproduc mai jos, a adus, în prim-planul discuţiei, problematica misterului.

Purificare - Andreea Tudosa

Ce mai semnifică misterul, astăzi, în secolul XXI de la Hristos ? Ce loc suntem dispuşi să-i acordăm, în vieţile noastre ? Cum anume putem ajunge să-l percepem, în manieră autentică ? Cum se explică opacitatea generală faţă de latura misterioasă a existenţei ? De unde absenţa entuziasmului, inclusiv a entuziasmului creator, azi ? E posibilă, arta, în general, şi poezia, în particular, în absenţa raportării la mister ?

Aceste întrebări, şi multe altele, şi-au căutat, răspunsurile, în dezbaterea care a urmat – una dintre cele mai interesante dintre cele cărora le-a fost gazdă şi martor Cenaclul Editor, în cei trei ani ai săi de existenţă. Aurelian Antal a fost, fără doar şi poate, vioara întâi, a întâlnirii, el fiind secondat, cu succes, de Corneliu Drescanu, Robert Lupaşcu, Andreea Tudosă, Valuţa Murariu, Nicu Anton şi subsemnatul. Pentru cei interesaţi reproduc, în cele ce urmează, firul evenimentelor, prin chiar înregistrările de la faţa locului:

Concluzia finală a acestei dezbateri ad-hoc (nu a constituit o dezbatere prestabilită) a fost formulată, într-un final, de către Valuţa Murariu: misterul este reprezentat de OM, în general. Nu de femeie, nu de bărbat, ci de OM, pur şi simplu. Omul reprezintă primul şi cel din urmă mister, pentru conştiinţa umană. Iar diminuarea capacităţii de a percepe misterul vieţii, al existenţei, este expresia directă a degradării acestei conştiinţe, în timpurile de astăzi.

PARTEA A DOUA, a cenaclului, a constat (mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Cenaclul EDITOR – 24 august 2009

Posted on 31/08/2009. Filed under: Editor 2009 | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , |


Anul 2009 s-a anunţat, de la bun început, ca un an de criză, dintr-o multitudine de puncte de vedere: astrologic, financiar, politic, spiritual etc. Deşi nu s-a încheiat, încă, putem afirma că faptul s-a repercutat şi asupra creaţiei şi activităţii literare, cel puţin la nivelul Cenaclului Editor. Nu există, însă, circumstanţele unui pesimism absolut, dovadă modul în care s-a desfăşurat cea dintâi şedinţă a anului 2009: fără a beneficia de o publicitate deosebită, au fost prezenţi opt cenaclişti: Alex Mihăescu, Tania Miclescu, Andreea Tudosă, Diana Drescanu, Corneliu Drescanu, Robert Lupaşcu, Nicu Anton şi subsemnatul.

Prima parte a întâlnirii s-a rezumat la un schimb constructiv, fructuos, de impresii, care au creionat activitatea literară şi profesională a celor prezenţi, în vara anului 2009

Cea de a doua parte a întâlnirii a adus, în prim-planul atenţiei, două din membrele lotului botoşănean al Olimpiadei Naţionale de Limba şi Literatura Română din 2009: Andreea Tudosă şi Tania Miclescu.

La debutul ei în cenaclu Andreea Tudosă a lecturat o serie de gânduri, de cugetări proprii, fapt care i-a determinat pe cei prezenţi să remarce înclinaţia către filosofie, a autoarei, ca şi nevoie imperioasă de limpezire, pe care ea o resimte. Redau câteva dintre memorabilele şi stranile maxime: „resurecţia logicii poate fi considerată o revelaţie, însă este doar confuzia unui eu ce zboară pe aripile altui zburător, inconştient de coloristica sentimentelor pe care le posedă”; „în plan spiritual, echilibrul defineşte idealul ce pare mai accesibil”; „eşti pregătit pentru un zbor spre trecut, întru declanşarea anamnezei unei vieţi anterioare?”; „e greu de crezut că am putea trişa în faţa unei inevitabile transvoluţii, însă gradul de adaptabilitate al unei fiinţe umane este condiţionat de motivaţia ce domină subconştientul”; „ar face un minut diferenţa? Am putea acorda, din cele şaizeci de secunde însuşite în taină, treizeci de secunde laturii materiale, şi treizeci de secunde laturii spirituale? Să fie oare acesta, echilibrul după care tânjesc atât de multe persoane?”; „demitizarea are drept consecinţă uitarea în ruină. Ai evada, în trăire, dacă o forţă transcendentă ţi-ar arăta acul ceasornicului înlemnit, la o oră distanţă de ultimul tren?”; „acest autograf, reprezentat de dorinţa de a scrie, de a mâzgăli măcar un rând din opera lumii, constituie urmele unei treceri fantomatice printr-un timp şi un spaţiu bine definit. Materializarea unui sentiment se realizeaz prin intermediul scrisului, acelaşi scris ce anticipează destine, cu acelaşi condei ce a semnat multe sentinţe hieratice”.

Apogeul şedinţei de debut a Cenaclului Editor din vara anului 2009 a constat în lectura a două poeme semnate de Tania Miclescu, componentă deja cunoscută, a cenaclului. Comentariile realizate la faţa locului le redau, în cele ce urmează, în paralel cu reproducerea poemelor, aşa cum au fost ele prezentate, în manuscris:

ÎNGERI


la apus

se izbesc corbii de oglinzi,

se-nchină

şi mor îngeri;

e epitaful lor

la scrierea Cuvântului

când restul e doar lut

şi lege

că îngerii sunt demoni purificaţi

prin bocetul prelung

al păcatului răstignit pe lumină.

GRĂDINA

Mi s-a transformat

sângele în nisip

căutând să cresc

laurii

în cel mai noroios pântec.

Istoria a devenit

bilet de adio la timp;

Dumnezeu s-a scris

întâia dată prescurtat

iar grădina mi-a putrezit.

Ingrată e creşterea invers !

Cenaclul de vară EDITOR se pregăteşte, acum, de cea de-a doua şedinţă din 2009… Oare ce surprize o să-i mai rezerve… muzele ?



Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...