Înscrisuri de toamnă

Posted on 26/10/2011. Filed under: Crâmpeie lirice | Etichete:, , , , , , , , , , |


 

Toamnă I

 

e ceva nefiresc

cu această toamnă,

greierii par a-şi fi stins

mai devreme

neconsolata lacrimă

de cântec,

timpul se scurge

înapoi, beteag

lăsându-ne să-mbătrânim

către un loc

în care nu ne mai aşteaptă

nimeni…

dumnezeu se va fi aflat

cu mult înapoi

undeva, aproape de facerea lumii

opunându-se timpului

care l-a făcut să uite

îndeletnicirile lumii acesteia…

 

e o toamnă nebună,

nebună de dor

după tot ce

ar fi trebuit să fie

îndrăgostiţii îşi scuipă

unul altuia, pe buze

iubirea,

jurând să se facă, dincolo,

grădinari ai prafului din oasele

trupului lor,

firav, bolnăvicios

şi-atât de singur.

 

oare să mai fi fost

o aşa toamnă

în  care oboseala faţă de orice toamnă

să poarte o iubire

mai doritoare de moarte?

lipsesc, înţelepţii de odinioară,

trădarea zeilor

le-a pecetluit uitarea

cu zborul etern

în clepsidră…

tânguitor omagiu

al zorilor inimii,

amanetaţi betegi

întomnaticelor vise de mâine…

 

 

Toamnă II

 

toamna virgină şi-alină mormântul

cu frunze de foc

greierii-şi sapă cântul

în moarte,

tot mai adânc, până la osul

demiurgului,

pitit în lumină.

 

nu-i visul de demon,

nu-i zborul de prunc

alai de bocire-mpreună,

botez în cristelniţa

surpării-n lăunt’,

dor de-nviere

prins în tăciune!

 

e ultima nadă,

potirului sfânt

încrustându-şi trădarea

–       din vecie nostalgic

după ciorile-cârd –

răbufnind de toamnă

murdară, sublimă, fugară…

 

 

Toamnă III

 

se transformă, murirea,

se dizolvă, rodirea

liniştit, cu ghimpii

calcă Duhul roua

ierbii ne-ncepute

murg, visează murgul,

dor, visează dorul,

lacrimii se roagă

tainele

ursite-n şoapte.

 

aprinşi, peste ape

pescăruşii se scufundă-n moarte

rămăşiţa lunii

picură în suflet

singură, poteca

îşi caută nume

altul decât cel plecat

pribegilor adormiţi

pe treptele din urmă.

 

risipită, toamna

îşi amână somnul,

se întoarce, duhul,

îngerului mut:

rostuindu-se uimirii

vitraliilor de frunze,

imn din carnea cărnii

împărtăşaniei demult.

 

 

Toamnă IV

 

înţărcatu-mi-am patimile

în toamna din urmă

de atâta frumuseţe

fără de cântec stinsă

cu dinţii

din moaştele dorului smulgând

petice

de lumină bolnavă,

în toate

icoană-veşmânt

căzută pe buzele stânii,

părăginită rugă

spre ceruri răpusă –

visatu-m-a toamna

venind cu cocorii

ofrandă de sânge

înmugurind sub pământ,

visatu-m-a toamna

ca suflet, în trupu-i

din ochi alăptând

cenuşa-i dimineţilor

de moarte sătule…

 

 

Toamnă V

splendoare

de toamnă timidă, bolnavă

culorile

nu mai vor să moară,

născute-alai

se-nghesuie, tandru,

în braţe de mame

ca prunci hărăziţi

capcanelor de aştri.

 

şi greierii tac,

doar ciorile cântă

trec stoluri de suflete

ca doruri

răpuse de timp –

reîncarnarea supremă ochind –

cu râuri de lumină

plătindu-şi vămile

paradisului

de pe pământ.

 

nu se-nfioară deloc

dumnezeul

de câinii cei slobozi

ce-au abdicat de la moarte

lăsând lacrima sfântă

s-o spintece timpul:

de-atâta orbire

în inima  toamnei

adulmecă scâncetul

ierbii tânjind după floare

priveghind rătăcirea

amintirilor

veşnic virgine…

______________________________

Aceste 5 poeme, scrise de mine pe când eram în Dorohoi, au fost citite în cadrul şedinţei din 25 octombrie 2011 a CENACLULUI EDITOR, desfăşurată în cadrul Casei de Cultură din Dorohoi: http://dorohoinews.ro/cultura-433-Exerci%C8%9Biu-de-toamn%C4%83-t%C3%A2rzie-%C3%AEn-Cenaclul-Editor.html

Anunțuri
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Poezia copilăriei… în viziunea copilăriei: Ana-Maria Gîbu

Posted on 11/10/2011. Filed under: Ana-Maria Gîbu | Etichete:, , , , , , , , , , , |


Gânduri… prilejuite de lectura volumului „Cafea cu zâmbet de rebelă”, de Ana-Maria Gîbu

Voi recurge la o prezentare punctuală şi sintetică a modului în care am receptat acest al doilea volum al Anei-Maria Gîbu, dat fiind că avem de-a face cu un volum eclectic, în care se regăsesc multiple tranziţii între vârstele şi etapele, biologice şi spirituale, pe care le-a traversat autoarea în ultimii doi ani, cât s-au scurs de la publicarea precedentului volum („Grădina mea”, Editura Lumen, Iaşi, 2009).

A. Problematica volumului poate fi grupată, din punctul meu de vedere, în următoarele secvenţe:

– Mai întâi, ar trebui să aflăm ce e poezia, pentru Ana-Maria Gîbu. După cum ne sugerează chiar ea, poezia e … „cântec de Liră / sub streaşină / de suflet” („Dorinţă”, p. 9); e… o boală: „Sunt bolnavă / de poezie” (p. 24); e… „Dans” (p. 57); e… „lacrima” ce „naşte destin”, prizonieratul „între cuvinte” („Destin”, p. 116); „vis spre infinit”, caracteristic unei persoane care nu se sfieşte a-şi mărturisi dorinţa ascunsă de a fi „poet de geniu” („Crez”, p. 119).

– În al doilea rând, ar trebui să cunoaştem ce e poetul, pentru Ana-Maria Gîbu. Poetul e … cel ce „scutură cuvinte-flori”, ce se aşterne „covor spre ţară” („Poetul – suflet de cireş”, p. 121); poetul e… „înger al cuvintelor”, precum Grigore Vieru, în poezia pe care i-o dedică: „Poetul înger” (p. 123); e persoana care „se scaldă în fantrasme” („Te chem”, p. 124); poetul e… „Lira din cele patru puncte cardinale” („Lira de nord”, p. 137).

– În al treilea rând, e interesant de reflectat asupra leit-motivului central, al volumului, dinspre care e dirijată percepţia asupra întregii construcţii, anume conceptul de fată rebelă: „fata rebelă” („Zâmbind, schimbă subiectul discuţiei”, p. 10); „Cafea cu zâmbet de rebelă” (p.20);

B. Cam acestea ar fi reperele generale ce conturează ambientul liric în care suntem invitaţi, odată cu citirea acestui volum. Însă ceea ce contează, într-o şedinţă de cenaclu, este privirea critică, asupra volumului. Din perspectiva acesteia, consider că poeziile prezentate în acest volum nu formează un bloc unitar. Ele reflectă mai multe epate, biologice şi spirituale, prin care a trecut autoarea. Or, cum vârsta la care se află ea (14 ani) nu se caracterizează prin echilibru şi stabilitate, pentru simplul motiv că schimbările survin cu rapiditate, adesea fără ca autoarea însăşi să le sesizeze, creaţiile sale reflectă, din plin, acest proces. Am împărţit, din acest motiv, poeziile volumului „Cafea cu zâmbet de rebelă” în mai multe categorii:

– Poeziile ce ilustrează strigăte ale copilăriei (dar nu orice fel de strigăte, ci strigăte metamorfozate liric), tributare anumitor naivităţi tipice copilăriei, dar constituindu-se, totodată, în mărturii ale purităţii sufletului de copil: „Vreau să…” („Vreau…”, p. 12); „Am puterea / să opresc timpul” („Am puterea…”p. 16), „Orchestraţie printre îngeri” (p. 30), „Pe pământ avem de toate” (p. 38), „Alegerea îţi aparţine” (p. 40), „Crimă cu premeditare” (p. 44), „Sunetul” (p. 36), „Viaţă de ciocolată” (p. 51), „Beep” (p. 56), „Taifas” (p. 73), „Vreau să ajung” (p. 76), „Miracolul naşterii” (p. 77), „Extemporal de vară” (p. 93), „Baba Toamnă” (p. 99), „Toamna trecea…” (p. 101), „Gând despre Unire” (p. 102), „Este iarnă!” (p. 103), „Mister” (p. 108), „Te chem” (p. 124), „Poveste pe gheaţă” (p. 127), „Vis cu Eminescu” (p. 128), „Mângâiere unui rătăcit” (p. 133), „Imn” (p. 134).

– Poeme se conţin semnele depăşirii obsesiilor şi formelor mentale tipice copilăriei şi preadolescenţei, făcând tranziţia spre maturitate: „Zâmbind, schimbă subiectul discuţiei”, (p. 10) „Protest” (p. 17), „Cafea cu zâmbet de rebelă” (p.20), „Amintiri” (p. 22), „Capcana…” (p. 33), „Viaţă” (p. 37), „Flirt” (p. 45), „Zâmbete amăgitoare” (p. 47), „Roata se întoarce” (p. 63), „Secret ascuns” (p. 64), „Univers paralel” (p. 65), „Însemnări” (p. 70), „Frunza” (p. 85), „De ce?” (p. 86), „Timp” (p. 92), „Apus” (p. 97), „Începuturi” (p. 106), „Comori” (p. 112), „Îndemn” (p. 113), „Daruri” (p. 115), „Amintiri de azi” (p. 120), „Rugăminte” (p. 135), „Vise” (p. 136).

– Poeme ce încearcă să aprofundeze trăiri afective necunoscute copilăriei: „Trandafir alb” (18), „Mi-am găsit de lucru” (p.23), „Mărturisire” (p. 27), „Nu vreau să mai mint” (p. 29), „Sunetul” (p. 36), „Interviu – ce este iubirea?” (p. 41), „Mrturisirea unui orb” (p. 54), „Taine” (p. 88), „Război” (p. 104), „Te văd!” (p. 105), „Vis” (p. 117).

– Poeme-tablou, poeme-frescă, smulgând crâmpeie greu perceptibile, din lumea trecătoare şi imortalizându-le liric: „Protest” (p. 17), „Constatare” (25), „Fără lumina nopţii” (p. 49), „Omul cârtiţă” (p. 50), „Jurasic Park” (p. 53), „Pânze la bărci” (p. 60), „Globul s-a încălzit” (p. 67), „Dar” (p. 81), „Călătorie de-o zi” (p. 84), „Cred” (p. 87), „Enigmă” (p. 111), „Scrisoare către Moş Ioan Roată” (p. 125), „Scrisoare către Veronica Micle” (p. 129), „Scrisoare către Eminescu” (p. 130),

– Poeme ale reflexivităţii ce se revendică de la universalitatea spiritului: „Vă întreb” (p. 28), „Captiv în timp” (p. 32), „Geneză” (p. 34), „Răscolind prin muzica ta” (p. 66), „Semn” (p. 109), „Se ascunde Dumnezeu” (p. 110), „Destin” (p. 116), „Spectacol neregizat” (p. 118), „Eminescu-i aici” (p. 132).

– Poezii sintagmatice, lipsite de un mesaj univoc, în care versurile constituie sintagme de sine stătătoare care pot intra şi în alte combinaţii decât cele alese de către autoare: „Agenda copilului…” (p.13); „Şi mâine va fi o zi” (p. 69), „Bucăţi de rai” (p. 75), „Nedumeriri” (p. 78), „Zănaticul primăverii” (p. 79), „Călătorie” (p. 80), „Spring” (p. 83), „Idilă” (p. 89), „Aventuri” (p. 90), „Comori” (p. 112).

– Poeme în care este prezent ludicul, joaca cu cuvintele, fără o coerenţă deosebită a conţinutului: „La 13 ierni” (p. 46), „Definiţii” (p. 48), „Te-ai dezasamblat” (p. 52), „Jurnal plictisitor” (p. 58), „Greva foamei” (p. 61).

– Poeme în care sunt de întâlnit unele exprimări greoaie; mă voi limita la două exemple, aici: „Am puterea / să rup din mare / s-o dau, de sete / la porumbeii de praf / la scatiii de vânt…”(pp. 15-16): era mai lesne de folosit o altă formă a dativului: „S-o dau, de sete / porumbeilor de praf / scatiilor de vânt…”; de asemeni, versul… „de sete” ar putea fi eliminat, fără nici o pierdere penru ansamblul construcţiei. În poezia „Amintiri de azi” (p. 120), în versurile 2 şi 8 „care” poate fi înlocuit cu „ce”, pentru a se contura o rimă perfectă; în versul 23, expresia „chiar dacă” poate fi înlocuită cu „chiar de” – motivaţia acestor substituţii este rima fixă, a poemului, care a obligat şi obligă creatorul să găsească soluţiile cele mai potrivite tiparului liric ales.

– Poezia naturii, a anotimpurilor, cu o pondere semnificativă, în volum ( peste 50% ), reflectând tendinţa sufletului încă viu, de copil, de a rezista închistării în formule abstracte şi rigide, a vieţii, catacteristică existenţei mature.

C. CONCLUZII

– În ansamblu, volumul reflectă tendinţa poetei de a se autodepăşi, în registrul exprimării lirice, evoluţia ei din ultimii doi ani fiind o certitudine. Din punctul meu de vedere, marele câştig, al acestui volum, e reprezentat de categoria pe care am numit-o poemele reflexivităţii, dar nu sunt de ignorat nici poemele care aprofundează trăirile afective necunoscute copilăriei, nici cele care trădează semnele tranziţiei către maturitate, nici cele sintagmatice (conform clasificării de mai sus). Volumul se adresează, cu precădere, tinerilor ce sunt de o vârstă cu autoarea, dar şi adulţilor care vor să o cunoască; pentru adulţi, poezia ce abordează tematica copilăriei este scrisă, de obicei, tot de către adulţi, şi din acest punct de vedere volumul de faţă e o provocare. Adultul are o altfel de viziune asupra copilăriei, transfigurată, analitică, a posteriori. Perspectiva adultului este dinafară, e o percepţie mai obiectivă (şi în acelaşi timp mai nuanţată, afectiv) decât cea dinăuntru. Or, Ana-Maria Gîbu ne vorbeşte încă, despre copilărie, dinăuntrul vârstei copilăriei. De aici particularităţile sale lirice, subliniate mai sus, dar şi acele virtuţi, ale poeziei sale, care ne fac să ne amintim cât de curaţi, cât de puri am fost şi noi, cândva, şi cât de uşor am renunţat la cea mai mare parte a viselor copilăriei… după cum va renunţa, inevitabil, autoarea însăşi. Dialectica procesului e simplă: nu renunţi, nu te maturizezi. Sau: câtă renunţare, atâta maturizare. Lumea este un joc, dar un joc în care, odată cu înaintarea în vârstă, se joacă din ce în ce mai dur… şi pe un „teren de joacă” tot mai limitat.

– În mod cert, Ana-Maria Gîbu, înfăţisându-ni-se aşa cum este ea, în haina cuvintelor, dovedeşte un gest de mare curaj, consituindu-se un exemplu pentru cei de vârsta ei şi pentru noi, adulţii. Din punct de vedere tehnic, nivelul la care a ajuns este unul foarte ridicat, cu mult deasupra limitelor vârstei biologice şi spirituale preadolescentine, probând virtuozitate, ingeniozitate şi talent. Din punctul de vedere al conţinutului, nivelul impus de vârsta biologică şi spirituală preadolescentină este depăşit în primul rând prin poemele reflexivităţii (vârful aisbergului, situat deasupra apei), situaţie asupra căreia am insistat deja. Este mare lucru, ca o persoană se se autodepăşească astfel, chiar dacă o face de numai câteva ori, prin puţine poeme. Timpul este, să recunoaştem, de partea Anei-Maria Gîbu. Privirea critică, aici exprimată, se limitează a da glas, lucrurilor, aşa cum le-a văzut, fiind nevoită să recunoască potenţialul uriaş, de urmărit în viitorul apropiat, al acestei poete dorohoiene emblematice pentru o întreagă generaţie. Felicitări şi la mai mult, Ana-Maria !

Ciprian Voloc,

7-8 octombrie 2011

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

ZILELE DOROHOIULUI 2010 – ACTIVITĂŢI CULTURALE

Posted on 05/10/2010. Filed under: Zilele Municipiului Dorohoi | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , |


VERNISAJUL EXPOZIŢIEI lui IOAN LIVADARIU:

Maestrul Aurelian Antal deschide vernisajul celei de-a 15-a expoziţii personale a pictorului dorohoian Ioan Livadariu, încercând să-i motiveze pe elevii nerăbdători, care se manifestau zgomotos:

Ulterior, autorul expoziţiei, Ioan Livadariu, a încercat să adopte, faţă de elevi, atitudinea binevoitoare şi călduroasă a bunicuţului. Ciprian Voloc, după ce părăsise festivitatea de vernisare a expoziţiei, din pricina manifestărilor zgomotoase ale elevilor dorohoieni, revine asupra subiectului şi spune câteva cuvinte, despre cea de-a 15-a expoziţie personală a pictorului Ioan Livadariu, în sala „Ştefan cel Mare” a Casei de Cultură Dorohoi, într-o ambianţă restrânsă.

LANSAREA CĂRŢII „SCULPTURI CANTILENICE” de Aurelian ANTAL:

Mai întâi vorbeşte autorul:

Câteva cuvinte despre carte rosteşte Ciprian Voloc:

LANSAREA cărţii „RUGĂCIUNILE NOASTRE TOATE” de Ciprian Voloc:


Gică Manole dă glas câtorva gânduri despre „Rugăciunile noastre toate”:

Gruia Cojocaru prezintă cartea „Rugăciunile noastre toate”:

Corneliu Drescanu prezintă cărţile „Rugăciunile noastre toate” şi „Sculpturi cantilenice”:

În final, Vasile Tănasă interpretează o medodie pe versuri de Grigore Vieru:

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...