Interpretare live: George Ceausu versus „Eternul lăuntru” de Ciprian Voloc

Posted on 19/08/2009. Filed under: Quasar 2009 | Etichete:, , , , , , , , , , , |


Cenaclul QUASAR – şedinţa din 27 iunie 2009 – prezentare de carte: ŞOAPTELE GÂNDULUI. POESEME, de Ciprian Voloc (Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2009)

Revenit după un deceniu, în şedinţele cenaclului ieşean, coordonat de George Ceauşu, am avut onoarea de a face cunoscută ultima mea carte – Şoaptele Gândului. Nu am apucat să o prezint, la modul propriu – a fost o şedinţă aglomerată – nici să nuanţez conceptul de poesemă, cel care poate să pară misterios, la o primă vedere. În schimb, chiar de la prima răsfoire a cărţii, George Ceauşu a selectat, o poesemă, pe care a interpretat-o după un model propriu (o grilă interpretativă personală), făcut public, şi el, în şedinţele cenaclului, cu câteva luni în urmă (este vorba de un text pe care nu l-a publicat, încă, intitulat CRITICA CRITICII). În această propunere interpretativă, el se axează pe câteva coordonate atent definite: FLUX IMAGISTIC, CONCEPT CENTRAL, NODURI CONCEPTUALE, pe care le urmăreşte inclusiv în poemul meu, „Eternul lăuntru”, din volumul menţionat. Nu voi intra în detaliile – foarte interesante – ale teoriei lui George Ceauşu, îl voi lăsa chiar pe el să o prezinte, aplicativ, pe baza înregistrării de la faţa locului:

Este util să prezint şi poesema ETERNUL LĂUNTRU, pentru ca interpretarea sa să poată fi urmărită mult mai uşor:

eternul launtru

Nu-mi rămâne decât să-i invit, pe pasionaţii de literatură, să frecventeze şedinţele Cenaclului Quasar, când mai zăbovesc prin Iaşi. Merită !

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 4 so far )

Memorabilele întâlniri cu Aurel Brumă

Posted on 02/08/2009. Filed under: cu Ciprian Voloc | Etichete:, , , , , , , , , |


Aurel Brumă reprezintă, de câteva decenii, o instituţie a radioului, scriiturii şi reportajului românesc. Realizator notabil de emisiuni, descoperitor de valori, el a promovat şi promovează, într-o modalitate originală, spirite dintre cele mai variate, din punctul de vedere al categoriei lor socio-profesionale, dar care dispun, toate, de o serie de date comune: prospeţimea sentimentului vieţii, autenticitatea trăirii, puterea de renaştere, vocaţia altruismului, venerarea tradiţiei etc.

Nu este deloc întâmplător, aşadar, popasul în ţinutul Dorohoiului, al lui Aurel Brumă, reiterat periodic, în ultimii ani. Faptul constituie un prilej ideal, pentru experimentatul reporter-scriitor, de a se întâlni şi reîntâlni cu persoane dragi sufletului său, cu oameni simpli, ai locului, dar în opera cărora el are darul de a sesiza extraordinarul, miraculosul, chiar. Cu câţiva dintre aceşti oameni neobişnuiţi, ai locului, Aurel Brumă s-a întâlnit şi primăvara lui 2008: Aurelian Antal, Gică Manole etc. Tot în acea perioadă, mi-a luat, şi mie, primul interviu, despre trilogia „Exorcismul tăcerii”, scrisă în colaborare cu Gică Manole, pe care îl şi reproduc, în cele ce urmează.

De atunci şi până acum, am mai avut privilegiul de a vorbi de două ori, în faţa reportofonului, cu distinsul reporter, ultima discuţie fiind purtată în iulie 2009, despre ultima mea carte publicată: „Şoaptele Gândului – poeseme”, discuţie pe care o reproduc, de asemeni, mai jos.

Aurel Brumă este un spirit mobil, vivace, capabil de inedit şi provocând ineditul. Într-un spaţiu în care alţii nu ar găsi nimic demn de o relatare radiofonică, el descoperă căi către noi înşine, cu un talent rar întâlnit. Stilul său de a formula întrebările, limba românească, cu rezonanţă poetică, pe care o vorbeşte, te aruncă, instantaneu, la un alt nivel al percepţiei propriului sine şi a celuilalt. Intensitatea dialogului purtat cu Aurel Brumă este dintre acelea care au darul de a trece timpul. Iar harul iniţiatorului unui dialog, dincolo de regulile cu valoare de canon ale acestuia, pe care le respectă cu sfinţenie, constă şi în capacitatea de a-l face pe interlocutor să nască cuvinte demne de sufletul care le poartă.

Îţi mulţumim, Aurel Brumă !

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...