Unde e Băsescu cel plângăcios ?

Posted on 02/02/2012. Filed under: Opinii pe teme social-politice | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , |


Cu toții ne mai amintim, cred, puseurile de „sensibilitate” ale lui Traian Băsescu de dinaintea și din primii săi ani de mandat prezidențial. Se poate spune chiar că prima sa izbucnire de acest tip, prilejuită de retragerea lui Stolojan din cursa electorală, în 2004, l-a și propulsat, de altfel, în functia pe care o deține de 8 ani. Românii nu mai văzuseră un potențial președinte cu față “umană”. Ulterior, Băsescu a mai apelat la ”stratagema Stolojan”, peste patru ani, când acesta din urmă, aruncat în mod pragmatic în cursa electorală, după ce izbutește să adune suficient capital politic pentru PDL, este scos din scenă (conform unui scenariu aproape identic) pe ușa din dos, pe motiv de… ”cancer”! De data aceasta, Băsescu nu a mai plâns… Nici nu avea de ce, Stolojan trăiește și astăzi, bine-mersi! Dar, să nu uităm cine l-a substituit atunci pe Stolojan în cursa pentru funcția de viitor prim-ministru al țării: Emil Boc…

Evenimentul din 2004 a marcat, din păcate, doar începutul unui șir lung de manifestări atipice unui președinte de țară, întrucât pe Băsescu l-a mai umflat borșul de multe ori, în public. Ba la Muzeul Holocaustului din Washington, ba în Parlamentul de la Buxelles chiar înainte de acceptarea României în UE, ba la sosirea în țară a corpului neînsuflețit al vreunui nefericit soldat român căzut la datorie pe pâmânt străin, ba cu prilejul inaugurării Casei României în China, ba în vreo emisiune de televiziune etc. De fiecare dată, departe, foarte departe de protocolul diplomatului, al oficialului de stat, Băsescu plânge ca o domniță oarecare, postându-și disponibilitatea de a ”rezona” în raport cu intensitatea momentului – de mai mică sau de mai mare amploare – căreia îi este martor. De fiecare dată, însă, fără un impact calitativ semnificativ asupra calității guvernării ori asupra nivelului de trai al poporului român, dar cu certe repercursiuni asupra imaginii sale, edificată de la bun început în manieră populistă tocmai prin asemenea mijloace. O foarte slabă ”rezonanță” a dovedit, însă, când a fost vorba despre tăierile abominabile și abuzive de salarii, despre injuriile aduse absolut tuturor categoriilor sociale din România, de la elevi la pensionari, despre privilegierea continuă și obraznică a clicii sub-mediocre de care s-a înconjurat, încurajând slugărnicia și șfichiuind năprastic până și cea mai firavă chibițcăială critică publică în interiorul partidului de guvernământ. Nu, în toate aceste situații, și în multe altele, Băsescu nu găsește motiv de a vărsa… măcar o lacrimă.

Că această strategie a funcționat, o perioadă, este în afara oricărei îndoieli. În primii săi ani asemenea scăpări muieratice i-au adus și consolidat popularitatea. Unde mai pui la socoteală faptul că ”providențialul” președintele mai trăgea și câte o chermeză, în public, ba pe litoral, ba în munți, în restaurante oacheșe arătând că ”știe să se coboare”, chipurile, la nivelul omului simplu? Așadar, când plângăcios, când petrecăreț. Acestea au fost coordonatele centrale ale percepției populare a românilor asupra președintelui lor – adică asupra omului ales să îi reprezinte – încă din primii ani ai mandatului acestuia. În ultimul timp, însă, aceste tipare ale comportamentului băsescian sunt prezențe tot mai rare. Îl înțeleg perfect: dacă ar apărea plângând, nu l-ar mai crede nimeni; dacă ar poza chermezuind, ar stârni mânia populației înfometate și nefericite. I-a mai rămas doar rânjetul: perfid, încruntat, revendicativ, arogant, de natură să se transforme fulgerător în grimasă amenințătoare ori în acces isteric de râs fals și solitar. Dar rânjetul, cu toate conotațiile sale, este cel care acoperă, să recunoaștem, aproape întreaga noastră istorie post-comunistă. Un deceniu (1990-1996, 2000-2004) ne-a fost dat să suportăm odiosul rânjet al lui Ion Iliescu; ei bine, încă un deceniu (2004-2014) România este nevoită să suporte un rânjet la fel de grotesc – cel al lui Traian Băsescu. Dar, dacă Iliescu, în afara rânjetului (care își are rădăcinile în chiar zilele Revoluției, din motive cunoscute acum de toată lumea), nu ne-a mai oferit ceva notabil original (căci rolul de ”guru atotștiutor” l-a moștenit de la Ceaușescu, ca și actualul președinte, de altfel), Băsescu a etalat și etalează un adevărat arsenal spectacular! Nimic însă din conduita firească, așteptată, a unui președinte de stat. Nimic din discursul rațional, axat strict pe problemele importante ale României, ale celui desemnat să se comporte în chip exemplar și responsabil cu resursele umane și non-umane ale țării. Nimic din atitudinea gravă, profundă a celui care ar trebui să-și asume destinul național ca pe propriul destin, eșecurile țării ca pe propriile sale eșecuri, dovedind că înțelege cât de serioase sunt problemele ce zdruncină din temelii fundamentele României de astăzi. Or, o știm cu toții, nu prin manifestări lacrimogene, nu prin crize de veselie inconștientă, nu prin vociferări amenințătoare sau prin intimidări abuzive se guvernează un popor! Pentru nici una dintre aceste exteriorizări comportamentale românii nu l-au votat președinte. Și nici pentru a le ruina ultima speranță în posibilitatea unei autentice democrații, după 1989: căci cel care părea capabil să salveze, România, de perspectiva dictaturii lui Adrian Năstase și a PSD-ului, nu a făcut decât să o substituie cu dictatura sa personală și a PDL-ului. O șansă istorică, ratată; un rău teribil, adâncit în propria-i tumoră; realități care ne-au adus într-o situație fără de ieșire, pentru care nu poate fi iertat! Nu te poți înfățișa națiunii, după 8 ani de mandat prezidențial, spunând că nu s-a putut face mai mult.  Nu e moral. Nu e nici normal. Cu toții știm că o națiune îți poate reveni chiar și într-un timp mult mai scurt: cu condiția să taie răul de la rădăcină. Iar dacă un președinte nu poate face asta, atunci… să demisioneze. Nu ne poate încălzi cu nimic ceea ce ne tot repetă din 2004 încoace, aume că ”politicienii sunt de vină”… Bine, dar cine este primul politician al țării…?

Băsescu nu este doar un băiețel plângăcios. Băsescu nu este numai un bețiv dănțuind demonic. Băsescu nu este nici numai căpitanul tiranoid și diabolic al ambarcațiunii tot mai dezbinate a PDL-ului, partid de a cărui activitate se declara întru totul mulțumit în urmă cu doar opt luni de zile, în mai 2011, dar în sânul căruia astăzi, constatându-i deficitul enorm de imagine, caută țapi ispășitori, într-un elan disperat de a mai încetini căderea drastică din sondaje. Nu! Băsescu este cel care, atunci când se exprimă în public, o face pentru 22 de milioane de români. Or, tot ceea ce-i pretind, laolaltă cu opinia publică, este să o facă cu demnitate! Și, mai ales, să o facă cu respect: dacă nu pentru noi, cei aflați în viață încă (căci pariul cu viața a devenit, în România, asemeni mersului pe sârmă), măcar pentru istoria grea a țării și pentru numărul aproape necuantificabil al sacrificaților ei fără de vină! Un președinte care să poarte, în spate, povara istoriei, cu relele și bunele ei – asta ar trebui să fie Băsescu. Și care să încerce să o scoată la liman. În mod onest. În mod responsabil. Adunând în jurul său forțele pozitive și constructive ale neamului, fără udreisme, bocisme, videanisme, predisme, fluturisme și celelalte întruchipări tipice ale politicii românești postcomuniste, în jurul cărora se coalizează, de fiecare dată cu același efect dezastruos, găști administrativ-parazitare de nulități și grupuri cvasi-mafiote de interese macro-economice, care ajung să înăbușe bunul mers al instituțiilor publice și, în final, conform unui tipar încontinuu înbununătățit, din 1990 încoace, să li se substituie cu succes. Succes pentru ele, dezastru pentru țară…

Unde e, așadar, Băsescu cel plângăcios? Sau cel dănsăreț? Să nu vă imaginați că, dacă evenimentele agitate ale începutului de an 2012 au făcut ca aceste ”slăbiciuni” ale președintelui să devină ridicole, ele nu mai există! Dimpotrivă, recenta lor dispariție (sau glisare în plan secund) ne arată că Băsescu își poate controla, pe deplin, aceste ”ieșiri”. Ele reprezintă un scenariu bine jucat, care și-a propus și a reușit, într-o substanțială măsură, să valorifice o anume labilitate psihică a președintelui. Căci de asta este vorba, în fond: de instabilitate psiho-emoțională în contextul ceremoniilor oficiale, publice. Nu avem de-a face, în cazurile citate, cu o emoționalitate intimă, consumată în fața televizorului, prilejuită, de pildă, de un show lacrimogen, de un film artistic sau de relatarea în direct a unei tragedii tocmai petrecute. Nu, avem în față comportamentul penibil al unui președinte european, făcut public, în repetate rânduri, parcă dinadins în chip sfidător, tratând disprețuitor, în stilul binecunoscut al bășcăliei mahalalelor noastre decăzute, obositoarele standarde ale diplomației internaționale! Un comportament în sânul căruia ”plângăcismul” reprezintă numai una dintre ”hachițe”. Un simptom al unei găuri negre care, pe măsură ce se căptușește de exemplarele mizerabile (și tot mai numeroase, se pare) ale business-ului oportunisto-politicianist al spațiului românesc, se umflă, ca o molimă, peste țară, consumând până și oxigenul plăpândelor pete de lumină care – te miri prin ce minune – se mai încăpățânează să subziste, așa, uitate și apatride, de capul lor. O ”hachiță”, așadar: aparent – dar numai aparent – umană (și câți intelectuali nu au căzut în capcana acestui joc scenic!) care îl singularizează negativ, pe Băsescu, în raport cu toți ceilalți actuali președinți de stat ai Uniunii Europene. Și care constituie simptomul unei tumori ce se încăpățânează să reziste – în pofida voinței de curățire a sângelui vechi, istoric – pe obrazul României.

 

 

 

 

 

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 8 so far )

PD-L-izarea României

Posted on 11/12/2009. Filed under: PD-L-izarea României | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , |



RUŞINE  !!!       RUŞINE  !!!


Nu-mi amintesc să-mi fi fost mai greu, decât acum, să vorbesc despre  o situaţie.

Nu-mi amintesc să-mi fi fost mai scârbă!

PUNCTUL UNU

Începând din dimineaţa zilei de 6 decembrie 2009, până spre dimineaţa zilei de 7 decembrie 2009, românii şi-au pierdut până şi singurul bun de care mai dispuneau, în ţara lor natală, România: libertatea. De necrezut: la exact 20 de ani de la evenimentele din 1989, în care multe zeci de mii de români au ieşit în stradă, strigând că vor să fie liberi (1000 şi ceva dintre ei plătind preţul suprem: viaţa), în România libertatea a devenit o filă ruptă, a istoriei ! Furtul voturilor cetăţenilor României, de către reprezentanţii actuali ai puterii de stat din România, despre care se vorbeşte, astăzi, pe întregul mapamond, consfinţeşte revenirea la situaţia pe care am abandonat-o, credeam, în 1989: manipularea cotidiană a conştiinţei, falsificarea opţiunii individuale, denaturarea esenţei libertăţii, de către grupul aflat la putere, în scopul păstrării privilegiilor proprii.

PUNCTUL DOI

Nu este atât de important cine a câştigat alegerile prezidenţiale din 6 decembrie 2009.  Cu adevărat important este dacă le-a câştigat în mod democratic, respectând legile statului şi libertatea de exprimare individuală ! Or, dovezi de fraudare a alegerilor, mai limpezi ca acum, nu au existat, niciodată, pe durata celor 20 de ani post-comunişti ! Inclusiv criza politică actuală a plecat, în urmă cu aproximativ două luni, de la demascarea, de către ministrul transporturilor (scuzaţi, ministrul internelor, Dan Nica, după cum mă atenţionează un cititor) din acea vreme (membru PSD), a pregătirilor de fraudare a alegerilor, de către PD-L ! La acea vreme, preşedintele ţării, Traian Băsescu, a negat vehement faptul (iminenţa turismului electoral orchestrat de către PD-L), solicitând demisia ministrului internelor, care a înaintat-o, dar alături de toţi ceilalţi miniştri PSD. Iată că nu a fost decât o chestiune de timp până ce afirmaţiile ministrului internelor să se adeverească ! În defavoarea nu numai a PSD-ului, din nefericire, ci a întregii Românii…! (pentru detalii, vă rog să accesaţi această pagină: http://www.cotidianul.ro/boc_il_remaniaza_pe_ministrul_de_interne_dan_nica_video-99386.html). Şi, să nu uităm, la o zi după terminarea alegerilor, capii PD-L-işti au fost surprinşi, de către reporteri, tocmai la Ministerul de Interne… ! (aflaţi mai munlte aici: http://www.jurnalul.ro/stire-politic/intalnirea-de-la-interne-529807.html). Ceva e putred, la mijloc, nu-i aşa ?! Oricum, toţi funcţionarii şi trepăduşii PD-L ştiau bine, încă de pe atunci, că se pregătea o „fraudă masivă”… Unii dintre ei, mai mult sau mai puţin întâmplător, mi s-au destăinuit personal. Nu i-am înţeles, la acea vreme. Nu puteam să-mi imaginez ce însemna, în viziunea lor, „masivă”. Îi înţeleg acum…

PUNCTUL TREI

Nici măcar PSD-ul, acum cinci ani, nu a cutezat să fraudeze alegerile într-un asemena hal… Dacă o făcea, Traian Băsescu nu ar mai fi fost, măcar pentru o singură zi, preşedinte, dată fiind diferenţa mică, atunci ca şi acum, dintre el şi contracandidatul său PSD-ist… În mod paradoxal, atitudinea PSD-ului se dovedeşte a fi, peste timp, mult mai democratică, în privinţa respectării libertăţii alegătorilor, decât atitudinea PD-L-ului ! Nu credeam să ajung, vreodată, să surprind vreun aspect pozitiv al PSD-ului… Iată că am trăit să o văd şi pe asta: maşinăria de fraudare PSD-istă, atât în urmă cu cinci ani, cât şi acum, este o jucărie, în comparaţie cu aceea PD-L-istă…! Câteva mii de secţii „speciale”, în toată ţara, în locuri dintre cele mai stranii, majoritatea în medii rurale… De exemplu, la noi, în judeţul Botoşani, au fost, asemenea secţii speciale, la Pomârla… la Ibăneşti…, în zone declarate „turistice”… De unde au născocit, lichelele PD-L-iste, potenţialul „turistic” al acestor zone ?! (Situaţia e valabilă la nivelul întregii ţări: http://www.cotidianul.ro/turism_electoral_record_in_judete_fara_obiective_turistice-87477.html). De la Elena Udrea, probabil, fosta ministră a turismului… Numai că au omis lucrul esenţial, când au născocit această titulatură: ei aveau în vedere nu orice fel de turism, ci… „turismul” electoral !!! (http://www.cotidianul.ro/basescu_fruntas_la_turism_electoral-105280.html). Aşadar, să reţinem: „Diferenţa de 32.746 de voturi dintre cei doi candidaţi a cântărit – aşa cum anticipam după primul tur de scrutin – enorm în stabilirea ierarhiei finale”. Asta înseamnă că în România alegerile au fost câştigate nu în afara graniţelor ţării, ci în ţară, la SECŢIILE SPECIALE ! Deoarece, 32.746 de voturi înseamnă o diferenţă de 65.492 de voturi, între cei doi candidaţi, adică aproape de decalajul real afişat de BEC la finalul numărătorii voturilor (un decalaj de aproximativ 70.000 de voturi). DAcă mai punem aici şi faptul că şi secţiile din afara graniţelor ţării sunt, în felul lor „speciale”, înţelegem unde s-a jucat miza acestor alegeri. E de presupus, însă, că aceste voturi, de la secţiile speciale, sunt multiple, astfel că decalajul real se dublează, cel puţin !!! În ţară, bineînţeles, secţiile speciale au fost conduse de PD-L-işti. Aceştia au direcţionat, spre ele, mai mulţi „turişti” electorali decât au reuşit PSD-iştii. E şi normal, frâiele puterii, în România prezentului, sunt în mâinile PD-L-ului. Asta însemnând: poliţia, jandarmeria, etc. Cine să facă controale, cine să depisteze fraudele ? DAcă la alegerile parlamentare anterioare, în urma introducerii CNP-urilor în computer, au fost depistate peste 13.000 de voturi multiple, ce să mai spunem aici ?? Bineînţeles, nu afirm că numai PD-L-ul a recurs la tactica votului multiplu („motivarea” oamenilor de la ţară îndeosebi, dar şi a muncitorilor, de către patronii lor), nici PSD-ul nu e străin de acest procedeu, însă rezultatele arată, clar, că „campion”, la fraudă (după cum potrivit subliniază cotidianul de mai sus), a fost Băsescu, nu Geoană ! Dar, ca să vă daţi mai bine seama de proporţiile gigantice ale fraudei, e de ajuns să faceţi un calcul simplu: dacă la fiecare dintre cele mai bine de 3.500 de secţii speciale s-au furat (în felul indicat mai sus, prin vot multiplu, dar şi prin alte mijloace) câte o sută de voturi (adică câte o sută de oameni aduşi din alte părţi ca să voteze a doua oară), ajungem la un total de 350.000 de voturi !!! Iar cifrele făcute publice în articolul de mai sus nu sunt departe de adevăr… Deşi, ele provin de la Biroul Electoral Central, şi nu prezintă totală credibilitate, din punctul meu de vedere! Bineînţeles, aceste 10 voturi reprezintă doar media. Eu cred că baremul a fost atins în cadrul fiecărei secţii speciale, deoarece aceasta a fost menirea lor !!! Aşadar, se profilează, din ce în ce mai cert, faptul că Mircea Geoană a fost alesul românilor, la alegerile din 6 decembrie 2009, şi că rezultatul votului colectiv a fost FURAT. Modalităţile de furt au fost, însă, variabile. Să vă dau numai un exemplu: la Ibăneşti (Botoşani), o persoană apropiată mie a fost obligată, de câtre directorul ei (membru PD-L) să vină să voteze şi la secţia specială din localitate, unde acest director a fost şef. Ei bine, când a ajuns acolo, directorul i-a solicitat să pună ştampila de patru ori pe Băsescu, pentru a-i recunoaşte votul, pentru a-l putea verifica ! Paradoxal, nu ?! (În treacăt fie spus, persoana respectivă a înregistrat, totul pe reportofon… în vederea unui şantaj viitor…). Ei bine, furtul s-a făcut şi în felul acesta… Adică, liderii locali ai PD-L s-au asigurat că Mircea Geoană va fi lipsit şi de o mare parte a voturilor ce-i reveneau în mod normal… Iar, un vot în minus pentru Mircea Geoană (care nu mai apucă să fie exprimat) înseamnă vot mai puţin contra lui  Traian Băsescu !!! Iată cum se explică, în parte, numărul mare al voturilor anulate (peste 130.000)… Jalnică Românie, aş spune eu, în nici într-un caz „dulce Românie”…, precum poetul, odinioară! Ce să mai spun despre voturile furate în diaspora ?? Când, pe 6 decembrie 2009, ora 21.00, PD-L-iştii au văzut că, în ciuda tuturor eforturile lor, cu toată frauda lor masivă, totuşi Geoană este, încă, în avantaj, au dat ordin, la ambasadele din străinătate, să fabrice, masiv, voturi pentru Băsescu !!! Astfel se explică că voturile din diaspora sunt, în proporţie de 80%, pro-Băsescu (nu neapărat prin orientarea către dreapta, a românilor emigraţi… deoarece, să nu uităm, şi o dictatură poate fi de dreapta, cum a fost aceea a lui Carol al II-lea, cu care din ce în ce mai mulţi analişti încep să-l compare pe Băsescu…; şi, să presupui că toţi românii din diaspora sunt orbi, e greu). Mai e şi factorul psihologic: pentru susţinătorii lui Geoană, din diaspora, să se prezinte la vot devenise ceva inutil, după ce se declarase, pe toate televiziunile, că Mircea Geoană a câştigat alegerile ! Ei s-au bucurat, dar e de presupus că mulţi nu s-au mai prezentat la vot. S-au prezentat, însă, susţinătorii lui Băsescu, care voiau, în felul acesta, să răstoarne situaţia, motivaţi fiind de situaţia de la finalul zilei de 6 decembrie, din România ! Aşadar, altă mare nedreptate: în diaspora, s-a votat DUPĂ CE în ţară alegerile s-au încheiat !!! La Paris, de exemplu, s-a votat şi după ora 21.00… când secţia ar fi trebuit să fie închisă. Mulţi au estimat că numărul votanţilor a depăşit posibilităţile reale de asimilare ale respectivelor secţii… (de reţinut că, la secţiile speciale, votantul trebui să scrie şi o declaraţie, nu numai să arate buletinul, să fie înscris într-un tabel, să aştepte ştampila, etc…). E de presupus, aşadar, că şefii secţiei au primit ordinul de a fabrica, masiv, voturi, pentru Băsescu… CNP-urile unei mari părţi a românilor din diaspora erau deja pregătite, astfel încât… s-a trecut la vot !!! S-au semnalat, deja, cazuri de români din diapora care s-au trezit că au „votat”, stând confortabil acasă, în faţa televizorului ! Iarăşi, sute, mii de voturi, cred… De fapt, exact cât îi trebuia lui Băsescu !!! Şi, în plus, de ce a avut nevoie, staful electoral al PD-L, de o maşinărie atât de infernală de numărătoare paralelă, a voturilor (ilegală, în fond, deoarece aparţine serviciilor secrete, fapt pe bună dreptate anchetat, astăzi), dacă nu pentru a şti, la timp, cât anume să mai fure ??? Practic, dacă e să ne gândim numai la sutele, miile de autobuze cu muncitori care au fost direcţionate, de către patronii PD-L, către secţiile speciale din întreaga ţară, pentru a vota a doua sau a treia oară (încredinţaţi fiind că nu vor păţi nimic, adică că nu vor plăti, pentru fapta lor, în faţa legii… doar legea e de partea PD-L-iştilor, nu ?), ajungem la nişte cifre înspăimântătoare, ca indicator al fraudei !!! Practic, 100.000 de voturi furate, adică de voturi duble, în favoarea lui Traian Băsescu, înseamnă, automat, 200.000 de voturi în favoarea aceluiaşi !!! Iar diferenţa dintre Băsescu şi Geoană se dublează… Adică: 200.000 de voturi în favoarea lui Băsescu, 200.000 de voturi în defavoarea lui Geoană, astfel că se ajunge la un decalaj de 400.000 de voturi, între cei doi candidaţi !!! Eu bănuiesc, însă, că cifra e mai mare decât atât… (bineînţeles, nici PSD-ul nu este străin de acest fenomen, astfel că voturile în favoarea lui Geoană au avut, şi ele, acelaşi efect, numai că, fiind mai puţine, nu i-au adus câştig de cauză; dar eu combat, aici, ilegalitatea în sine, inclusiv rezultatul exercitării acestei ilegalităţi şi beneficiarul ei principal). Şi, chiar în aceste incredibil de defavorizante condiţii (în condiţiile în care frauda PSD-ului a fost considerabil mai redusă), Mircea Geoană, în momentul închiderii secţiilor de votare de pe teritoriul României, a ieşit în avans !!! Înţelegerea acestui fapt nu poate să nu înspăimânte, pe oricare dintre oamenii cinstiţi care încă mai locuiesc în România. Este ceva nemaiîntâlnit în epoca post-ceauşistă !!!

Iată, aşadar, cum s-a ajuns ca un singur individ – Traian Băsescu – să dispună de mai multe voturi decât o întreagă coaliţie… Iată cum, în România mileniului trei creştin, într-o ţară care pozează prin ortodoxia ei, un singur om, care a acaparat, în mâinile sale, întreg aparatul de stat, este mai puternic decât o coaliţie (în mod evident majoritară) de partide politice !!! Faptul că am intrat, deja, într-un regim dictatorial de dreapta, este mai mult decât o certitudine. Este un blestem !!! Iar asta, bineînţeles, cu complicitatea a multe milioane de români, care i-au acordat votul, cu seninătate şi inconştienţă, acestui tiran care nu a ajuns, încă, la apogeul tiraniei sale „constituţionale”. Ce să-i faci, în urmă cu trei ani, când a fost suspendat, a fost reconfirmat, în funcţie, de către aceiaşi votanţi „de manevră”… Aflăm, acum, că aproximativ 13.000 de voturi au fost dovedite ca fiind frauduloease, nelegale, la alegerile parlamentare din urmă cu un an, atunci când inclusiv Elena Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, a fost aleasă ca parlamentar european… Ce să-i faci, atunci a fost doar o sumară repetiţie, faţă de ce s-a petrecut acum… Clanul Băsescu este cât se poate de palpabil, a prins, în ghearele sale, România, şi nu are de gând s-o slobozească prea devreme… Dacă Tom Gallagher a scris, în urmă cu un deceniu, o carte memorabilă : „România, destinul unei ţări furate” (referindu-se la trecerea averilor statului comunist în mâinle unei minorităţi), ar trebui, fără doar şi poate, să se gândească serios să scrie şi volumul al doilea… Furtul, în România, a atins noi cote, este chiar apogeul istoriei noastre post-comuniste de 20 de ani …! Mai rămâne să se revină, la modul propriu, la sclavia de odinioară, la „legarea de glie”, eventual la „şerbie”, şi asta tot în numele „salvării naţiunii de la pieire”…! Să vezi şi să nu crezi…! Ruşine !!! Ruşine !!!

PUNCTUL PATRU

Marea dezamăgire o reprezintă, totuşi, cei 5 milioane de români care au votat cu PD-L-ul… Prin conduita, prin comportamentul său, acest partid nu avea cum să mă mai dezamăgească: nu nutream nici o iluzie, în privinţa lui… Ştiam perfect de ce este capabil. Nu i-am crezut, însă, pe români, atât de naivi… şi atât de orbi. Mai corect spus, nu am crezut că românii din această categorie sunt atât de numeroşi… Cel mai frumos scenariu, pentru România, ar fi fost ca în turul doi să ajungă Mircea Geoană şi Crin Antonescu, iar la finalul alegerilor preşedinte să devină Crin Antonescu… Dar, pentru aceasta, ar fi trebuit să se voteze cu totul altfel, în primul tur. Românii nu au fost, însă, atât de luminaţi, după cum nici nu vor fi, multă vreme de aici încolo…

Dar de ce afirm că aceşti 5 milioane de români reprezintă o cruntă dezamăgire ? Nu deoarece au votat, la modul simplu, cu exponentul unui partid de dreapta. Nu… Doamne fereşte ! Ci pentru că exponentul acestui partid de dreapta nu a afişat, nici măcar o secundă, discursul tipic al dreptei ! De fapt, nici nu avea cum să se întâmple aşa, deoarece discursul lui Traian Băsescu a fost, în esenţa sa, unul negativ !!! Da… un discurs negativ, revendicativ,  răzbunător, ameninţător, pus pe harţă şi răfuială… Prin contrapondere, discursul lui Mircea Geoană – care, mărturisesc, mi-a câştigat, prin aceasta, respectul – a fost şi este, încă (un paradox absolut, pentru politica românească post-decembristă), un discurs pozitiv, împăciuitor, constructiv, operativ, prospectiv. Discursul tipic al unui diplomat, după cum s-a spus. Un discurs lipsit de atacuri frontale, mârlăneşti, la adresa contracandidaţilor săi. Un discurs civilizat. Dar nu…! Românii nu s-au dovedit a fi, deloc, receptivi la un astfel de discurs ! Nu… La noi încă prinde discursul fracţionar, negativ-ostensiv, revendicativ…! Românii încă persistă, după 20 de ani de postcomunism, asupra negativului, în istorie, şi nu asupra pozitivului. Acesta le rămâne, pe mai departe, străin, atât de strâin, încât nu manifestă, absolut deloc, receptivitate, faţă de el ! Pozitivitatea nu „sună bine”, nu este percepută drept o notă armonică, firească, de către urechile lor. Cel ce gândeşte pozitiv, cel ce afişează idei constructive, pare a minţi. În schimb, cel care le promite o fantomatică „răfuială” cu „mogulii”, cu baronii politici, deşi nu numeşte pe nimeni, deşi cultivă discursul difuz (şi asta de 5 ani…), este creditat cu încredere, şi, în consecinţă, încununat cu votul unei mulţimi înspăimântător de numeroase… Este o realitate, aceasta, recunoscută de către toţi analiştii politici: Traian Băsescu nu a venit cu nimic constructiv, în campania sa electorală, discursul său nu a trădat nici măcar un singur proiect naţional de anvergură… Spre deosebire de contracandidatul său, Mircea Geoană. Care, în virtutea pregătirii sale profesionale, se şi pricepe, în ale economiei, dreptului, diplomaţiei… Dar, se vede, pozitivitatea chiar nu a contat, în aceste alegeri, chiar nu contează, pentru românul tipic de azi.

PUNCTUL CINCI

Mircea Geoană a pierdut votul celor (mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 5 so far )

România: de la Iliescu la Băsescu…

Posted on 01/11/2009. Filed under: POLITICĂ | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , |


Imagini vechi (de pe net), montaj nou… privind, dinspre trecut, către „viitorul luminos al patriei”… Ce-aş mai putea spune, mai mult… decât…  VIZIONARE  „PLĂCUTĂ” …

Aha… (era să uit), şi… SUCCES LA VOT …. !!! Aveţi de unde alege, nu glumă …

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

PSD-izarea României

Posted on 25/10/2009. Filed under: PSD-izarea României | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , |


Romania ta

Cine ar fi crezut, cu 20 de ani în urmă, când politrucul şi ideologul de serviciu Silviu Brucan „profetiza”, cu vădit cinism, că tranziţia, în România, va dura 20 de ani, că… această tranziţie va fi una întru moartea României, şi nu întru primenirea ei ?! În nici într-un caz eu, unul, nu m-am gândit la aşa ceva. Şi totuşi, iată, acum, la exact 20 de ani de la Revoluţia populară anticomunistă din decembrie 1989 (dublată, se pare, de o lovitură de stat, adică de preluarea puterii populare de către o minoritate interesată şi coruptă), ne aflăm în pragul colapsului: mai precis, trăim primele momente ale sale… Suntem martorii finalului unei politici naţionale catastrofale, inaugurată de către tătuca Ion Iliescu şi clica sa (Marius Oprea, în cartea „Moştenitorii Securităţii”, apreciază că a fost vorba, la acea vreme, de o clică de 10.000 de oameni, care au preluat, mai bine spus au confiscat toată averea României comuniste), politică continuată, fără nici o modificare, de către toţi liderii politici post-comunişti, indiferent de culoare şi de orientare politică !!! Practic, distrugerea sistematică, meticuloasă, atent planificată, a economiei, culturii, istoriei româneşti a ajuns, se pare, la final… Sau, poate, că încă mai poate continua… cu distrugerea, eventual, a poporului român !!! Cele 3 sau 4 milioane de români emigrate, în acest răstimp, nu ajung, se vede… Mai trebuie căsăpite şi celelalte aproape 18 de milioane ! Înfometate, însingurate, abandonate, batjocorite… în propria lor ţară, de către proprii lor aleşi…!

Că România Comunistă a fost o ţară bogată, nu încape îndoială. Dovada cea mai la îndemână este faptul că, de 20 de ani, se fură şi iar se fură, din avutul public, şi încă nu s-a furat totul !!! Nu !!! Încă nu s-a terminat ! Încă se mai găseşte, câte ceva, de furat !!! Cazul este unic, în istoria universală, din câte cunosc eu… Acum, îndeosebi bugetul statului, în continuă împuţinare, este ţinta predilectă a hoţilor: întreprinderile au fost falimentate şi vândute la fier vechi, terenurile au fost redistribuite şi au apărut, deja, noii latifundiari, pădurile au fost parcelate, astfel că nici animalele sălbatice nu le mai pot popula, din cauza gardurilor ce le stăvilesc migraţia… Practic, în România, singurul lucru care este încă public, şi va mai fi, inevitabil, este chiar bugetul statului ! Bine, dar dacă banii de la buget sunt strânşi după reguli cât de cât echitabile (deşi există „n” posibilităţi de a fenta plata impozitelor…), nu acelaşi lucru îl putem afirma despre redistribuirea acestor bani ! Ei bine, aici intervine HOŢIA CEA MARE !!! Dintr-o dată, nu mai suntem, toţi, la fel de „români”… Nu ! Unii sunt, devin, vor să pară, peste noapte, mai „români” decât alţii…! Da !!! Unii „merită” mai mulţi bani decât cei de lângă ei… Şi încă pe ce criterii ! Clientelare, se înţelege… Jandarmii, poliţiştii, pompierii, trupele speciale, securiştii (noii, nu vechii, de la care au preluat abilităţile, mentalitatea şi comportamentele, într-o anume măsură), adică tot pe ce se bazează un stat represiv, beneficiază de salariile cele mai groase, în vreme de bugetarii de second-hand, profesorii, salariaţii din primării, din administraţie, etc, deţin salarii apropiate de salariul minim pe economie… Ce să mai spun de lucrătorii în cunltură, fie ei referenţi culturali sau muzeografi… Nu ! România post-comnunistă este un stat tipic mafiot, în care bugetul se strînge după nişte reguli, în vreme ce redistribuirea lui, către aceiaşi beneficiari, se realizează după cu totul alte reguli şi „priorităţi” !!! Iar dacă aceasta ar fi modalitatea fundamentală a furtului, încă ar fi bine… Dar banii care nu sunt prinşi în plata salariilor şi a pensiilor (aceasta e o parte, minoră, se înţelege) ajung, şi aici e beleaua cea mare, în buzunarul politicienilor şi a clienţilor acestora, în urma licitaţiiloir frauduloase, pe care chiar ei le gestionează, sumele sustrase, după „realizarea” diverselor proiecte, fiind colosale. Este implicată, aici, o întreagă industrie a hoţiei: una se scrie în dosare, alta se face, în realitate, deşi cele două pretind a se suprapune, perfect…

Ei bine, o să mă întrebaţi, dar ce legătură au, toate astea, cu „PSD-izarea României” ?! Păi… Cine a implementat modelul acesta de hoţie, în România postdecembristă, dacă nu partidul tătucului Ion Iliescu, alias PSD-ul…? Indiferent de fostele  sale denumiri, FSN, PDSR, etc, partidul acesta a inaugurat politica lipsită de scrupule şi de morală, la noi… Da, fostul PCR era un sfânt, faţă de PSD… Iar celelalte partide, după  ce în primii ani de după 1989 nu s-au putut manifesta aproape deloc, liderii lor murind, în cele din urmă (vezi cazurile Coposu, Raţiu), s-au infiltrat, şi ele, pe scena puterii, dar numai cu preţul compromisului… După noile „reguli” trasate, bineînţeles, de către clica lui Ion Iliescu !!! Astfel se face că asistăm astăzi la apariţia unei noi mafii, în România: mafia PD-L-istă !!! Da ! În numai cinci ani, PD-L s-a transformat, dintr-un partid al speranţei în refacerea morală, socială şi economică, a României (ne-a salvat, în 2004, de dictatura PSD-ului şi alui Adrian Năstase), într-un partid cel puţin la fel de periculos ca şi PSD-ul de atunci, al lui Năstase, sau de acela actual, al lui Mircea Geoană ! Astfel se face că, la apropiatele alegeri prezidenţiale, suntem condamnaţi să alegem între două rele la fel de mari: pericolul transformării României într-un stat autoritar-dictatorial, prin realegerea lui Băsescu, pentru încă 5 ani (l-ar egala astfel pe Iliescu, care, după cum este ştiut, a „păstorit”, ţara, vreme de 10 ani !), sau pericolul reactivării unei caracaţite adormite, aceea PSD-iste… Practic, România, aflată în pragul crepusculului economic (vezi numai imposibilitatea iminentă a plăţii salariilor şi pensiilor…), are de „ales” între două rele la fel de mari, care nu pot, cu nici un chip, să o salveze ! Iar soluţiile, mai bine spus pseudosoluţiile alternativă (ceilalţi candidaţi), sunt nişte găselniţe cucare românul nu-şi va bate capul prea mult… România este iremediabil PSD-izată, cu sau fără PSD la guvernare…!

Da… PD-L-ul s-a PSD-izat, şi el… PNL-ul, de asemeni. UDMR, s-a PSD-izat demult, dat fiind că a fost tot timpul la guvernare, într-o coaliţie sau alta: aş sublinia chiar că UDMR-ul este curva de companie a politicii româneşti de după căderea regimului comunist ! PUR-ul, la fel… PSD-izarea partidelor politice este însoţită, însă, şi de PSD-izarea mentalului românesc, de PSD-izarea moravurilor, inclusiv de PSD-izarea culturii…! Totul e PSD-izat, de la un capăt la altul, iar pentru asta trebuie să mulţumim, să fim recunoscători, cu pioşenie, „tătucului”, moştenitorilor Securităţii comuniste (securiştii înşişi şi clienţii lor) şi prosperilor oameni de afaceri ai României neo-comuniste ! Da… În 20 de ani de „tranziţie”, ne-am PSD-izat, cu toţii… Am putea chiar să ne introspectăm, la modul cel mai serios, pentru a vedea dacă a mai rămas ceva ne-PSD-izat, în noi… Şi, pentru a nu mai folosi termenul cu majuscule, AM SĂ PROPUN UN NOU TERMEN, LIMBII ROMÂNE: PESEDIZARE. Da, pesedizarea României este o realitate. Şi nu avem cum să i ne sustragem… Nu mai avem scăpare, se pare ! ORICE PARTID AM VOTA, VOM AVEA PARTE NUMAI ŞI NUMAI DE PESEDIZARE !!! Pentru că între timp – nu-i aşa – s-a pesedizat, totul… Chiar denumirea României ar putea fi schimbată, fără a altera, în vreun fel, starea de fapt, în Pesedia… Da ! PESEDIA, ţara tuturor infractorilor, demagogilor, parveniţilor, ţara în care oamenii cinstiţi nu pot trăi decât în nevăzutele mânăstiri urbane (izolate insule umane, în care spiritul încă mai iese în întâmpinarea altor spirite dornice de cunoaştere, de frumos), camuflaţi îndărătul pereţilor de beton şi visând metafizic…

Asta e tragedia din chiar miezul tragediei României… Cartea lui Tom Gallagher – „România: destinul unei naţiuni furate” – publicată în urmă cu mai mulţi ani în Europa Occidentală şi tradusă, apoi, şi la noi, la Editura Humanitas, nu ne mai poate, deloc, consola: faptul că ŞTIM, cum anume am fost (şi mai suntem, încă) furaţi, nu are şi darul să ne ajute ! Nu, ceea ce aproape oriunde, în lumea civilizată, ar constitui fundamentul revirimentului, al vindecării, al renaşterii (anume, identificarea sursei răului), la noi rămâne fără de nici un efect …! Este, şi acesta, semnul clar al situării, noastre, undeva la nivelul lumii a treia, sau chiar mai jos, pe scara civilizaţiei… cu tot ce implică aceasta: mentalitate, conştiinţă, moravuri, idealuri, modele, etc.

Mai rămâne să ne consolăm cu mizeria imnului naţional, ale cărui versuri continuă să ne jignească, zi de zi, şi să ne facă, implicit, „proşti”… Căci cine trebuie „să se trezească, din somnul cel de moarte”, decât cel veşnic adormit ?! Cine trebuie „să se deştepte”, decât cel veşnic prost ?! Implicitul acesta evident, pentru toată lumea, dar în faţa căruia nu ia nimeni atitudine: iată cancerul care ne omoară, încet, nevăzut dar sigur, pe toţi, pentru totdeauna… Ce-aş mai putea adăuga decât că alegerea acestui imn naţional, de către acelaşi funest Ion Iliescu, imediat după decembrie 1989, este, şi ea, expresia aceluiaşi cinism al „tătucului” ?! Cinism pe care l-am preluat, smeriţi, şi căruia îi culegem cuminţi, fructele, deşi vedem bine că sunt otrăvite…

Măcar de-am avea parte de un somn (chiar dacă „somn de moarte”) fericit… Dar visele noastre sunt populate tot de către noi… Aceiaşi NOI care ne putem privi, zilnic, în ochi, lipsiţi fiind de orice măreţie… Chiar şi numai când vine vorba de idealuri… Chintesenţa a ceea ce ne dorim este o imigrare facilă, în Europa occidentală, unde să robotim feeric (se vede, şi visele ni s-au degradat !) pentru vreo 1000 de euro… Asta în cazul cel mai fericit, se înţelege…!

Destin ingrat, al unui popor care este condus de cele mai decăzute exemplare ale sale… Şi care, în clipa morţii, nu găseşte altceva de făcut, prin aceleaşi „exemplare”, decât să se pieptene …!

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...