Unde e Băsescu cel plângăcios ?
Cu toții ne mai amintim, cred, puseurile de „sensibilitate” ale lui Traian Băsescu de dinaintea și din primii săi ani de mandat prezidențial. Se poate spune chiar că prima sa izbucnire de acest tip, prilejuită de retragerea lui Stolojan din cursa electorală, în 2004, l-a și propulsat, de altfel, în functia pe care o deține de 8 ani. Românii nu mai văzuseră un potențial președinte cu față “umană”. Ulterior, Băsescu a mai apelat la ”stratagema Stolojan”, peste patru ani, când acesta din urmă, aruncat în mod pragmatic în cursa electorală, după ce izbutește să adune suficient capital politic pentru PDL, este scos din scenă (conform unui scenariu aproape identic) pe ușa din dos, pe motiv de… ”cancer”! De data aceasta, Băsescu nu a mai plâns… Nici nu avea de ce, Stolojan trăiește și astăzi, bine-mersi! Dar, să nu uităm cine l-a substituit atunci pe Stolojan în cursa pentru funcția de viitor prim-ministru al țării: Emil Boc…
Evenimentul din 2004 a marcat, din păcate, doar începutul unui șir lung de manifestări atipice unui președinte de țară, întrucât pe Băsescu l-a mai umflat borșul de multe ori, în public. Ba la Muzeul Holocaustului din Washington, ba în Parlamentul de la Buxelles chiar înainte de acceptarea României în UE, ba la sosirea în țară a corpului neînsuflețit al vreunui nefericit soldat român căzut la datorie pe pâmânt străin, ba cu prilejul inaugurării Casei României în China, ba în vreo emisiune de televiziune etc. De fiecare dată, departe, foarte departe de protocolul diplomatului, al oficialului de stat, Băsescu plânge ca o domniță oarecare, postându-și disponibilitatea de a ”rezona” în raport cu intensitatea momentului – de mai mică sau de mai mare amploare – căreia îi este martor. De fiecare dată, însă, fără un impact calitativ semnificativ asupra calității guvernării ori asupra nivelului de trai al poporului român, dar cu certe repercursiuni asupra imaginii sale, edificată de la bun început în manieră populistă tocmai prin asemenea mijloace. O foarte slabă ”rezonanță” a dovedit, însă, când a fost vorba despre tăierile abominabile și abuzive de salarii, despre injuriile aduse absolut tuturor categoriilor sociale din România, de la elevi la pensionari, despre privilegierea continuă și obraznică a clicii sub-mediocre de care s-a înconjurat, încurajând slugărnicia și șfichiuind năprastic până și cea mai firavă chibițcăială critică publică în interiorul partidului de guvernământ. Nu, în toate aceste situații, și în multe altele, Băsescu nu găsește motiv de a vărsa… măcar o lacrimă.
Că această strategie a funcționat, o perioadă, este în afara oricărei îndoieli. În primii săi ani asemenea scăpări muieratice i-au adus și consolidat popularitatea. Unde mai pui la socoteală faptul că ”providențialul” președintele mai trăgea și câte o chermeză, în public, ba pe litoral, ba în munți, în restaurante oacheșe arătând că ”știe să se coboare”, chipurile, la nivelul omului simplu? Așadar, când plângăcios, când petrecăreț. Acestea au fost coordonatele centrale ale percepției populare a românilor asupra președintelui lor – adică asupra omului ales să îi reprezinte – încă din primii ani ai mandatului acestuia. În ultimul timp, însă, aceste tipare ale comportamentului băsescian sunt prezențe tot mai rare. Îl înțeleg perfect: dacă ar apărea plângând, nu l-ar mai crede nimeni; dacă ar poza chermezuind, ar stârni mânia populației înfometate și nefericite. I-a mai rămas doar rânjetul: perfid, încruntat, revendicativ, arogant, de natură să se transforme fulgerător în grimasă amenințătoare ori în acces isteric de râs fals și solitar. Dar rânjetul, cu toate conotațiile sale, este cel care acoperă, să recunoaștem, aproape întreaga noastră istorie post-comunistă. Un deceniu (1990-1996, 2000-2004) ne-a fost dat să suportăm odiosul rânjet al lui Ion Iliescu; ei bine, încă un deceniu (2004-2014) România este nevoită să suporte un rânjet la fel de grotesc – cel al lui Traian Băsescu. Dar, dacă Iliescu, în afara rânjetului (care își are rădăcinile în chiar zilele Revoluției, din motive cunoscute acum de toată lumea), nu ne-a mai oferit ceva notabil original (căci rolul de ”guru atotștiutor” l-a moștenit de la Ceaușescu, ca și actualul președinte, de altfel), Băsescu a etalat și etalează un adevărat arsenal spectacular! Nimic însă din conduita firească, așteptată, a unui președinte de stat. Nimic din discursul rațional, axat strict pe problemele importante ale României, ale celui desemnat să se comporte în chip exemplar și responsabil cu resursele umane și non-umane ale țării. Nimic din atitudinea gravă, profundă a celui care ar trebui să-și asume destinul național ca pe propriul destin, eșecurile țării ca pe propriile sale eșecuri, dovedind că înțelege cât de serioase sunt problemele ce zdruncină din temelii fundamentele României de astăzi. Or, o știm cu toții, nu prin manifestări lacrimogene, nu prin crize de veselie inconștientă, nu prin vociferări amenințătoare sau prin intimidări abuzive se guvernează un popor! Pentru nici una dintre aceste exteriorizări comportamentale românii nu l-au votat președinte. Și nici pentru a le ruina ultima speranță în posibilitatea unei autentice democrații, după 1989: căci cel care părea capabil să salveze, România, de perspectiva dictaturii lui Adrian Năstase și a PSD-ului, nu a făcut decât să o substituie cu dictatura sa personală și a PDL-ului. O șansă istorică, ratată; un rău teribil, adâncit în propria-i tumoră; realități care ne-au adus într-o situație fără de ieșire, pentru care nu poate fi iertat! Nu te poți înfățișa națiunii, după 8 ani de mandat prezidențial, spunând că nu s-a putut face mai mult. Nu e moral. Nu e nici normal. Cu toții știm că o națiune îți poate reveni chiar și într-un timp mult mai scurt: cu condiția să taie răul de la rădăcină. Iar dacă un președinte nu poate face asta, atunci… să demisioneze. Nu ne poate încălzi cu nimic ceea ce ne tot repetă din 2004 încoace, aume că ”politicienii sunt de vină”… Bine, dar cine este primul politician al țării…?
Băsescu nu este doar un băiețel plângăcios. Băsescu nu este numai un bețiv dănțuind demonic. Băsescu nu este nici numai căpitanul tiranoid și diabolic al ambarcațiunii tot mai dezbinate a PDL-ului, partid de a cărui activitate se declara întru totul mulțumit în urmă cu doar opt luni de zile, în mai 2011, dar în sânul căruia astăzi, constatându-i deficitul enorm de imagine, caută țapi ispășitori, într-un elan disperat de a mai încetini căderea drastică din sondaje. Nu! Băsescu este cel care, atunci când se exprimă în public, o face pentru 22 de milioane de români. Or, tot ceea ce-i pretind, laolaltă cu opinia publică, este să o facă cu demnitate! Și, mai ales, să o facă cu respect: dacă nu pentru noi, cei aflați în viață încă (căci pariul cu viața a devenit, în România, asemeni mersului pe sârmă), măcar pentru istoria grea a țării și pentru numărul aproape necuantificabil al sacrificaților ei fără de vină! Un președinte care să poarte, în spate, povara istoriei, cu relele și bunele ei – asta ar trebui să fie Băsescu. Și care să încerce să o scoată la liman. În mod onest. În mod responsabil. Adunând în jurul său forțele pozitive și constructive ale neamului, fără udreisme, bocisme, videanisme, predisme, fluturisme și celelalte întruchipări tipice ale politicii românești postcomuniste, în jurul cărora se coalizează, de fiecare dată cu același efect dezastruos, găști administrativ-parazitare de nulități și grupuri cvasi-mafiote de interese macro-economice, care ajung să înăbușe bunul mers al instituțiilor publice și, în final, conform unui tipar încontinuu înbununătățit, din 1990 încoace, să li se substituie cu succes. Succes pentru ele, dezastru pentru țară…
Unde e, așadar, Băsescu cel plângăcios? Sau cel dănsăreț? Să nu vă imaginați că, dacă evenimentele agitate ale începutului de an 2012 au făcut ca aceste ”slăbiciuni” ale președintelui să devină ridicole, ele nu mai există! Dimpotrivă, recenta lor dispariție (sau glisare în plan secund) ne arată că Băsescu își poate controla, pe deplin, aceste ”ieșiri”. Ele reprezintă un scenariu bine jucat, care și-a propus și a reușit, într-o substanțială măsură, să valorifice o anume labilitate psihică a președintelui. Căci de asta este vorba, în fond: de instabilitate psiho-emoțională în contextul ceremoniilor oficiale, publice. Nu avem de-a face, în cazurile citate, cu o emoționalitate intimă, consumată în fața televizorului, prilejuită, de pildă, de un show lacrimogen, de un film artistic sau de relatarea în direct a unei tragedii tocmai petrecute. Nu, avem în față comportamentul penibil al unui președinte european, făcut public, în repetate rânduri, parcă dinadins în chip sfidător, tratând disprețuitor, în stilul binecunoscut al bășcăliei mahalalelor noastre decăzute, obositoarele standarde ale diplomației internaționale! Un comportament în sânul căruia ”plângăcismul” reprezintă numai una dintre ”hachițe”. Un simptom al unei găuri negre care, pe măsură ce se căptușește de exemplarele mizerabile (și tot mai numeroase, se pare) ale business-ului oportunisto-politicianist al spațiului românesc, se umflă, ca o molimă, peste țară, consumând până și oxigenul plăpândelor pete de lumină care – te miri prin ce minune – se mai încăpățânează să subziste, așa, uitate și apatride, de capul lor. O ”hachiță”, așadar: aparent – dar numai aparent – umană (și câți intelectuali nu au căzut în capcana acestui joc scenic!) care îl singularizează negativ, pe Băsescu, în raport cu toți ceilalți actuali președinți de stat ai Uniunii Europene. Și care constituie simptomul unei tumori ce se încăpățânează să reziste – în pofida voinței de curățire a sângelui vechi, istoric – pe obrazul României.
- o lume privită din lumea mea - 
foarte multe năravuri, obsesii şi moravuri clinice de care sufereau şi domitorii, zişi fanarioţi, ce-si cumparau tronul de la Sublima Poarta cu sute de pungi de aur, pentru ca apoi să vină să jupoaie Ţara Românească, fugind (dacă mai apucau) cu mii de pungi de aur, trimise din timp ăn tezaure străine
david ana
02/02/2012
Imi pare rau, dar nu pot sa fiu de acord cu tine.Te-ai bagat in politica, crezand ca te si pricepi!Nici eu nu sunt expert, dar fiind bine informat incerc sa fiu obiectiv. Referitor la reactiile psiho-afective ale presedintelui Basescu, ca sa fim obiectivi, trebuie sa remarcam ca toti politicienii de succes ( si Basescu este un politician de succes, orice s-ar spune) au recurs la arsenalul actoricesc pentru a-si atrage diferitele categorii de alegatori (cred ca nu e nevoie sa dau exemple).Vad ca ii aduci acuzatii hilare Presedintelui legate de ” ranjetul grotesc”, patima betiei, lacrimile de crocodil etc.mai ramanea sa te ei de chelie, inaltime sau numarul la pantofi si caracterizarea era completa pentru a-i cere demisia.
Imi pare rau de tine, un tanar de talent, ca ai ajuns sa fi manipulat de antenele lui Felix-Voiculescu si Irealitatea lui SOV.Daca ai fi cercetat si alte surse (agentii de presa, ziaristi on/line de talent independenti -si sunt multi etc.) n-ai fi uitat sa amintesti si de alte reactii ale presedintelui, marcate de afectivitate, care ii demonstreaza curajul si taria de caracter, cum ar fi raspunsurile prompte date oficialilor rusi care ne-au atacat in Parlamentul European.
Basescu, fost comandant al navei amiral a flotei romanesti (care a vazut moartea de multe ori cu ochii) nu este un las sau disperat.Basescu si-a asumat, alaturi de guvern, inceputului reformei in Romania (reforma care nu a dorit nimeni sa o inceapa timp de 20 de ani) in anii de criza 2009-2010 (si sa nu uitam ca PSD-ul a dat bir cu fugitii din guvern cand au simtit ca ne sufla criza in spate in 2009) CU RISCUL pierderii intregului capital de incredere castigat pana atunci.Cred ca nimeni nu-l poate acuza pe Basescu (sau pe Boc) de NEBUNIA de a-si taia singur craca de sub picioare.El era si este constient ca masurile severe de reformare a statului (PENTRU CARE GUVERNUL ESTE APRECIAT IN OCCIDENT DAR URAT DE RUSI SI DE UCRAINIENI.Oare de ce?) il vor prabusi in sondaje E foarte clar ca e vorba de un sacrificiu asumat.Vom vedea ce vor face cei care urmeaza pentru a mentine stabilitatea statului roman si pentru a continua cu reformele atat de necesare.
Am terminar aici cu latura psiho-afectiva, facand si o scurta apreciere privind riscurile asumate de actuala putere.
Voi trece acum la faptele cunoscute care vor ramane in istoria anilor 2005-2012.Doar le voi enumera (din pacate le uitam prea usor):
1. In anii 2005-2006 Tariceanu tradeaza Alianta DA, mana in mana cu Patriciu (omul rusilor) si bate palma cu Ilici Iliescu-KGB, Nastase, Hrebenciuc, Felix-Voiculescu, SOV.
2. Tariceanu demite ministrii PDL in frunte cu Monica Macovei (care incepuse reforma in justitie) si trece la guvernare cu un guvern minoritar PNL, sustinut de „opozitia” PSD-PC.Rezultatul – un dezastru pentru Romania: guvernul dubleaza, in 2007-2008, numarul functionarilor publici de la 500.000 la peste un milion, nu face nici-o investitie, desi economia era pe crestere si, dupa 2006 nu reuseste sa acceseze niciun euro din fondurile europene puse la dispozitie de UE dupa aderare la UE.
3.Pentruca Basescu nu cedeaza presiunilor, in 2007 (ca si acum), se creaza MONSTRUOASA COALITIE (Vadim Tudor, Iliescu-KGB, Felix-Voiculescu, SOV-din umbra, Patriciu, Tariceanu si toata floarea cea vestita a mafiei romanesti si straine care se vedea amenintata de DNA in interesele ei) cu un singur scop (ca si acum): SUSPENDAREA DICTATORULUI care indraznise sa-i infrunte.Se stie ce a urmat, nu mai insist.
4.Monstruoasa coalitie mai incearca odata sa scape de „marinar” in 2009 (oare de ce?! chiar nu ne punem aceste intrebari simple!) dar clacheaza din nou.
5.Urmeaza perioada de criza mondiala 2009-pana in prezent in care Guvernul Boc, sprijinit morala de Presedinte, este obligat sa ia masurile nepopulare cunoscute, cu riscul prabusirii in sondaje.Guvernul este apreciat de UE, FMI, Banca Mondiala, PPE (care ii sar in ajutor) si blamat de Federatia Rusa, Ucraina, Guvernul Voronin (CA SI ACUM) si cativa din socialistii europeni.Deci e momentul sa alegem:vrem in NATO si UE (care sustin regimul Basescu) in continuare sau vrem in CSI (cu Rusia, Kazastan, Belarus s.a.) care ii sustine pe cei din USL in frunte cu Iliescu-KGB, Nastase, „carlanul” Ponta (cum il alinta „bunicuta”), Antonescu s.a.
CONCLUZIA pentru toata perioada 2005-2012: Pana in 2009 inclusiv, Basescu si PDL nu au putut sa-si impuna reformele decat partial (prin infiintarea DNA-laudat mereu de Occident si ANI-mult sabotata de „opozitie”) pentruca nu au guvernat singuri sau nu au guvernat de loc. Regimul Basescu a inceput sa guverneze efectiv incepand cu 2010 cand au avut o majoritate relativa in Parlament, fiind nevoiti (datorita prelungirii inadmisibile a dezbaterilor de catre opozitie) sa-si asume raspunderea pe legile reformei cerute partial si de UE si FMI (Legea salarizarii, Legea pensiilor, Legea responsabilitatii fiscale, Codul Muncii si Legea Educatiei).
Evident ca au facut si greseli, dar reforma a inceput, legile fiind perfectibile.
Este pacat ca pe langa cei ignoranti, dezinformati, inculti si cei de rea-credinta din USL manipulati de ziaristi prostituati din televiziunile aservite monstruoasei coalitii amintite care si-a schimbat „doar parul, dar naravul ba”, descoperim, in anturajul „revolutionarilor ” adunati prin piete, care pot arunca Romania in haos, inconstient, si oameni de cultura, (nemultumiti pe buna dreptate de situatia dificila generata de lipsa reformelor timp de 20 de ani dar agravata si de criza mondiala) care nu inteleg care sunt principalii vinovati ai starii de fapt de azi, nu inteleg care sunt tradatorii si criminalii care ne-au condus si incearca sa traga si acum sforile.
Dar am credinta ca Dumnezeu ne va lumina calea la toti si cei care trebuie sa plateasca vor plati (se pare ca Nastase si SOV sunt primii ajunsi la scadenta).
Doamne ajuta-ne!
alexandru
03/02/2012
Stimate domnule Alexandru Teodoreanu, incerc să vă răspund succint şi punctual:
1. Înainte de toate, nu m-am „băgat în politică”. Articolul de mai sus este centrat pe un anumit aspect al psihologiei lui Traian Băsescu, în raport cu care referirile la faptele social-politice au un rol argumentativ, secundar; nu puteam să nu apelez la ele, nu-mi puteam construi, altfel, argumentaţia.
2. În al doilea rând, nu l-am acuzat pe Băsescu de „patima beţiei”, nici de „lacrimile de crocodil”: aceste expresii vă aparţin, eu nu le-am folosit. Cât despre aluziile la „chelie”… nici nu mi-au trecut prin minte! Încercaţi, aşadar, să-mi denaturaţi discursul, inventând lucrurile de care apoi mă acuzaţi. Mai şi faceţi referiri la persoana mea („Te-ai băgat în politică, crezând că te şi pricepi”), fapt care nu are nici o legătură cu textul articolului, ci cu un cunoscut procedeu numit „atacul la persoană”, în cazul de faţă, e drept, unul subtil. Staţi liniştit, eu nu voi proceda în chip similar!
3. Insinuaţi faptul că nu aş cunoaşte opiniile altor ziarişti decât acelea făcute publice pe trusturile media ale lui Felix-Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu. Vă înşelaţi, le cunosc, şi încă foarte bine. Totuşi, puteţi nominaliza câţiva, pentru mai multă siguranţă.
4. Vorbiţi despre începutul „reformei”, de către PDL, în 2009. Nu pot fi de acord cu dumneavoastră, căci… tot ce s-a întâmplat din 2009 încoace nu se poate numi „reformă”. Am o cu totul altă viziune asupra reformării unui stat. Nu pot intra aici în amănunte, deoarece e un subiect lung şi complex, diferit de cel abordat de mine în articolul de mai sus. În orice caz, pentru o reformă veritabilă, ai nevoie de cu totul alţi oameni decât aceia de care s-au înconjurat Băsescu şi Boc. Mediocri, chiar sub-mediocri!
5. Subliniaţi faptul că Băsescu nu e un „laş”. Ei bine, nici Ceuşescu n-a fost „laş”! Dar acest fapt este irelevant, pentru subiectul abordat de către mine. Unde dv. vedeţi asumare a riscurilor guvernării pe timp de criză, eu văd doar o soluţie disperată, dublată de incompetenţă, de a se menţine la putere cu orice preţ, chiar cu acela al tăierii în carnea vie a nevinovaţilor. Asta în timp ce clicile profitoare ale mafiei economice patronate de PDL şi-au făcut mai departe de cap, pe banii statului, căci beneficiari ai fondurilor guvernamentale, în ultimii ani, nu au fost nici clienţii PNL, nici cei ai PSD. Chiar e nevoie să vă ofer exemple concrete, în această privinţă?
6. Susţineţi că Băsescu e o voce critică a politicii slave. Sunt de acord cu dv., numai că înfruntarea ruşilor nu are conotaţii sentimentale, fiind vorba, în cazul amintit de dv., de un răspuns bazat pe argumente istorice. Cât despre celelalte aspecte, prefer să le las în seama serviciilor secrete, şi aşa supraponderale în raport cu biata ţară. Măcar o dată să îşi facă şi ele datoria. Un lucru, însă, trebuie subliniat: Rusia nu este deranjată atât de Băsescu, cât de România – această insulă latină într-o mare slavă îi este precum un ghimpe în coaste. Aceeaşi atitudine faţăde România o are Moldova comunistului şi rusofonului Voronin, din motive lesne de înţeles: dacă ar fi să se respecte adevărul istoric, Moldova, ca stat, nu ar trebui să existe. Or, Rusia şi rusofonii din Republica Moldova o ştiu foarte bine. Cât despre orientarea pro-occidentală şi anti-rusească a politicii româneşti actuale, ea a fost trasată de PSD. Atât acceptarea noastră în UE, cât şi în NATO, constutuie rezultatul unor procese de aderare îndelungate, susţinute deschis de către PSD.
7. Vorbiţi despre pedepsele (nedefinitive, deocamdată) primite acum de Năstase şi de Vântu. Nu trebuie să uitaţi că pe Băsescu îl aşteaptă dosarul „Flota”. Şi probabil multe altele. Băsescu nu este politician de ieri, de azi. Cu o funcţie importantă în PCR şi, se pare, în Securitatea comunistă (http://www.ziare.com/emil-constantinescu/presedinte/emil-constantinescu-despre-basescu-un-fost-membru-al-securitatii-cu-proces-de-coruptie-1127012), Băsescu nu este, nicidecum, politicianul imaculat, revoluţionar, pe care încercaţi să-l descrieţi. Este singurul preşedinte al Uniunii Europene fost membru al unui partid comunist de dinainte de 1989, şi, în plus, un jucător abil, un profitor al politicii post-comuniste din ultimii 20 de ani. Nu trebuie să uităm faptul că Băsescu este moştenitorul partidului creat de Petre Roman, desprins, şi el, din FSN. Or, nu cunosc nici un om cinstit care să fi supravieţuit un timp considerabil în structurile de partid constituite în România după 1990. Nu valoarea individuală reprezintă criteriul după care sunt promovate cadrele de partid, în politica românească!
8. Nu ştiu dacă cunoaşteţi modul mafiot în care s-a organizat şi acţionează PDL-ul încă dinainte de 2008. Văd că nu suflaţi un cuvânt despre acest aspect. Ca structură de partid, nu diferă absolut prin nimic de celelalte partide româneşti contemporane. Reprezintă un sistem deja bine rodat de promovare a răului, la nivel politic şi economic. Nimic mai mult.
9. Ceea ce ar terbui să ne intereseze pe noi, în primul rând, este eficienţa politicii adoptate faţă de populaţie. Mă voi opri asupra unui exemplu: dacă s-ar fi alocat, învăţământului, cei 6% din PIB, prevăzuţi de lege, nu ar fi fost nevoie de reducerea cu 25% a salariilor. Banii cuveniţi profesorilor sunt destinaţi, însă, altor interese, iar cei 1,4% alocaţi (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/protestul-studentilor-ocupati-istoria-revendicarea-6-din-pib-pentru-educatie-dar-cum-70500.html) nu aveau cum să ajungă necesităţilor sistemului de învăţământ şi realei sale reformări. Priorităţile politicii PDL-iste, se vede, sunt altele, situaţie valabilă şi în cazul celorlalte categorii de bugetari. Dar cât de ipocriţi sunt liderii PDL când spun că nu au bani pentru profesori! În realitate, bani sunt, dar priorităţile politicii practicate sunt altele. E preferabil să tai nişte salarii şi aşa mici cu 25%, în 2011, şi cu aproape 40%, în 2012 (după dispariţia celor mai multe sporuri), decât să respecţi legea! Cât despre simplificarea sistemului administrativ, v-o spun în cunoştinţă de cauză: nu numărul de posturi din administraţia de stat trebuia redus, ci trebuiau simplificate procedurile. Oamenii care au fost daţi afară din sistem şi-aşa aveau un volum de muncă peste limitele normal acceptate. Disponibilizările nu au rezolvat problemele existente, ci le-au agravat! Când vorbim de necesitatea simplificării aparatului birocratic, nu trebuie să ne gândim la reducerea numărului de persoane care îl populează, ci de simplificarea legislaţiei şi a procedurilor. Lucru pe care guvernul actual nu l-a făcut şi nici nu dă semne că ar vrea sau ar şti cum să-l realizeze.
10. În concluzie, nu pot fi în nici într-un caz de acord cu dumneavoastră. Lucru care, de altfel, e perfect normal, într-o societate democratică. Nu pot cu nici un chip să-l privesc, pe Băsescu, drept omul providenţial al politicii româneşti din ultimii 8 ani. Ne-a salvat, în 2004, de Iliescu, Năstase şi de PSD, e drept (deşi ulterior PDL-ul a guvernat, pentru o perioadă de timp, alături de PSD), dar acum, tot el, la alegerile din toamnă, ne va arunca înapoi în braţele lor! Halal politică de succes!
ciprian voloc
04/02/2012
Lacrimile varsate pentru tine dovedesc slabiciune iar cele varsate pentru altii sunt semn de putere .
Daca enumar calitatile si activitatile pozitive , ale lui Basescu , nu ti-ar fi de folos .Le cunosti foarte bine.
Iar daca ti-ai ales sa urci in cariera pe umerii altora , cu orice pret , sa stii ca ai gresit directia,
Iti spune un om care te apreciaza si te respecta.
Nu sunt implicat in politica si iubesc Adevarul si Dreptatea ca pe proprii mei parinti.
MYSEBI
19/02/2012
Calități pozitive…? Poate doar aceea de a se cățăra pe umerii altora. Sau de a-și face, geniala fiică, euro-parlamentar. Să urc în carieră…? Care carieră? Muncesc în afara granițelor țării precum alți 3-4 milioane de români amărâți.
ciprian voloc
20/02/2012
Basescu , desi este la putere de 8 ani , este in opozitie.
Mass-media , care este de-adevaratelea la putere , a deturnat foarte mult realitatea si milioane de cetateni romani cred halucinatiile reprezentate de canalele-TV.
Oameni inteligenti si instruiti , dar neglijenti cu sursele de informare , se alatura milioanelor de victime ale acestor comunistoizi care doresc stoparea integrarii in structurile europene si revenirea la oranduirea socialista , chiar feudala.
Ciudat cum un om ca tine poate avea o asemenea *viziune* politica …(?)
MYSEBI
24/02/2012
Opinia aceasta este o opinie COMUNĂ și sună tare mult a TEORIA CONSPIRAȚIEI. Trăim, într-adevăr, timpuri în care teoriile conspirației sunt la modă. Dar tocmai succesul lor ilustrează coborâtul nivel al spiritului critic, azi, în lume. La români, teoriile conspirației iau multe forme. Una dintre acestea este și teoria conform căreia, în România, Băsescu este SINGURUL lider politic cinstit iar toți ceilalți politicieni, folosindu-se de trusturile mass-media, conspiră împotriva lui. E doar o teorie a conspirației, penibilă și jenantă. Este MANIPULAT abia cine CREDE în această teorie! Băsescu este exemplarul politic tipic post-comunist, el nu se află în opoziție, ci la putere, laolaltă cu partidul său, care are și a avut majoritatea. Oricum, teoria conspirației împotriva lui Băsescu, deși penibilă, îl face să fie, implicit, imoral: numai un șarlatan ar sta la putere în condițiile în care nu ar avea, în realitate, nici o putere: ar fi un gest imoral, față de sine și de propriul popor. Abia asta ar fi marea păcăleală!
ciprian voloc
27/02/2012
Alaturarea Romaniei la U.E. si restructurarea Statului se face cu sacrificii si cu nemultumirea celor restructurati.
Cine a mizat pe o slujba lejera la Stat si a crezut ca va avea un singur loc de munca , s-a inselat.
Aceste vremuri dinamice care au ca finalitate instaurarea capitalismului bazat pe munca si profit vor promova oamenii adaptabili , inteligenti nativ si disciplinati. Societatea are de unde alege.
Ceilalti care nu se pot adapta …vor avea propria afacere sau …vor pleca din tara. Dar acolo unde vor ajunge vor gasi aceleasi conditii vitrege de care au fugit doar ca vor fi mai bine platiti. Atat.
Realitatea si Pragmatismul , acestea ne trebuiesc acum noua romanilor.
Hai , fii curajos ca doar esti …nepotul lui Stefan , ca si mine dealtfel.
MYSEBI
27/02/2012