Doi ani de la dispariţia lui Grigore Vieru

Posted on 14/03/2011. Filed under: ARTICOLUL LUNII | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , |


Articolul lunii februarie (Formula AS, nr. 958 din 25 februarie – 4 martie 2011).

Autor: Nicolae Dabija.

Lectură plăcută !

Anunțuri
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Poezia în Republica Moldova

Posted on 19/09/2009. Filed under: Românii din Republica Moldova | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , |


Poezia română de dincolo de Prut

sau

Despre destinul social al artei

Eugenia Bulat - Orasul Libertatii

Dacă la noi, pe actualul pământ aflat în administraţia României, s-ar întreba cineva în ce raport se află poezia rostită şi creată, astăzi, cu realităţile social politice cărora le suntem contemporani, răspunsul nu ar fi deloc simplu de elaborat. În orice caz, el ar necesita o aprofundare prealabilă, înainte de a se constitui într-un răspuns responsabil, oferit celorlalţi, lucrurile nefiind deloc evidente, astfel încât să nu mai necesite nici o analiză. Poetul din România de azi se cantonează, să recunoaştem, în graniţele unui destin strict individual, iar măsura în care se oferă celorlalţi poartă pecetea clară a inserţiei sale într-o lume a indivizilor, dincolo de care nu se percepe nici măcar cea mai vagă urmă a existenţei vreunei colectivităţi, fie ea şi exclusiv una a poeţilor.

Ei bine, cu totul altfel stau lucrurile dincolo de Prut, după cum au stat şi înainte de 1989, deşi, şi acolo, şi la noi, acelaşi regim comunist făcea legea. Poate, poezia, să fie şi metafizică, şi socială, în acelaşi timp? Exemplul pe care ni-l oferă revista „Clipa siderală”, din Chişinău, vine să confirme, din plin, răspunsul pozitiv, la această întrebare. Apărând cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti (fapt admirabil, ce dovedeşte că, cel puţin la nivel cultural, există o implicare a oamenilor de la noi în sprijinirea românilor de dincolo de Prut), revista a ajuns să se constituie într-o veritabilă mişcare cultural-socială, antrenând conştiinţe dintre cele mai valoroase şi unindu-le sub fiorul aceluiaşi crez poetic, respectiv al aceloraşi idealuri. Fără îndoială, cea care a izbutit să insufle şi să dea durată, acestei orientări, este poeta Eugenia Bulat, directorul şi fondatorul acestei reviste, unicat în peisajul poeziei româneşti. Subintitulată „Revistă de Cultură şi Creaţie Literară a Tinerei Generaţii”, ea şi-a propus cel mai dificil şi mai important, totodată, lucru cu putinţă: descoperirea şi valorificarea potenţialului creator românesc, încă din faşă, pe acest pământ românesc atât de vitrtegit de perturbaţiile socio-politice. Cu un tiraj deloc neglijabil, de 1500 de exemplare, revista îşi adjudecă o penetraţie substanţială, la nivelul maselor tinere, din Republica Moldova, izbutind să demonstreze încă o dată, dacă mai era nevoie, că arta posedă o esenţială finalitate socială, dincolo de celelalte virtuţi, de necontestat, ale sale. Nimic mai grăitor, în acest sens, decât participarea reprezentanţilor „Clipei siderale” la Greva anticomunistă non-stop din iarna-primăvara anului 2002, aceştia instalându-şi chiar un cort, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, ştiut fiind că românii prezenţi acolo, în acele luni friguroase, au rezistat eroic, zi şi noapte, în ochii întregii lumi, făcând publică dorinţa lor legitimă, sfântă, de libertate. Mărturie vie, cutremurătoare, a acelor zile, ne oferă chiar extraordinara poetă Eugenia Bulat, în volumul de poeme „Scrisori de dragoste din ORAŞUL LIBERTĂŢII”, pe care l-a publicat la Chişinău, în 2002, inspirat fiind tocmai de evenimentele istorice din această perioadă, după cum subliniază, încă de la început, însăşi autoarea, şi după o confirmă instantaneele fotografice ce însoţesc această apariţie editorială unicat. Toate paginile volumului istorisesc, în subsolul lor, istoria teribilă a acelor evenimente, iar reluarea ei, aşa cum a fost surprinsă, atunci, de Eugenia Bulat, este indispensabilă înţelegerii măreţiei şi profunzimii poeziei sale. Iată textul:

„Instalată la putere în 25.02.2001, în urma manipulării maselor disperate, guvernarea comunistă, aservită intereselor şovine ruseşti, porneşte asaltul împotriva cuceririlor naţionale şi democratice. Prin acte legislative şi executive, ea pune problema legiferării limbii ruse drept o a doua limbă de stat, studierii obligatorii a acesteia din clasa a 2-a a şcolii primare, înlocuirea Istoriei Românilor cu Istoria Moldovei. Comuniştii votează desfiinţarea judeţelor şi revenirea la raioane. Compania de Stat „Teleradio-Moldova” se află sub o drastică cenzură. În pofida deciziei CEDO, Mitropolia Basarabiei nu este înregistrată. La 9.01.2002, în urma apelului Partidului Popular Creştin Democrat, profesorii-militanţi, elevii şi studenţii declanşează grevele de protest non-stop în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Pornind de la circa trei mii de protestatari, numărul acestora creşte continuu, depăşind adesea cifra de 40 de mii. În timp ce Curtea Constituţională califică, rând pe rând, drept anticonstituţionale „iniţiativele” comuniste, deputaţilor creştini Iurie Roşca, Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu li se suspendă imunitatea parlamentară şi li se intentează dosare penale. Câţiva profesori-protestatari primesc citaţii pentru a se prezenta la organele de anchetă ale Procuraturii. În seara zilei de 21.02.2002, din preajma blocului unde locuia, dispare fără urmă deputatul Vlad Cubreacov, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, promotorul Problemei Mitropoliei Basarabiei la CEDO. În pofida tuturor piedicilor administrative şi dezinformării în rândurile populaţiei rurale, în 24.02.2002 are loc Adunarea Generală a Alegătorilor din Republică. În ziua de 31.03.2002 are loc Marea Adunare Naţională la care participă peste 60.000 de cetăţeni. Prin votul acesteia se instituie Comitetul Naţional pentru Apărarea Democraţiei. Din noaptea spre 1 aprilie 2002, iniţial în faţa Guvernului, ulterior în faţa Parlamentului şi a Preşedinţiei, protestatarii anticomunişti instalează un „oraş” de corturi, numit ulterior Oraşul Libertăţii şi Zonă Liberă de comunism. La 21.04.2002 se împlineşte o lună de zile din momentul dispariţiei fără urmă a deputatului Vlad Cubreacov. Securitatea şi Internele nu oferă nici o informaţie. Între timp, teroarea se extinde. Sunt interogaţi, de către organele Procuraturii, sciitorii Valentin Mândâcanu şi Dumitru Maţcovschi, mai mulţi profesori. Organele de anchetă intră în licee şi instituţiile superioare de învţământ. Ce mai activi protestatari sunt interogaţi. Anchetatorii nu admit prezenţa profesorilor, a părinţilor sau a unui avocat, alături de copii. Unii dintre elevi şi studenţi sunt acostaţi seara târziu, în parcuri, pe străzi, de către persoane necunoscute, care poartă măşti negre pe faţă şi sunt ameninţaţi cu moartea. Câţiva dintre elevi sunt luaţi în plină stradă de către poliţie, anchetaţi, şi, după mai multe ore, eliberaţi. Mai mulţi copii sunt bătuţi de persoane neidentificate. Pe parcurs, în urma marşurilor protestatarilor spre Radio şi Televiziune, intră în grevă şi colectivul Companiei de Stat „Teleradio-Moldova”. Se formează Comitetul de Grevă al acestei instituţii, dar cenzura continuă la fel de acerb. Cei mai buni jurnalişti, membri ai Comitetului de Grevă, sunt concediaţi. Oraşul Libertăţii rezistă. Oameni de cultură, colective artistice, în special cele de tineret, susţin protestatarii. Orăşenii şi cetăţenii din satele învecinate aduc protestatarilor alimente şi foc. Nopţile şi dimineţile în Oraşul Libertăţii sunt încă foarte reci. Comuniştii continuă campania de intimidare a protestatarilor. Între timp în Moldova sosesc raportorii Consiliului Europei, d-nul Lauri Vahtre şi D-na Josette Durrieu. Deşi nu vizitează Oraşul Libertăţii, ci doar instituţiile oficiale, aceştia spun răspicat guvernării comuniste: „Ori cu Rusia, ori cu Europa”. În 24.04.2002, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, este discutată problema funcţionării instituţiilor democratice în Republica Moldova. Toate cele 16 puncte ale Rezoluţiei APCE dau câştig de cauză protestatarilor de la Chişinău. Oraşul Libertăţii află vestea cea mare de la APCE prin intermediul legăturii telefonice. Liderul PPCD, Iurie Roşca, comunică de la Strassbourg că Europa ne-a auzit şi că victoria este de partea noastră. Oraşul Libertăţii respiră aerul victoriei. Peste el răsună larg şi sugestiv şlagărul lui Dan Bitman „Să nu-mi iei niciodată dragostea”. Internele şi Securitatea nu oferă nimic nou despre locul aflării deputatului Vlad Cubreacov, dispărut în seara zilei de 21.03.2002. Ancheta demonstrează incapacitate sau reavoinţă. În 25.04.2002, odată cu revenirea reprezentanţilor PPCD de la Strassbourg, organizatorii acţiunilor de protest instalează în faţa Parlamentului (pe locul unde în anii puterii sovietice se afla compoziţia monumentală ”Marx şi Engels”) o Troiţă – simbol a creştinătăţii neamului românesc în Basarabia. Întrega noapte, în Oraşul Libertăţii, sute de oameni cu lumânări aprinse în mâini contemplă cu sacralitate actul divin al sfinţirii prin Cruce al unui spaţiu pângărit, decenii la rând, de anticrist. Sfinţirea oficială a Troiţei, cu un sobor de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei, urmează să aibă loc în ziua de duminică, 28.04.2002. Pe parcursul zilei, cordonul de pază al Serviciului de Interne, care separă Oraşul Libertăţii de Parlament, interzice accesul la Troiţă. În zorii zilei de 27.04.2002, în jurul orei 4, un grup de poliţişti ai Brigăzii cu destinaţie specială „Fulger”, îmbrăcaţi în uniforme de culoare neagră, răpesc Troiţa din faţa Parlamentului. Protestatarii care încearcă să apere Crucea, elevi şi studenţi, se confruntă cu cordonul Internelor şi sunt loviţi cu bastoanele. Unul dintre ei rămâne cu mâna fracturată. Se consumă ultimele Zile din Postul Mare. În zorii zilei de 27.04.2002 Oraşul Libertăţii trăieşte clipe de indignare, derută şi doliu, dar nu primeşte provocarea. În următoarele două nopţi după răpirea Troiţei în Oraşul Libertăţii se instaurează Starea de Veghe sau Deniile. Zona Liberă de Comunism devine o Catedrală a Credinţei şi Speranţei. Răsună muzică sacră. Liderii PPCD, oameni de cultură, citesc bucăţi sugestive din Biblie şi din creaţia martirilor Neamului Românesc. Luni, 29.04.2002, Oraşul Libertăţii intră în Săptămâna Patimilor. Domneşte o atmosferă de sfinţenie, de comunicare creştină. Răsună sobru naiul lui Gheorghe Zamfir. Liderul PPCD, Iurie Roşca, anunţă decizia Consiliului Naţional pentru Apărarea Democraţiei de a demola Oraşul Libertăţii, întru onorarea cerinţelor APCE, şi ţine discursul final. Până la 31.17.2002, guvernarea comuinistă, aşa cum a promis în faţa unei lumi, urmează să se conformeze deciziilor CE. Frământaţi de mari îndoieli, cu lacrimi în ochi, protestatarii demolează Oraşul Libertăţii. Înfruntând  cordonul Serviciului de Interne, către miezul zilei de 29.04.2002, un grup de protestatari aduc în Oraşul Libertăţii o Cruce albă de brad. Ea este sfinţită imediat de către un sobor de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru. Pe tot parcursul serviciului divin plouă abundent, dar liniştit. Poporul asistă neclintit. După sfinţire, într-un marş sobru, protestatarii fac un Drum al Crucii prin centrul municipiului către sediul Mitropoliei Basarabiei, unde Crucea este temporar instalată. Din ultimul discurs al liderului PPCD protestatarii ştiu că, atunci când va sosi timpul, în faţa Parlamentului, în spaţiul unde a fost instalată Troiţa răpită, şi sfinţită Crucea, cu sprijinul fraţilor din Ţara-Mamă, va fi înălţată o biserică în stil maramureşean. Daspre deputatul Vlad Cubreacov, de la dispariţia căruia în această zi se rotunjesc 39 de zile, nimeni aşa nu stie nimic. Obosiţi şi preaplini de trăire, protestatarii şi locuitorii Oraşului Libertăţii pleacă pe la vetrele lor. Este cert că, peste un timp, vor reveni”.

Sunt, acestea, (mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 5 so far )

Moartea lui Grigore Vieru

Posted on 05/03/2009. Filed under: Românii din Republica Moldova | Etichete:, , , , |


Rănile ţării îl strigă pe Grigore Vieru

foto-grigore-vieru1

Când românii din Basarabia se vor alătura, într-o aceeaşi ţară, românilor din actuala Românie, eu voi fi trist. Voi fi trist, pentru că Grigore Vieru, cel ce şi-a dorit atât de mult, acest moment, nu se va bucura, de el, aşa cum ştia el mai bine: precum un copil ce nu-şi refuză maturitatea. (mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...