ZILELE DOROHOIULUI 2010 – ACTIVITĂŢI CULTURALE
VERNISAJUL EXPOZIŢIEI lui IOAN LIVADARIU:
Maestrul Aurelian Antal deschide vernisajul celei de-a 15-a expoziţii personale a pictorului dorohoian Ioan Livadariu, încercând să-i motiveze pe elevii nerăbdători, care se manifestau zgomotos:
Ulterior, autorul expoziţiei, Ioan Livadariu, a încercat să adopte, faţă de elevi, atitudinea binevoitoare şi călduroasă a bunicuţului. Ciprian Voloc, după ce părăsise festivitatea de vernisare a expoziţiei, din pricina manifestărilor zgomotoase ale elevilor dorohoieni, revine asupra subiectului şi spune câteva cuvinte, despre cea de-a 15-a expoziţie personală a pictorului Ioan Livadariu, în sala „Ştefan cel Mare” a Casei de Cultură Dorohoi, într-o ambianţă restrânsă.
LANSAREA CĂRŢII „SCULPTURI CANTILENICE” de Aurelian ANTAL:
Mai întâi vorbeşte autorul:
Câteva cuvinte despre carte rosteşte Ciprian Voloc:
LANSAREA cărţii „RUGĂCIUNILE NOASTRE TOATE” de Ciprian Voloc:
Gică Manole dă glas câtorva gânduri despre „Rugăciunile noastre toate”:
Gruia Cojocaru prezintă cartea „Rugăciunile noastre toate”:
Corneliu Drescanu prezintă cărţile „Rugăciunile noastre toate” şi „Sculpturi cantilenice”:
În final, Vasile Tănasă interpretează o medodie pe versuri de Grigore Vieru:
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )
Aurelian Antal lucrând la bustul arhiereului Emilian Antal
3 iulie 2010
9 iulie 2010
Aurelian Antal şi limba sculpturală a poeziei
Aurelian Antal în ceasul debutului liric
Aurelian Antal dăltuieşte în cuvinte precum în lemnul arborelui interzis din grădina Raiului. Gesturile sale poetice năzuiesc a fi adamice, reiterând, la o altă scară, gestul omului de a numi, în deplină libertate, lucrurile şi fiinţele create de Dumnezeu. Această stare de copărtăşie la creaţia originară îl pătrunde, pe poetul dorohoian, care ne vine în întâmpinare cu o artă plastică a cuvintelor, prezentând veleităţi originale. La Aurelian Antal, cuvintele sunt forţate să intre în tiparul gândurilor, şi nu invers, astfel că, în cele din urmă, cuvintele ni se înfăţişează în haine noi, survenind forme sonore neobişnuite, precum: „tufuieşte”, „nimbându-se luminii” („Prima formulă”), „spumata cărare” („A doua formulă”), „s-a transces” („A treia formulă”), „roată olară”, „cărunt îndurut”, „lacrima cristală”, „înlutită”, „tropăind aerotic”, „ţara ARDEALĂ” („A patra formulă”), „zeul celulic”, „ierbatică fereastră înzăoată la cer”, „îmbotezat”, „ultimatei trame”, „desţăsuită”, „trunchiuri orgiaste”, „au prăguit” („Ergo floral”), „marmoric carnal” („Piatră”), „fire nisipice” („Norocul”), „încuprinsă bucurie” („Basorelief de primăvară”), „femeia pământelor” („…Şi vine femeia ce va să nască vertical…”), „răsărit lumeatic” („În această seară, ţie!”), „sevoase brocarte” („Maria”), „râs lemnifer”, „ofelica scânteiere”, „tânjeşte vârstând” („Îndemn vegetal”), „punctează ocraceu” („19 martie, ca filă de jurnal”), „executaţi erotonic” („Model cu siluete perene”), „cuvintele femeii rodinde” („Utrenică”), „ţâşnituri luminice” („Mărgeluşe”), „frunza solzeşte” („Amurg”), „răstignitura timpului” („Crochiu de toamnă”), „Păsări de vânt, vârtejii”, „norii cei suşi”, „apocalipse fabulice” („Crochiu retinal”), „păstrate sonoric”, („Seară singulară”), „rugini putrezicioase”, „ademenesc gravitic”, „sarea cărnii uleice” („Romanţă oranj”), „spaime albăstrate” („Icar”), „sudale tufe”, „înfurtunatei alienări”, „peticăind tictacul”, „roţi dinţuite”, „se văduvesc” („Nelinişte”), „împecetate diptic” („Expresionism”), „vo” („Vo”), „vreri apocalipte”, „verminică florală” („Ardere”).
Se observă, lesne, că formele lingvistice subliniate nu se regăsesc, în dicţionarul limbii române contemporane. Aurelian Antal remodelează, cuvintele, le resudează conform unor tipare pe care mintea obişnuită refuză să le digere. E nevoie de o îndelungă intimitate, cu poemele sale, pentru a valsa înăuntrul lor. Filtrul gramaticii şi al logicii clasice este simţitor diminuat, gândul şi cuvântul dobândind o libertate pe care doar arta lipsită de prejudecăţi, îndrăzneaţă, poate să o ofere. Marşând, cu mare uşurinţă, de la stările propriu-zis lirice la cele prozodice, Aurelian Antal zămisleşte un volum de o mare diversitate. Aş caracteriza, poezia sa, ca fiind definită de un descriptivism vizionar: autorul „Sculpturilor cantilenice” descrie stări, situaţii, întâmplări arhetipale, înscrise sau neînscrise în memoria colectivă, folosind, totodată, o limbă calchiată pe structura lor. Limbă care nu este, după cum am precizat, deja, limba discursivităţii cotidiene. Pentru a o înţelege, este nevoie ca spiritul să transgreseze tiparele logico-gramaticale înspre starea de intuire a esenţelor universal-comunicante, stare iniţiatică, de transă artistică (şi, totodată, religioasă), în care sufletul inspiratului părăseşte trupul lumesc, pentru a accesa ochiul interior. Ulterior, viziunea aceasta, a celui de-al treilea ochi, este comunicată minţii cotidiene, iar ceea ce rezultă, din această simioză, este chiar limbajul sculptural al poeziei antaliene: fuziune a logicului şi translogicului, a gramaticalului şi transgramaticalului, a tipurilor mentale clasice şi a arhetipurilor.
Bineînţeles, această provocare, pe care şi-a asumă în chip cutezător, Aurelian Antal, prezintă riscuri vizibile. Limba poetică conturată astfel nu poate fi înţeleasă decât de cel ce acceptă să se abandoneze, şi el, acestei stări de transă vizionară. Poetul vine în întâmpinarea, unui atare gest, printr-o inedită coloristică conceptuală, prin stilistica cutezătoare, prin muzicalitatea multietajată a versurilor sale. Receptarea lor depinde, însă, disponibilitatea lectorului către o astfel de cufundare în apa ne-ncepută a cuvintelor, a gândurilor. Rostirile poeziei antaliene dispun de o înaltă vibraţie spirituală, pozitivitatea lor este mai mult decât vindecătoare, efectul lor taumaturgic este capabil să producă, lectorului ce li se abandonează fără rezerve sau prejudecăţi, o stare de liniştire, a minţii, caracteristică experienţelor mistice. Artistul tinde către o permanentă lărgire a câmpului conştiinţei, asimilând, sistematic, teritorii vaste dintre cele ce aparţin, în mod obişnuit, mentalului inconştient. Tematica pe care o abordează poartă, în consecinţă, pecetea acestei mişcări a conştiinţei către substraturile sale: el ne vorbeşte despre formulele creării şi recreării vieţii, despre esenţa spirituală a materiei, despre simbioza dintre vegetal şi animal, despre dimensiunea arhetipală a iubirii, despre ciclurile cosmico-carnale, despre anotimpurile singulare ale sufletului, despre străfundurile sentimentelor matern şi patern, divin şi patriotic, despre sublimele arderi din noi şi din lucruri, toate rostite, în regim de incantaţie, de către „aurelian din zicere de dorohoi / fără stop / plâns prins în secolul nostru / care…? / floare pe-o rană / a unui secol / împuşcat / cu glonţul din şoaptă / stop” („Telegramă”).
Nu este lipsită de interes nici dispunerea grafică a versurilor, creionând desene aproape imateriale, servind drept coordonate criptate, sufletului în transă, simbioza cu desenele artistului oferind, tabloului general, viaţă, armonie şi frumuseţe. Nu este întâmplătoare, din această perspectivă, alegerea titlului volumului, „Sculpturi cantilenice”: dincolo de faptul să suntem martori ai gestului prometeic al artistului de a sculpta în carnea şi spiritul cuvintelor, produsul rezultat în urma acestui proces păstrează ceva din gravitatea, muzicalitatea, rezonanţa afectivă şi ritmul cantilenei (conform dicţionarelor în uz, cantilena este un cântec liric sau epic cu caracter sentimental şi grav, o compoziţie muzicală simplă, dispunând de un ritm uniform).
Aurelian Antal este demiurgul cuvintelor nou-nouţe, reîntrupat Hefaistos al gesturilor prime, menit a reinventa, gândul, dinlăuntrul său, dinspre arderea atotgerminativă, prelungire umilă, dar cutezător-iubitoare, a lui Dumnezeu… înfăţişându-ni-se în carnea unor stihuri poematice pe cale să constituie o limbă sacră, iniţiatică, transgresând mintea cotidiană, unificând-o cu sufletul cel uitat, de către noi, groparii lui…
Read Full Post | Make a Comment ( 2 so far )
Lansarea Revistei „Absolut Cultural” nr.1
23 aprilie 2010: în cadrul Zilei Mondiale a Cărţii s-a lansat, la Ipoteşti, numărul 1 al revistei botoşănene de cultură „Absolut Cultural”, fondată şi editată de Augustin Eden. Revista poate fi accesată şi on-line, pe adresa http://www.absolutcultural.ro/AC/
Redau, în cele ce urmează, filmul evenimentelor, respectând ordinea cronologică (secvenţele şi imaginile grăiesc de la sine, astfel că precizările suplimentare sunt de prisos):
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )
Aurelian Antal lucrând la bustul lui Pavel Covaci
19 martie 2010:
27 martie 2010:
10 aprilie 2010:
27 aprilie 2010:
7 mai 2010:
Iconul din Suflet şi Icoana din Suflet
Miercuri, 17 februarie 2010, a avut loc, la City Gallery din cadrul complexului Shopping City Suceava (Carrefour Suceava), vernisarea dublei expoziţii de artă plastică a artiştilor dorohoieni Doiniţa Andronic şi Aurelian Antal. Cele două expoziţii, intitulate „Icoana din Suflet”, respectiv „Iconul din Suflet”, reprezintă o premieră, pentru galeria suceveană, atât prin faptul că expozanţii sunt doi artişti dorohoieni, cât şi datorită faptului că vernisajul a fost realizat tot de doi dorohoieni: Iulian Asimionesei şi Ciprian Voloc. Prezint, în cele ce urmează, câteva secvenţe (singurele de care dispun) înregistrate la faţa locului:
Iulian Asimionesei deschizând vernisajul:
Câteva cuvinte despre „Icoana din Suflet”:
Câteva cuvinte despre „Iconul din Suflet”:
Mesajul Doiniţei Andronic:
Mesajul lui Aurelian Antal:
Scurtă privire de ansamblu asupra expoziţiei:
Iconul din Suflet – minunatele tablouri (pictografie in tehnica AntSol) semnate de Aurelian Antal:
La vernisarea expoziţiei au fost prezenţi apromativ 70 de oameni, mare parte dintre ei dorohoieni, care, în frunte cu primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu, au venit să admire lucrările şi să felicite artiştii pentru reuşita lor deosebită. Dacă în ceea ce priveşte expoziţia Doiniţei Andronic, „Icoana din Suflet”, avem de-a face cu o premieră, fiind prima expoziţie de o asemenea anvergură, a artistei, în cazul lui Aurelian Antal expoziţia („Iconul din Suflet”) este una a maturităţii creatoare, după cum potrivit a subliniat, în cuvântul său, Iulian Asimionesei (el însuşi artist plastic).
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
INCLUD, ÎN FINAL, GÂNDURILE ARTISTULUI IULIAN ASIMIONESEI
DESPRE EXPOZIŢIA DE LA CITY GALLERY SUCEAVA:
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )“ICONUL DIN SUFLET “
expoziţie de pictură şi icoane
AURELIAN ANTAL şi DOINIŢA ANDRONIC
Ideea unui complex de inferioritate a „provinciei” în relaţia cu „centrul” este ori falsă, şi ca atare trebuie părăsită, ori, dacă este adevărată, este cu siguranţă hrănită de o mulţime de prejudecăţi. De fapt, cred cu tărie că se poate face Artă Mare şi cu greutate în orice loc al lumii acesteia. Singura obiecţie care ar putea fi evident adusă acestei perspective, vine din zona oportunităţilor pe care le presupune activitatea unui artist aflat în „centru” şi nu în provincie.
Oricum am gândi problema, ea este relativă… Oricând poate apărea alt centru de interes, fie el doar şi pentru o scurtă perioadă de timp, în funcţie de polarizarea energiilor la un moment dat sau de ceea ce Universul vrea să reveleze şi să releveze. Un asemenea eveniment am convingerea că s-a petrecut în seara zilei de 17 februarie 2010 la City Gallery din incinta Shopping City Suceava. Parcă pentru a demonstra că nordul ţării nu semnifică, în conştiinţa vremurilor noastre, doar „locul în care se agaţă harta în cui”, destinul ne-a pregătit o întâlnire remarcabilă cu doi artişti dorohoieni. Este vorba de Doiniţa Andronic şi Aurelian Antal, aflaţi într-o firească relaţie artistică de discipol – maestru.
Născută în Vorona Botoşanilor, spaţiu înnobilat de mănăstirea cu acelaşi nume, Doiniţa Andronic pare să nu-şi abandoneze legătura cu locurile natale. Dedicată artei icoanei, deşi are revelaţia propriei vocaţii ceva mai târziu, se redescoperă la îndemnurile maestrului Aurelian Antal. Prin icoana realizată în tehnica vitraliului, artista depăşeşte canoanele erminice, imaginea bizantină devenind astfel mai luminată, reuşind să comunice mult mai subtil mesajul, creştin în general, dar aparţinând, în particular, spiritualităţii nordului moldovenesc. Ea însăşi prezenţă angelică, artista dezvăluie prin intermediul lucrărilor, în ciuda muncii grele şi a efectului toxic al culorilor şi plumbului, bucuria inefabilă a unei permanente întâlniri cu Divinitatea.
Dorohoian prin adopţie, maestrul Aurelian Antal aduce în faţa privitorului, aşa cum el însuşi declara „o expoziţie de maturitate artistică”. Născut la Topliţa, artistul este cu adevărat o prezenţă spectaculoasă în peisajul artei româneşti contemporane, un fel „de om-orchestră” aşa cum îl definea criticul de artă Valentin Ciucă. Complex în ansamblul personalităţii sale, cu preocupări multiple – ceramică, sculptură, grafică, poezie, aduce în discuţie conceptul renascentist de „Uomo Universale”. Asemuit cu Midas, rege grec blestemat să transforme în aur tot ce atinge, artistul păstrează în demersul său alchimico-artistic doar putinţa de a transforma tot ceea ce atinge cu penelul „în aurul închipuirii”.
Spiritualitatea picturii sale îşi trage seva dintr-un fond structural profund creştin, sinceritatea actului de creaţie având de cele mai multe ori mireasma şi mai ales emoţia spovedaniei.
Alchimia din spatele lucrărilor nu rezidă doar din tehnica originală „ANTSOL” ci şi din efervescenţa spirituală (la propriu) a maestrului care caută permanent formule noi – compoziţionale, cromatice, ideatice. Rezultatul este fără îndoială unul poetic şi ermetic în acelaşi timp, arta sa respirând poezie, iar versul, completare a unui lăuntru bogat, are seva plină de culoare. Gestualismul pictural, vibraţia şi transparenţa tuşelor sunt acordate cu ritmurile unei cosmogonii baroce, ale unui imens spectacol orchestrat după regulile divine ale creaţiei. Teme ca cea a iubirii, genezei, geniului, zborului – teme prin excelenţă antropocentriste, au ca loc de desfăşurare scena întregului Univers.
Culoarea rafinată a picturii aminteşte de glazurile ceramicii executate de Aurelian Antal în anii petrecuţi în atelierele de creaţie ale fabricii de porţelan şi sticlă din Dorohoi. Există un fascinant şi cuceritor contrast între monumentalitatea compoziţiilor şi delicatele grafisme bruegeliene ce înnobilează suprafeţele.
Izolat în Dorohoiul adoptiv ca într-un „glob de sticlă”, Aurelian Antal, cu o viziune neinfluenţată de nimeni şi nimic, ne dezvăluie de fapt prin arta sa ermetică un autoportret spiritual de o anvergură cosmică.
Întorcându-mă la expoziţia din seara zilei de 17 februarie 2010, am convingerea clară că după ce istoria va cerne în timp mulţimea de întâmplări, de evenimente, şi va păstra lucrurile cu adevărat importante, ecourile acelui vernisaj vor mărturisi despre întâlnirea emoţionantă cu o artă mare.
Iulian Asimionesei, artist plastic
Aurelian Antal şi paşii omului în timpul originar al creaţiei
Zilele Municipiului Dorohoi 2009 – 602 ani de la cea mai veche atestare documentară
Cel mai important eveniment din cadrul sărbătoririi celor 602 ani de la prima atestare documentară a Dorohoiului s-a petrecut în dimineaţa zilei de 2 octombrie 2009: maestrul Aurelian Antal a venit, în întâmpinarea concitadinilor săi, cu o expoziţie personală, intitulată PSALMI.
Faptul s-a petrecut, în sfârşit, după ani lungi de amânări şi incertitudini. Într-un final, ceea ce a mai putut fi adunat din creaţia sa în tehnica ANTSOL – aproximativ 70 de tablouri – a fost expus în holul de la etajul Casei Municipale de Cultură din Dorohoi. Despre caracterul miraculos al acestei tehnici, descoperită, de autor, în 1973, s-au chinuit să vorbească prefaţatorii vernisajului, printre care şi subsemnatul. Este, însă, extrem de dificil să surprinzi, în chip satisfăcător, performanţele artistului. Operele sale grăiesc, de aceea, mult mai potrivit, pentru ele însele, motiv pentru care am şi realizat un montaj cu lucrările expuse şi cu încă câteva, pe care am izbutit să le fotografiez în urmă cu doi ani. Celelalte, peste o sută, la număr, care le-au precedat, luaseră, la acea dată, drumul străinătăţii, o parte găsindu-şi odihna inclusiv în colecţii particulare din România. Nu există fotografii ale lor: modul clasic de a fotografia, cel bazat pe lumina blitz-ului, face să străluceasă orbitor suprafaţa metalică a picturilor, astfel încât încercările precedente de a le imortaliza pe filmul fotografic au dat greş. Între timp, au apărut camerele foto digitale, care oferă ceva mai multă fidelitate. Totuşi, lumina trebuie să bată exclusiv din spatele tablourilor, pentru a realiza reproduceri performante, iar aparatura nu poate fi, nici ea, una oarecare, în vederea atingerii acestui deziderat. Să urmărim, însă, montajul – e, deocamdată, singurul, despre opera maestrului Antal:
Vernisajul expoziţiei PSALMI a fost deschis de către directorul Casei Municipale de Cultură Dorohoi, Valuţa Murariu, care a dat, rând pe rând, cuvântul, invitaţilor. Prima dată a vorbit profesorul de artă plastică Dorinel Blaga:
Apoi, a fost rândul meu să fac câteva precizări:
Primarul Municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, nu s-a lăsat, nici el, mai prejos: i-a propus, chiar, maestrului Aurelian Antal, titlul de cetăţean de onoare al Dorohoiului:
Artistul însuşi a transmis un mesaj, în stilu-i propriu, celor prezenţi:
Impresiile de final au încheiat, evenimentul, într-o aceeaşi notă: în faţa capodoperei nu poate glăsui decât tăcerea…
Nu este lipsită de interes nici motivaţia iniţială a expoziţiei, aşa cum o aflăm de la artistul însuşi:
Ce aş putea menţiona, în afara celor spuse la faţa locului, acum, în ceasul de taină în care de veghe, la căpătâiul nostru, stau chiar extraordinarele picturi? În primul rând, dincolo de cvadrupla dimensiune a întoarcerii în timpul originar al creaţiei (anume: timpul originar al creaţiei culorilor, formelor, semnificaţiilor şi limbii), este de remarcat că talentul de povestitor, al lui Aurelian Antal, se regăseşte şi în tablourile sale. Fiecare reprezintă o fereastră deschisă către un alt univers, către timpul începuturilor, acolo unde formele încă se fac, acolo unde Demiurgul încă este şi Creator! În culisele creaţiei lumii – şi, implicit, în culisele creaţiei lumilor noastre – se construiesc poveşti care reprezintă alter-ego-ul acelora ale lumii noastre. Aceste poveşti ni le desenează maestrul Antal! Iar dacă tehnica producerii culorilor, de către el, a făcut obiectul atâtor analize, nu-mi mai rămâne decât să subliniez un fapt care a scăpat, până acum, aprecierii: prin modalitatea de realizare, pictura lui Aurelian Antal se încadrează, undeva, la graniţa dintre grafică, acuarelă şi pictura propiu-zisă! E, aceasta, o sinteză desăvârşită a stilurilor picturale moderne, care îl aşează, încă o dată, pe maestrul dorohoian între revoluţionarii artei.
Cenaclul EDITOR – 11 septembrie 2009
Întâlnirea Cenaclului Editor, din 11 septembrie 2009, de la Casa de Cultură din Dorohoi, a debutat sub semnul misterului. Faptul că, în şedinţa anterioară, Corneliu Drescanu îi sugerase, Andreei Tudosă, să-şi deseneze gândurile, s-a dovedit a fi unul inspirat: desenul Andreei, pe care-l reproduc mai jos, a adus, în prim-planul discuţiei, problematica misterului.
Ce mai semnifică misterul, astăzi, în secolul XXI de la Hristos ? Ce loc suntem dispuşi să-i acordăm, în vieţile noastre ? Cum anume putem ajunge să-l percepem, în manieră autentică ? Cum se explică opacitatea generală faţă de latura misterioasă a existenţei ? De unde absenţa entuziasmului, inclusiv a entuziasmului creator, azi ? E posibilă, arta, în general, şi poezia, în particular, în absenţa raportării la mister ?
Aceste întrebări, şi multe altele, şi-au căutat, răspunsurile, în dezbaterea care a urmat – una dintre cele mai interesante dintre cele cărora le-a fost gazdă şi martor Cenaclul Editor, în cei trei ani ai săi de existenţă. Aurelian Antal a fost, fără doar şi poate, vioara întâi, a întâlnirii, el fiind secondat, cu succes, de Corneliu Drescanu, Robert Lupaşcu, Andreea Tudosă, Valuţa Murariu, Nicu Anton şi subsemnatul. Pentru cei interesaţi reproduc, în cele ce urmează, firul evenimentelor, prin chiar înregistrările de la faţa locului:
Concluzia finală a acestei dezbateri ad-hoc (nu a constituit o dezbatere prestabilită) a fost formulată, într-un final, de către Valuţa Murariu: misterul este reprezentat de OM, în general. Nu de femeie, nu de bărbat, ci de OM, pur şi simplu. Omul reprezintă primul şi cel din urmă mister, pentru conştiinţa umană. Iar diminuarea capacităţii de a percepe misterul vieţii, al existenţei, este expresia directă a degradării acestei conştiinţe, în timpurile de astăzi.
PARTEA A DOUA, a cenaclului, a constat (mai mult…)
Read Full Post | Make a Comment ( 1 so far )« Intrări anterioare
- o lume privită din lumea mea - 