Fotogramele lui Marius Petrescu

Posted on 11/01/2012. Filed under: Marius Petrescu - fotograme | Etichete:, , , , , , , , , , |


Este o caracteristică binecunoscută a curentului cultural postmodernist de a reda, obiectelor lumii noastre, un al rost decât acela pentru care ele au fost concepute. Fenomenul de numește recontextualizare, iar el dobândește virtuți artistice în măsura în care ajunge să sintetizeze, într-un întreg unitar, semnificații inedite și frumusețea estetică, altfel spus în măsura în care obiecte care nu reprezintă, în ele însele, opere de artă, precum bețele de chibrit, dobândesc, în urma recontextualizării și resemnificării, autentică valoare artistică. Cazul fotogramelor lui Marius Petrescu se încadrează perfect în acest orizont contemporan de abordare, înțelegere și reprezentare a lumii. Ceea ce, la o primă vedere, poate să pară un joc fără miză, se prezintă, la o analiză atentă și debarasată de prejudecăți, ca o altfel de panoramă a lumii cotidiene. Cu siguranță, s-ar putea găsi multe modalități de a realiza suprafețe artistice utilizând bețe de chibrit, dar modalitatea descoperită și aplicată de către Marius Petrescu îl singularizează. Rezultatul este, de fiecare dată, neașteptat: bețele de chibrit prind viață și devin entități autonome, plăsmuind o lume ce încearcă să se detașeze de statutul de simplu avatar al lumii noastre. Este expresia realului talent artistic de a realiza opere noi, pe care, după ce le privim, ne este greu să ne imaginăm că a existat un timp în care ele nu au existat. Or, cine și-ar mai putea imagina, în ceasul acestei expoziții, lumea, fără fotogramele lui Marius Petrescu ? Le-am numit astfel în urma unei inspirații de moment, dar, chiar dacă termenul ”fotogramă” are, în mod curent, un alat înțeles (imagine de ansamblu, dar suficient de detaliată, utilizată în topografie și cartografie), laolaltă cu înțelesurile termenului ”gramă” (un tip specific de scriere, de comunicare), am optat pentru a realiza și eu operația tipic postmodernă, anume recontextualizarea, scoaterea unui lucru din mediul său obișnuit și calchierea sa pe un altul, în scopul lărgirii semnificatului. Nici că era posibil un demers mai potrivit pentru o provocare artistică care, ea însăși, constituie o încarnare inedită a acestui procedeu. Ce ne comunică, în fond, fotogramele artistului dorohoian Marius Petrescu ? Înainte de toate, o viziune extrem de sugestivă asupra nimicniciei vieților noastre, asupra micimii și efemerității destinului uman: imitînd lumea noastră, omuleții constituiți din atât de banalele bețe de chibrit nu fac decât să îi ilustreze adevăratele dimensiuni. Pe cât de nesemnificative par bețele de chibrit, raportate la dimensiunile spațial-temporale ale lumii umane, pe atât de nesemnificativă este, în fond, lumea umană, raportată la infinitatea universului. Pe cât de efemeră este existența uni băț de chibrit, menit să ardă și să se mistuie într-o clipită, pe atât de efemeră și de repede uitată este existența noastră individuală. Pe cât de fragile sunt combinațiile din bețe de chibrit, de natură a se sfărâma la cea mai puțin neatentă manipulare, pe atât de fragilă este constituția noastră trupească. Dar, mai presus de toate, pe cât de banale sunt reproducerile faptelor noastre cotidiene de viață, la o altă scară decât aceea cu care ne-am onișnuit, pe atât de banale sunt rezultatele eforturilor noastre de a ne afirma în calitate de ființe culturale, dat fiind că până și modalitățile cele mai comune în care ne exprimăm, în societate, poartă pecetea culturalului. Suntem ființe culturale și, prin orice am face, în viața de zi cu zi, dăm glas acestei naturi intrinseci, ilustrând nivelul cultural care ne caracterizează. Din acest punct de vedere, mersul pe stradă este un act cultural, războiul este un act cultural, munca și activitățile gospodărești, sportive, de divertisment, de relaxare, de joc, sunt acte culturale, ca și modalitățile de exprimare a afecțiunii sau momentele cruciale ale existenței pământești, percum nașterea, căsătoria, moartea. Or, toate aceste aspecte se regăsesc în fotogramele lui Marius Petrescu, ele însele acte culturale, care ne descoperă o modalitate nouă, provocatoare, de abordare a acestor aspecte esențiale ale existenței umane. Despre fiecare plăsmuire fotogramatică (atenție, această variantă a termenului ne sugerează existența unei noi gramatici, de natură să ghideze înțelegerea, în culisele acestei noi forme de exprimare artistică) s-ar putea vorbi mult. O să mă opresc la două dintre fotogramele propuse de Marius Petrescu în cadrul acestei expoziții, anume la acelea dintre ele care aruncă într-o cu totul altă lumină întregul demers. Mai întâi, constatăm cu uimire faptul că, într-una din fotograme, omuleții din bețele de chibrit contemplă, în cadrul unei expoziții, fotogramele înseși! Tablourile constituite din oamenii din bețe de chibrit ajung astfel să se reflecte în conștiința acelorași oameni alcătuiți din bețe de chibrit! O imagine mai plastică a conștiinței de sine, de care dispun acești omuleți, nici că era posibilă. Diferența aparentă, dintre lumea oamenilor din bețe de chibrit și lumea oamenilor trăitori în trupuri de carne și sânge dispare definitiv. Înțelegi, instantaneu, că omuleții din bețe de chibrit suntem noi, priviți din perspectiva unui ochi care nu acceptă să fie obstaculat de prejudecățile materialului din care este constituit, un ochi care nu se limitează la perspectiva vizibilului, câtă vreme vizibilul – oricât de ciudat ar putea să pară – este expresie a cărnii, a ochiului de carne. Din această perspectivă, viziunea ochiului interior, necarnal, ar putea să rostească, despre noi înșine, adevăruri nebănuite, adevăruri mult mai adevărate. Culmea este că, în cadrul expoziției care suscită interesul oamenilor din bețe de chibrit, există și o sculptură reprezentând un chip uman în carnalitatea sa comună, ceea ce confirmă, o dată în plus, autoreferențialitatea umanului, prezentă în arta lui Marius Petrescu. Cea de-a doua fotogramă asupra căreia am ales să mă opresc este reprezentată de cei trei omuleți din bețe de chibrit înlănțuiți, în cerc, într-o horă a focului, foc sacru care, dând naștere unui relevant ritual, devine expresia sacrificiului de sine. Focul care ne mistuie este, de fapt, tocmai cel căruia îi datorăm existența, căci… cine și-ar putea imagina, propria viață, în absența unui foc lăuntric menit să dea sens tuturor actelor cotidiene, banale, efemere ? Văd această fotogramă ca pe o extraordinară parabolă a sacrificiului. Remarc seninătatea neforțată celor trei omuleți din bețe de chibrit, care nu se crispează, care nu abdică, în fața durerii. Regret, totodată, că aceste imagini nu au fost imortalizate într-un film care să fie proiectat în ceasul vernisajului acestei expoziții: ar fi constituit cel mai reușit discurs de natură a prefața acest eveniment cultural unic, în fața căruia cuvintele cu mare greutate își pot trasa și individualiza calea. Focul interior este, în fond, un foc al efortului conștiinței care realizează autoreferențialitatea, năzuința sa de a se cunoaște, de a se lua în posesie în orizontul unui înțeles nestatic, căci în lumina acestui foc ardem, ne mistuim, fără a putea să dispunem de o altă iluminare, finală, în afara actului mistuirii de sine… Fără îndoială, fotogramele îl mistuie, zi și noapte, pe Marius Petrescu. Mintea sa caută, clipă de clipă, mijloace neobișnuite de a pune în scenă o nouă perspectivă asupra noastră înșine. E un efort sinuos, dureros, constant, de a scruta lumea, de a o privi și înțelege așa cum nimeni altcineva nu o mai înțelege. E rezultatul unei reeducări a minții și a sufletului, care poartă pecetea inconfundabilă a cunoașterii și a realizării artistice autentice. Bine ai venit printre vizionarii artei neconvenționale, Marius Petrescu !

 

Ciprian Voloc

13 decembrie 2011

______________

Spre final, inserez, spre buna dumneavoastră lectură, și o poezie dedicată artistului Marius Petrescu și realizărilor sale, poezie concepută de Nicu Anton, membru al Cenaclului dorohoian Editor:

 

Fotomodele cu scăfârlie

 

Fiind poet, tu m-ai rugat

Să-ți scriu o poezie

Despre cum ai asamblat…

Arta… dintr-o singură cutie !

 

Subțirei, cu capul zvelt ,

Se aprind dintr-o scânteie;

Idealul lor preasfânt…

A lui Prometeu, idee !

 

Doar menirea lor străbună

E ca ei… să nască focul !

Un artist – nepus pe glume

Le-a dat viață, întrutotul…

 

El, din bețe face staruri –

Un Gepeto mai modern…

Pozele i-s mărturie

Vieții existente-n lemn.

 

Și așa, la viață nouă –

De vedete consacrate,

Fără una, fără două,

S-au lăsat, toate, pozate !

 

Iată, astăzi, rezultatul…

Câtă muncă e în el !

El – artistul, fotograful:

Un da Vinci mai rebel !

 

Nicu ANTON

________________

Cei care inca nu au vizitat expoziția de la Casa Municipală de Cultură din Dorohoi, pot vizualiza lucrările pe blogul autorului: http://mariuspetrescu.com/category/chibrite/

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Înscrisuri de toamnă

Posted on 26/10/2011. Filed under: Crâmpeie lirice | Etichete:, , , , , , , , , , |


 

Toamnă I

 

e ceva nefiresc

cu această toamnă,

greierii par a-şi fi stins

mai devreme

neconsolata lacrimă

de cântec,

timpul se scurge

înapoi, beteag

lăsându-ne să-mbătrânim

către un loc

în care nu ne mai aşteaptă

nimeni…

dumnezeu se va fi aflat

cu mult înapoi

undeva, aproape de facerea lumii

opunându-se timpului

care l-a făcut să uite

îndeletnicirile lumii acesteia…

 

e o toamnă nebună,

nebună de dor

după tot ce

ar fi trebuit să fie

îndrăgostiţii îşi scuipă

unul altuia, pe buze

iubirea,

jurând să se facă, dincolo,

grădinari ai prafului din oasele

trupului lor,

firav, bolnăvicios

şi-atât de singur.

 

oare să mai fi fost

o aşa toamnă

în  care oboseala faţă de orice toamnă

să poarte o iubire

mai doritoare de moarte?

lipsesc, înţelepţii de odinioară,

trădarea zeilor

le-a pecetluit uitarea

cu zborul etern

în clepsidră…

tânguitor omagiu

al zorilor inimii,

amanetaţi betegi

întomnaticelor vise de mâine…

 

 

Toamnă II

 

toamna virgină şi-alină mormântul

cu frunze de foc

greierii-şi sapă cântul

în moarte,

tot mai adânc, până la osul

demiurgului,

pitit în lumină.

 

nu-i visul de demon,

nu-i zborul de prunc

alai de bocire-mpreună,

botez în cristelniţa

surpării-n lăunt’,

dor de-nviere

prins în tăciune!

 

e ultima nadă,

potirului sfânt

încrustându-şi trădarea

–       din vecie nostalgic

după ciorile-cârd –

răbufnind de toamnă

murdară, sublimă, fugară…

 

 

Toamnă III

 

se transformă, murirea,

se dizolvă, rodirea

liniştit, cu ghimpii

calcă Duhul roua

ierbii ne-ncepute

murg, visează murgul,

dor, visează dorul,

lacrimii se roagă

tainele

ursite-n şoapte.

 

aprinşi, peste ape

pescăruşii se scufundă-n moarte

rămăşiţa lunii

picură în suflet

singură, poteca

îşi caută nume

altul decât cel plecat

pribegilor adormiţi

pe treptele din urmă.

 

risipită, toamna

îşi amână somnul,

se întoarce, duhul,

îngerului mut:

rostuindu-se uimirii

vitraliilor de frunze,

imn din carnea cărnii

împărtăşaniei demult.

 

 

Toamnă IV

 

înţărcatu-mi-am patimile

în toamna din urmă

de atâta frumuseţe

fără de cântec stinsă

cu dinţii

din moaştele dorului smulgând

petice

de lumină bolnavă,

în toate

icoană-veşmânt

căzută pe buzele stânii,

părăginită rugă

spre ceruri răpusă –

visatu-m-a toamna

venind cu cocorii

ofrandă de sânge

înmugurind sub pământ,

visatu-m-a toamna

ca suflet, în trupu-i

din ochi alăptând

cenuşa-i dimineţilor

de moarte sătule…

 

 

Toamnă V

splendoare

de toamnă timidă, bolnavă

culorile

nu mai vor să moară,

născute-alai

se-nghesuie, tandru,

în braţe de mame

ca prunci hărăziţi

capcanelor de aştri.

 

şi greierii tac,

doar ciorile cântă

trec stoluri de suflete

ca doruri

răpuse de timp –

reîncarnarea supremă ochind –

cu râuri de lumină

plătindu-şi vămile

paradisului

de pe pământ.

 

nu se-nfioară deloc

dumnezeul

de câinii cei slobozi

ce-au abdicat de la moarte

lăsând lacrima sfântă

s-o spintece timpul:

de-atâta orbire

în inima  toamnei

adulmecă scâncetul

ierbii tânjind după floare

priveghind rătăcirea

amintirilor

veşnic virgine…

______________________________

Aceste 5 poeme, scrise de mine pe când eram în Dorohoi, au fost citite în cadrul şedinţei din 25 octombrie 2011 a CENACLULUI EDITOR, desfăşurată în cadrul Casei de Cultură din Dorohoi: http://dorohoinews.ro/cultura-433-Exerci%C8%9Biu-de-toamn%C4%83-t%C3%A2rzie-%C3%AEn-Cenaclul-Editor.html

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Poezia copilăriei… în viziunea copilăriei: Ana-Maria Gîbu

Posted on 11/10/2011. Filed under: Ana-Maria Gîbu | Etichete:, , , , , , , , , , , |


Gânduri… prilejuite de lectura volumului „Cafea cu zâmbet de rebelă”, de Ana-Maria Gîbu

Voi recurge la o prezentare punctuală şi sintetică a modului în care am receptat acest al doilea volum al Anei-Maria Gîbu, dat fiind că avem de-a face cu un volum eclectic, în care se regăsesc multiple tranziţii între vârstele şi etapele, biologice şi spirituale, pe care le-a traversat autoarea în ultimii doi ani, cât s-au scurs de la publicarea precedentului volum („Grădina mea”, Editura Lumen, Iaşi, 2009).

A. Problematica volumului poate fi grupată, din punctul meu de vedere, în următoarele secvenţe:

– Mai întâi, ar trebui să aflăm ce e poezia, pentru Ana-Maria Gîbu. După cum ne sugerează chiar ea, poezia e … „cântec de Liră / sub streaşină / de suflet” („Dorinţă”, p. 9); e… o boală: „Sunt bolnavă / de poezie” (p. 24); e… „Dans” (p. 57); e… „lacrima” ce „naşte destin”, prizonieratul „între cuvinte” („Destin”, p. 116); „vis spre infinit”, caracteristic unei persoane care nu se sfieşte a-şi mărturisi dorinţa ascunsă de a fi „poet de geniu” („Crez”, p. 119).

– În al doilea rând, ar trebui să cunoaştem ce e poetul, pentru Ana-Maria Gîbu. Poetul e … cel ce „scutură cuvinte-flori”, ce se aşterne „covor spre ţară” („Poetul – suflet de cireş”, p. 121); poetul e… „înger al cuvintelor”, precum Grigore Vieru, în poezia pe care i-o dedică: „Poetul înger” (p. 123); e persoana care „se scaldă în fantrasme” („Te chem”, p. 124); poetul e… „Lira din cele patru puncte cardinale” („Lira de nord”, p. 137).

– În al treilea rând, e interesant de reflectat asupra leit-motivului central, al volumului, dinspre care e dirijată percepţia asupra întregii construcţii, anume conceptul de fată rebelă: „fata rebelă” („Zâmbind, schimbă subiectul discuţiei”, p. 10); „Cafea cu zâmbet de rebelă” (p.20);

B. Cam acestea ar fi reperele generale ce conturează ambientul liric în care suntem invitaţi, odată cu citirea acestui volum. Însă ceea ce contează, într-o şedinţă de cenaclu, este privirea critică, asupra volumului. Din perspectiva acesteia, consider că poeziile prezentate în acest volum nu formează un bloc unitar. Ele reflectă mai multe epate, biologice şi spirituale, prin care a trecut autoarea. Or, cum vârsta la care se află ea (14 ani) nu se caracterizează prin echilibru şi stabilitate, pentru simplul motiv că schimbările survin cu rapiditate, adesea fără ca autoarea însăşi să le sesizeze, creaţiile sale reflectă, din plin, acest proces. Am împărţit, din acest motiv, poeziile volumului „Cafea cu zâmbet de rebelă” în mai multe categorii:

– Poeziile ce ilustrează strigăte ale copilăriei (dar nu orice fel de strigăte, ci strigăte metamorfozate liric), tributare anumitor naivităţi tipice copilăriei, dar constituindu-se, totodată, în mărturii ale purităţii sufletului de copil: „Vreau să…” („Vreau…”, p. 12); „Am puterea / să opresc timpul” („Am puterea…”p. 16), „Orchestraţie printre îngeri” (p. 30), „Pe pământ avem de toate” (p. 38), „Alegerea îţi aparţine” (p. 40), „Crimă cu premeditare” (p. 44), „Sunetul” (p. 36), „Viaţă de ciocolată” (p. 51), „Beep” (p. 56), „Taifas” (p. 73), „Vreau să ajung” (p. 76), „Miracolul naşterii” (p. 77), „Extemporal de vară” (p. 93), „Baba Toamnă” (p. 99), „Toamna trecea…” (p. 101), „Gând despre Unire” (p. 102), „Este iarnă!” (p. 103), „Mister” (p. 108), „Te chem” (p. 124), „Poveste pe gheaţă” (p. 127), „Vis cu Eminescu” (p. 128), „Mângâiere unui rătăcit” (p. 133), „Imn” (p. 134).

– Poeme se conţin semnele depăşirii obsesiilor şi formelor mentale tipice copilăriei şi preadolescenţei, făcând tranziţia spre maturitate: „Zâmbind, schimbă subiectul discuţiei”, (p. 10) „Protest” (p. 17), „Cafea cu zâmbet de rebelă” (p.20), „Amintiri” (p. 22), „Capcana…” (p. 33), „Viaţă” (p. 37), „Flirt” (p. 45), „Zâmbete amăgitoare” (p. 47), „Roata se întoarce” (p. 63), „Secret ascuns” (p. 64), „Univers paralel” (p. 65), „Însemnări” (p. 70), „Frunza” (p. 85), „De ce?” (p. 86), „Timp” (p. 92), „Apus” (p. 97), „Începuturi” (p. 106), „Comori” (p. 112), „Îndemn” (p. 113), „Daruri” (p. 115), „Amintiri de azi” (p. 120), „Rugăminte” (p. 135), „Vise” (p. 136).

– Poeme ce încearcă să aprofundeze trăiri afective necunoscute copilăriei: „Trandafir alb” (18), „Mi-am găsit de lucru” (p.23), „Mărturisire” (p. 27), „Nu vreau să mai mint” (p. 29), „Sunetul” (p. 36), „Interviu – ce este iubirea?” (p. 41), „Mrturisirea unui orb” (p. 54), „Taine” (p. 88), „Război” (p. 104), „Te văd!” (p. 105), „Vis” (p. 117).

– Poeme-tablou, poeme-frescă, smulgând crâmpeie greu perceptibile, din lumea trecătoare şi imortalizându-le liric: „Protest” (p. 17), „Constatare” (25), „Fără lumina nopţii” (p. 49), „Omul cârtiţă” (p. 50), „Jurasic Park” (p. 53), „Pânze la bărci” (p. 60), „Globul s-a încălzit” (p. 67), „Dar” (p. 81), „Călătorie de-o zi” (p. 84), „Cred” (p. 87), „Enigmă” (p. 111), „Scrisoare către Moş Ioan Roată” (p. 125), „Scrisoare către Veronica Micle” (p. 129), „Scrisoare către Eminescu” (p. 130),

– Poeme ale reflexivităţii ce se revendică de la universalitatea spiritului: „Vă întreb” (p. 28), „Captiv în timp” (p. 32), „Geneză” (p. 34), „Răscolind prin muzica ta” (p. 66), „Semn” (p. 109), „Se ascunde Dumnezeu” (p. 110), „Destin” (p. 116), „Spectacol neregizat” (p. 118), „Eminescu-i aici” (p. 132).

– Poezii sintagmatice, lipsite de un mesaj univoc, în care versurile constituie sintagme de sine stătătoare care pot intra şi în alte combinaţii decât cele alese de către autoare: „Agenda copilului…” (p.13); „Şi mâine va fi o zi” (p. 69), „Bucăţi de rai” (p. 75), „Nedumeriri” (p. 78), „Zănaticul primăverii” (p. 79), „Călătorie” (p. 80), „Spring” (p. 83), „Idilă” (p. 89), „Aventuri” (p. 90), „Comori” (p. 112).

– Poeme în care este prezent ludicul, joaca cu cuvintele, fără o coerenţă deosebită a conţinutului: „La 13 ierni” (p. 46), „Definiţii” (p. 48), „Te-ai dezasamblat” (p. 52), „Jurnal plictisitor” (p. 58), „Greva foamei” (p. 61).

– Poeme în care sunt de întâlnit unele exprimări greoaie; mă voi limita la două exemple, aici: „Am puterea / să rup din mare / s-o dau, de sete / la porumbeii de praf / la scatiii de vânt…”(pp. 15-16): era mai lesne de folosit o altă formă a dativului: „S-o dau, de sete / porumbeilor de praf / scatiilor de vânt…”; de asemeni, versul… „de sete” ar putea fi eliminat, fără nici o pierdere penru ansamblul construcţiei. În poezia „Amintiri de azi” (p. 120), în versurile 2 şi 8 „care” poate fi înlocuit cu „ce”, pentru a se contura o rimă perfectă; în versul 23, expresia „chiar dacă” poate fi înlocuită cu „chiar de” – motivaţia acestor substituţii este rima fixă, a poemului, care a obligat şi obligă creatorul să găsească soluţiile cele mai potrivite tiparului liric ales.

– Poezia naturii, a anotimpurilor, cu o pondere semnificativă, în volum ( peste 50% ), reflectând tendinţa sufletului încă viu, de copil, de a rezista închistării în formule abstracte şi rigide, a vieţii, catacteristică existenţei mature.

C. CONCLUZII

– În ansamblu, volumul reflectă tendinţa poetei de a se autodepăşi, în registrul exprimării lirice, evoluţia ei din ultimii doi ani fiind o certitudine. Din punctul meu de vedere, marele câştig, al acestui volum, e reprezentat de categoria pe care am numit-o poemele reflexivităţii, dar nu sunt de ignorat nici poemele care aprofundează trăirile afective necunoscute copilăriei, nici cele care trădează semnele tranziţiei către maturitate, nici cele sintagmatice (conform clasificării de mai sus). Volumul se adresează, cu precădere, tinerilor ce sunt de o vârstă cu autoarea, dar şi adulţilor care vor să o cunoască; pentru adulţi, poezia ce abordează tematica copilăriei este scrisă, de obicei, tot de către adulţi, şi din acest punct de vedere volumul de faţă e o provocare. Adultul are o altfel de viziune asupra copilăriei, transfigurată, analitică, a posteriori. Perspectiva adultului este dinafară, e o percepţie mai obiectivă (şi în acelaşi timp mai nuanţată, afectiv) decât cea dinăuntru. Or, Ana-Maria Gîbu ne vorbeşte încă, despre copilărie, dinăuntrul vârstei copilăriei. De aici particularităţile sale lirice, subliniate mai sus, dar şi acele virtuţi, ale poeziei sale, care ne fac să ne amintim cât de curaţi, cât de puri am fost şi noi, cândva, şi cât de uşor am renunţat la cea mai mare parte a viselor copilăriei… după cum va renunţa, inevitabil, autoarea însăşi. Dialectica procesului e simplă: nu renunţi, nu te maturizezi. Sau: câtă renunţare, atâta maturizare. Lumea este un joc, dar un joc în care, odată cu înaintarea în vârstă, se joacă din ce în ce mai dur… şi pe un „teren de joacă” tot mai limitat.

– În mod cert, Ana-Maria Gîbu, înfăţisându-ni-se aşa cum este ea, în haina cuvintelor, dovedeşte un gest de mare curaj, consituindu-se un exemplu pentru cei de vârsta ei şi pentru noi, adulţii. Din punct de vedere tehnic, nivelul la care a ajuns este unul foarte ridicat, cu mult deasupra limitelor vârstei biologice şi spirituale preadolescentine, probând virtuozitate, ingeniozitate şi talent. Din punctul de vedere al conţinutului, nivelul impus de vârsta biologică şi spirituală preadolescentină este depăşit în primul rând prin poemele reflexivităţii (vârful aisbergului, situat deasupra apei), situaţie asupra căreia am insistat deja. Este mare lucru, ca o persoană se se autodepăşească astfel, chiar dacă o face de numai câteva ori, prin puţine poeme. Timpul este, să recunoaştem, de partea Anei-Maria Gîbu. Privirea critică, aici exprimată, se limitează a da glas, lucrurilor, aşa cum le-a văzut, fiind nevoită să recunoască potenţialul uriaş, de urmărit în viitorul apropiat, al acestei poete dorohoiene emblematice pentru o întreagă generaţie. Felicitări şi la mai mult, Ana-Maria !

Ciprian Voloc,

7-8 octombrie 2011

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

ZILELE DOROHOIULUI 2010 – ACTIVITĂŢI CULTURALE

Posted on 05/10/2010. Filed under: Zilele Municipiului Dorohoi | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , |


VERNISAJUL EXPOZIŢIEI lui IOAN LIVADARIU:

Maestrul Aurelian Antal deschide vernisajul celei de-a 15-a expoziţii personale a pictorului dorohoian Ioan Livadariu, încercând să-i motiveze pe elevii nerăbdători, care se manifestau zgomotos:

Ulterior, autorul expoziţiei, Ioan Livadariu, a încercat să adopte, faţă de elevi, atitudinea binevoitoare şi călduroasă a bunicuţului. Ciprian Voloc, după ce părăsise festivitatea de vernisare a expoziţiei, din pricina manifestărilor zgomotoase ale elevilor dorohoieni, revine asupra subiectului şi spune câteva cuvinte, despre cea de-a 15-a expoziţie personală a pictorului Ioan Livadariu, în sala „Ştefan cel Mare” a Casei de Cultură Dorohoi, într-o ambianţă restrânsă.

LANSAREA CĂRŢII „SCULPTURI CANTILENICE” de Aurelian ANTAL:

Mai întâi vorbeşte autorul:

Câteva cuvinte despre carte rosteşte Ciprian Voloc:

LANSAREA cărţii „RUGĂCIUNILE NOASTRE TOATE” de Ciprian Voloc:


Gică Manole dă glas câtorva gânduri despre „Rugăciunile noastre toate”:

Gruia Cojocaru prezintă cartea „Rugăciunile noastre toate”:

Corneliu Drescanu prezintă cărţile „Rugăciunile noastre toate” şi „Sculpturi cantilenice”:

În final, Vasile Tănasă interpretează o medodie pe versuri de Grigore Vieru:

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

INVITAŢIE LA ZILELE DOROHOIULUI

Posted on 22/09/2010. Filed under: ANUNTURI | Etichete:, , , , , , , , |


Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

In Memoriam GRIGORE VIERU – ediţia a II-a

Posted on 16/02/2010. Filed under: In Memoriam GRIGORE VIERU | Etichete:, , , , , , , , , , |


In Memoriam „GRIGORE VIERU”  – Dorohoi, ediţia a II-a, 12 februarie 2010

Grigore Vieru, la numai un an de la moarte, a intrat în legendă. Numai că legendele, pentru a rămânea vii, trebuie, în permanenţă, repovestite. Asta încercăm noi, câţiva dorohoieni izolaţi şi uitaţi de lume, să facem, an de an, în preajma zilei de naştere a poetului Grigore Vieru… zi de naştere care, culmea, coincide cu profana sărbătoare a Zilei Îndrăgostiţilor… Ediţia a II-a nu a avut, nici pe departe, strălucirea celei dintâi… Aceasta şi deoarece impresiile vii, generate de dispariţia, din lumea aceasta, a lui Grigore Vieru, s-au mai estompat. Uitarea îşi face – bine – treaba… Faptul că încă încercăm să i ne opunem denotă că mai avem niscaiva speranţe în puterea cuvântului, a spiritului, în acest ceas crepuscular al istoriei. Câteva secvenţe…

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 3 so far )

In Memoriam GRIGORE VIERU – Dorohoi, 2010

Posted on 03/02/2010. Filed under: ANUNTURI | Etichete:, , , , , , , |


VĂ  AŞTEPTĂM !!!

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Aurelian Antal şi paşii omului în timpul originar al creaţiei

Posted on 03/10/2009. Filed under: Aurelian Antal - PSALMI | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , |


Zilele Municipiului Dorohoi 2009 – 602 ani de la cea mai veche atestare documentară

Cel mai important eveniment din cadrul sărbătoririi celor 602 ani de la prima atestare documentară a Dorohoiului s-a petrecut în dimineaţa zilei de 2 octombrie 2009: maestrul Aurelian Antal a venit, în întâmpinarea concitadinilor săi, cu o expoziţie personală, intitulată PSALMI.

afis AntalFaptul s-a petrecut, în sfârşit, după ani lungi de amânări şi incertitudini. Într-un final, ceea ce a mai putut fi adunat din creaţia sa în tehnica ANTSOL – aproximativ 70 de tablouri – a fost expus în holul de la etajul Casei Municipale de Cultură din Dorohoi. Despre caracterul miraculos al acestei tehnici, descoperită, de autor, în 1973, s-au chinuit să vorbească prefaţatorii vernisajului, printre care şi subsemnatul. Este, însă, extrem de dificil să surprinzi, în chip satisfăcător, performanţele artistului. Operele sale grăiesc, de aceea, mult mai potrivit, pentru ele însele, motiv pentru care am şi realizat un montaj cu lucrările expuse şi cu încă câteva, pe care am izbutit să le fotografiez în urmă cu doi ani. Celelalte, peste o sută, la număr, care le-au precedat, luaseră, la acea dată, drumul străinătăţii, o parte găsindu-şi odihna inclusiv în colecţii particulare din România. Nu există fotografii ale lor: modul clasic de a fotografia, cel bazat pe lumina blitz-ului, face să străluceasă orbitor suprafaţa metalică a picturilor, astfel încât încercările precedente de a le imortaliza pe filmul fotografic au dat greş. Între timp, au apărut camerele foto digitale, care oferă ceva mai multă fidelitate. Totuşi, lumina trebuie să bată exclusiv din spatele tablourilor, pentru a realiza reproduceri performante, iar aparatura nu poate fi, nici ea, una oarecare, în vederea atingerii acestui deziderat. Să urmărim, însă, montajul – e, deocamdată, singurul, despre opera maestrului Antal:

Vernisajul expoziţiei PSALMI a fost deschis de către directorul Casei Municipale de Cultură Dorohoi, Valuţa Murariu, care a dat, rând pe rând, cuvântul, invitaţilor. Prima dată a vorbit profesorul de artă plastică Dorinel Blaga:

Apoi, a fost rândul meu să fac câteva precizări:

Primarul Municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, nu s-a lăsat, nici el, mai prejos: i-a propus, chiar, maestrului Aurelian Antal, titlul de cetăţean de onoare al Dorohoiului:

Artistul însuşi a transmis un mesaj, în stilu-i propriu, celor prezenţi:

Impresiile de final au încheiat, evenimentul, într-o aceeaşi notă: în faţa capodoperei nu poate glăsui decât tăcerea…

Nu este lipsită de interes nici motivaţia iniţială a expoziţiei, aşa cum o aflăm de la artistul însuşi:

Ce aş putea menţiona, în afara celor spuse la faţa locului, acum, în ceasul de taină în care de veghe, la căpătâiul nostru, stau chiar extraordinarele picturi? În primul rând, dincolo de cvadrupla dimensiune a întoarcerii în timpul originar al creaţiei (anume: timpul originar al creaţiei culorilor, formelor, semnificaţiilor şi limbii), este de remarcat că talentul de povestitor, al lui Aurelian Antal, se regăseşte şi în tablourile sale. Fiecare reprezintă o fereastră deschisă către un alt univers, către timpul începuturilor, acolo unde formele încă se fac, acolo unde Demiurgul încă este şi Creator! În culisele creaţiei lumii – şi, implicit, în culisele creaţiei lumilor noastre – se construiesc poveşti care reprezintă alter-ego-ul acelora ale lumii noastre. Aceste poveşti ni le desenează maestrul Antal! Iar dacă tehnica producerii culorilor, de către el, a făcut obiectul atâtor analize, nu-mi mai rămâne decât să subliniez un fapt care a scăpat, până acum, aprecierii: prin modalitatea de realizare, pictura lui Aurelian Antal se încadrează, undeva, la graniţa dintre grafică, acuarelă şi pictura propiu-zisă! E, aceasta, o sinteză desăvârşită a stilurilor picturale moderne, care îl aşează, încă o dată, pe maestrul dorohoian între revoluţionarii artei.


Citește articolul întreg | Make a Comment ( 3 so far )

Concursuri anuale – Dorohoi 602, zilele oraşului

Posted on 24/09/2009. Filed under: ANUNTURI | Etichete:, , , , , , , , |


afis sasa pana
2209200964322092009644Artur Verona

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 6 so far )

Cenaclul EDITOR – 11 septembrie 2009

Posted on 11/09/2009. Filed under: Editor 2009 | Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , |


Întâlnirea Cenaclului Editor, din 11 septembrie 2009, de la Casa de Cultură din Dorohoi, a debutat sub semnul misterului. Faptul că, în şedinţa anterioară, Corneliu Drescanu îi sugerase, Andreei Tudosă, să-şi deseneze gândurile, s-a dovedit a fi unul inspirat: desenul Andreei, pe care-l reproduc mai jos, a adus, în prim-planul discuţiei, problematica misterului.

Purificare - Andreea Tudosa

Ce mai semnifică misterul, astăzi, în secolul XXI de la Hristos ? Ce loc suntem dispuşi să-i acordăm, în vieţile noastre ? Cum anume putem ajunge să-l percepem, în manieră autentică ? Cum se explică opacitatea generală faţă de latura misterioasă a existenţei ? De unde absenţa entuziasmului, inclusiv a entuziasmului creator, azi ? E posibilă, arta, în general, şi poezia, în particular, în absenţa raportării la mister ?

Aceste întrebări, şi multe altele, şi-au căutat, răspunsurile, în dezbaterea care a urmat – una dintre cele mai interesante dintre cele cărora le-a fost gazdă şi martor Cenaclul Editor, în cei trei ani ai săi de existenţă. Aurelian Antal a fost, fără doar şi poate, vioara întâi, a întâlnirii, el fiind secondat, cu succes, de Corneliu Drescanu, Robert Lupaşcu, Andreea Tudosă, Valuţa Murariu, Nicu Anton şi subsemnatul. Pentru cei interesaţi reproduc, în cele ce urmează, firul evenimentelor, prin chiar înregistrările de la faţa locului:

Concluzia finală a acestei dezbateri ad-hoc (nu a constituit o dezbatere prestabilită) a fost formulată, într-un final, de către Valuţa Murariu: misterul este reprezentat de OM, în general. Nu de femeie, nu de bărbat, ci de OM, pur şi simplu. Omul reprezintă primul şi cel din urmă mister, pentru conştiinţa umană. Iar diminuarea capacităţii de a percepe misterul vieţii, al existenţei, este expresia directă a degradării acestei conştiinţe, în timpurile de astăzi.

PARTEA A DOUA, a cenaclului, a constat (mai mult…)

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

« Intrări anterioare

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...