Înscrisuri de toamnă
Toamnă I
e ceva nefiresc
cu această toamnă,
greierii par a-şi fi stins
mai devreme
neconsolata lacrimă
de cântec,
timpul se scurge
înapoi, beteag
lăsându-ne să-mbătrânim
către un loc
în care nu ne mai aşteaptă
nimeni…
dumnezeu se va fi aflat
cu mult înapoi
undeva, aproape de facerea lumii
opunându-se timpului
care l-a făcut să uite
îndeletnicirile lumii acesteia…
e o toamnă nebună,
nebună de dor
după tot ce
ar fi trebuit să fie
îndrăgostiţii îşi scuipă
unul altuia, pe buze
iubirea,
jurând să se facă, dincolo,
grădinari ai prafului din oasele
trupului lor,
firav, bolnăvicios
şi-atât de singur.
oare să mai fi fost
o aşa toamnă
în care oboseala faţă de orice toamnă
să poarte o iubire
mai doritoare de moarte?
lipsesc, înţelepţii de odinioară,
trădarea zeilor
le-a pecetluit uitarea
cu zborul etern
în clepsidră…
tânguitor omagiu
al zorilor inimii,
amanetaţi betegi
întomnaticelor vise de mâine…
Toamnă II
toamna virgină şi-alină mormântul
cu frunze de foc
greierii-şi sapă cântul
în moarte,
tot mai adânc, până la osul
demiurgului,
pitit în lumină.
nu-i visul de demon,
nu-i zborul de prunc
alai de bocire-mpreună,
botez în cristelniţa
surpării-n lăunt’,
dor de-nviere
prins în tăciune!
e ultima nadă,
potirului sfânt
încrustându-şi trădarea
– din vecie nostalgic
după ciorile-cârd –
răbufnind de toamnă
murdară, sublimă, fugară…
Toamnă III
se transformă, murirea,
se dizolvă, rodirea
liniştit, cu ghimpii
calcă Duhul roua
ierbii ne-ncepute
murg, visează murgul,
dor, visează dorul,
lacrimii se roagă
tainele
ursite-n şoapte.
aprinşi, peste ape
pescăruşii se scufundă-n moarte
rămăşiţa lunii
picură în suflet
singură, poteca
îşi caută nume
altul decât cel plecat
pribegilor adormiţi
pe treptele din urmă.
risipită, toamna
îşi amână somnul,
se întoarce, duhul,
îngerului mut:
rostuindu-se uimirii
vitraliilor de frunze,
imn din carnea cărnii
împărtăşaniei demult.
Toamnă IV
înţărcatu-mi-am patimile
în toamna din urmă
de atâta frumuseţe
fără de cântec stinsă
cu dinţii
din moaştele dorului smulgând
petice
de lumină bolnavă,
în toate
icoană-veşmânt
căzută pe buzele stânii,
părăginită rugă
spre ceruri răpusă –
visatu-m-a toamna
venind cu cocorii
ofrandă de sânge
înmugurind sub pământ,
visatu-m-a toamna
ca suflet, în trupu-i
din ochi alăptând
cenuşa-i dimineţilor
de moarte sătule…
Toamnă V
splendoare
de toamnă timidă, bolnavă
culorile
nu mai vor să moară,
născute-alai
se-nghesuie, tandru,
în braţe de mame
ca prunci hărăziţi
capcanelor de aştri.
şi greierii tac,
doar ciorile cântă
trec stoluri de suflete
ca doruri
răpuse de timp –
reîncarnarea supremă ochind –
cu râuri de lumină
plătindu-şi vămile
paradisului
de pe pământ.
nu se-nfioară deloc
dumnezeul
de câinii cei slobozi
ce-au abdicat de la moarte
lăsând lacrima sfântă
s-o spintece timpul:
de-atâta orbire
în inima toamnei
adulmecă scâncetul
ierbii tânjind după floare
priveghind rătăcirea
amintirilor
veşnic virgine…
______________________________
Aceste 5 poeme, scrise de mine pe când eram în Dorohoi, au fost citite în cadrul şedinţei din 25 octombrie 2011 a CENACLULUI EDITOR, desfăşurată în cadrul Casei de Cultură din Dorohoi: http://dorohoinews.ro/cultura-433-Exerci%C8%9Biu-de-toamn%C4%83-t%C3%A2rzie-%C3%AEn-Cenaclul-Editor.html
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )
- o lume privită din lumea mea - 